x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Păpuşile Muppets, în premieră la Bucureşti

Păpuşile Muppets, în premieră la Bucureşti

de Maria Coman    |    06 Ian 2016   •   17:04
Păpuşile Muppets, în premieră la Bucureşti

Cea mai titrată producție artistică pentru copii, părinți și bunici, spectacolul muzical „Sesame Street Live – Elmo makes music”, va avea loc în data de 25 martie, la Sala Palatului din Capitală, începând cu ora 19.00.

Spectatorii se vor putea bucura live de o poveste excepțională, din care nu vor lipsi jocurile interactive și cele mai cunoscute cântece pentru copii, reorchestrate pe ritmuri de rock, pop, reggae, hip-hop, jazz sau country, interpretate într-o manieră plină de originalitate.

Copiii și adulții care au crescut alături de faimosul serial de televiziune „Sesame Street” sunt invi-tați să se alăture distracției alături de faimoasele păpuși Muppets.

Abby Cadabby, Elmo, Big Bird, Cookie Monster, Oscar, Bert, Ernie sau Telly sunt doar câteva dintre cele 17 personaje ce vor evolua, sub lumina reflectoarelor, pe scena Sălii Palatului, într-un decor fascinant, plin de culoare.
 

×