x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Săptămâna culturală Emiratele Arabe Unite-România s-a deschis la București

Săptămâna culturală Emiratele Arabe Unite-România s-a deschis la București

25 Iun 2019   •   17:02
Săptămâna culturală Emiratele Arabe Unite-România s-a deschis la București

Ministerul Culturii și Dezvoltării Cunoștințelor din Emiratele Arabe Unite a lansat, ieri, la București, „Săptămâna culturală Emiratele Arabe Unite-România”. Evenimentul, organizat de Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România, își propune să promoveze noi legături culturale între cele două țări și se concentrează asupra promovării patrimoniului și culturii Emiratelor Arabe Unite (EAU) în România, din dorința de a stimula legăturile bilaterale pe multiple planuri între cele două țări.

Evenimentul se va desfășura până în data de 26 iunie a.c., în Centrul Vechi din București, și oferă un program cultural divers, inclusiv o manifestare gastronomică în care vor fi prezentate mâncăruri tradiționale din Emiratele Arabe Unite și vizitarea „Satului de patrimoniu” organizat de EAU. Intrarea este gratuită. 

„Săptămâna culturală” este organizată ca urmare a unei vizite efectuate, recent, la București, de ministrul emiratez al afacerilor externe și cooperării internaționale, H.H. Sheikh Abdullah bin Zayed Al Nahyan, în cadrul căreia s-a întâlnit cu premierul României, Viorica Dăncilă. Vizita ministrului de externe al EAU a coincis cu a 30-a aniversare a relațiilor diplomatice dintre EAU și România. Cu ocazia întâlnirii, cele două părți, română și emirateză, au apreciat legăturile bilaterale și și-au exprimat dorința de a dezvolta cooperarea în toate domeniile, cu precădere în economie.

La lansarea „Săptămânii culturale a Emiratelor Arabe Unite-România” au participat Sheikh Salem Khalid Al Qassimi, subsecretar adjunct pentru arte și patrimoniu al Ministerului Culturii din EAU, dr. Ahmed Abdullah Saeed Al Matroushi, ambasadorul EAU în România, și înalți funcționari români din Ministerul Afacerilor Externe.

Programul manifestărilor include o gamă variată de activități, precum dansuri tradiționale din Emirate, un concert, o prezentare de obiecte tradiționale și de obiceiuri locale, precum „arta henna”, o selecție de mâncăruri tradiționale, inclusiv cafeaua Qahwa, care simbolizează generozitatea și ospitalitatea, atât de apreciate în societatea din EAU, și care face parte din lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al UNESCO.

Evenimentul găzduiește și o expoziție de fotografii rare ale „părintelui fondator” al EAU, Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan.

Ceremonia de deschidere, care a avut loc sâmbătă, 22 iunie a.c., a inclus și o seară muzicală, la care muzicieni din EAU, Fatima Al Hashimi și Mohammad Al Jahouri, au evoluat alături de Filarmonica George Enescu.

Ambasadorul EAU în România, Al Matroushi, a declarat că „inițiativa culturală are drept scop prezentarea obiceiurilor, tradițiilor și patrimoniului bogat al EAU”. Evenimentul vine în concordanță cu valorile inițiativei „Anul toleranței”, care urmărește, la nivel mondial, să consolideze valorile toleranței prin dialoguri între culturi și civilizații.

×