x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Gaeștiul a „furat startul” Zilei Naționale

Gaeștiul a „furat startul” Zilei Naționale

de Diana Scarlat    |    29 Noi 2019   •   21:56
Gaeștiul a „furat startul” Zilei Naționale

Peste 100 de făclii au luminat orașul maestrului Gheorghe Zamfir, Găești, astăzi, de la ora 17.00, în deschiderea manifestărilor pentru Ziua Națională a României. Anul acesta, găeștenii serbează Ziua României în cel mai neaoș mod, adică trei zile și trei nopți, ca-n basme. Spectacolul cu făclii a intrat în tradiția Găeștiului din 2005, iar mii de oameni ies în centrul orașului, de 1 Decembrie, pentru a se bucura de parada care deschide sezonul de iarnă.

Tot ca-n basme arată și orășelul din sudul județului Dâmbovița, unde tot astăzi s-au aprins luminile pentru sărbătorile de iarnă, iar copiii au fost vedetele Casei de Cultură din oraș, fiind premiați și aplaudați de sute de oameni. Sala Casei de Cultură a fost cu adevărat neîncăpătoare pentru circa 500 de spectatori, dintre care mulți au stat în picioare, până la finanlul unui spectacol 100% original, susținut de elevii de la școlile și liceele din oraș. Pe lângă muzică și dans, au primit premii pentru concursuri de eseuri, cultură generală, istorie și fotografie.

×