Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am tot pariat pe prietenie. Ştiam că este o loterie frumoasă, la capătul căreia voi zâmbi. Nu mi-am putut permite să sper vreodată, în apropierea concretă a Zoiei Alecu. Ea era o lumină electrică în jurul unor ochi ireal de albaştri, era o inimă care cânta deasupra bietei mele vieţi, era cap de era în paginile revistelor... Într-o seară, am simţit în mâna ei întinsă, firescul. Normalitatea, eleganţa şi buna dispoziţie a unui om frumos, care ştie totul despre valoare şi nimic despre trufie. Ştiam că a tulburat frumos generaţia cenaclului ,,Flacăra” , ştiam că a ales să plece, atunci când anumite rigori nu au mai fost în acord cu felul ei de a fi, ştiam că a plecat din ţară...
Am cunoscut-o, după ce a revenit din Olanda. Unde avusese succes, unde şi-a scris o altă etapă a traseului personal şi profesional, unde strălucise, pentru că, se pare, iradierea îi este un fel de supracorp.
Scriu acum, despre Zoia Alecu, cea care mi-a atins biocâmpul. Succesele şi performanţelele sale profesionale, sunt ştiute, sunt publice, pot fi accesate cu un click. O priveam, frumuseţea sa era înscrisă în caracter şi în bucuria de a celebra clipa, care tocmai trecea. Zoia strălucea peste desfrunzirea serilor din festivaluri, peste secretele lumii, peste suspinul stelelor care concurau...
Am stat deoparte, privind-o şi aplaudând-o. M-am lăsat purtată, alături de toţi cei ce o admiră şi preţuiesc, printre cărările ei de maci. Alături de ea, m-am simţit, ,,printre lupi” (titlul unuia dintre albumele sale), mai puternică. Când mi s-a părut că viaţa m-a aruncat în jos, într-un abis fără raţiune, mi-a telefonat, într-o noapte, Zoia Alecu. Să îmi spună că nu este aşa, doar mi se pare. Că ea a luat-o de la capăt, de câte ori a fost cazul. Că trăim în lumi stranii şi uneori, desculţi, ai nimănui cu trăsnete deasupra, dar că şi pe aici trece drumul spre rai.
Cu ceva timp în urmă, am publicat o carte de interviuri, cu interlocutori din sfere diferite, între care erau şi zece folkişti. Zoia nu era. A venit însă, acolo, la evenimentul lansării cărţii, cu flori sângerii în braţe, cu surâsul ei aducător de înviere şi lumină. A stat, a ascultat, a aplaudat. Şi apoi, a cântat. A fost cel mai sublim omagiu pe care o mare artistă l-a putut aşeza în respiraţia perplexă a celor prezenţi. Cred că nu i-am mulţumit, atunci, dar am înţeles cum se aprind lini, în aparenta nepăsare a lumii.
Zoiei nu prea îi ţi spune cuvinte mari căci te poate taxa brusc. Ea ştie cine este, ce şi de ce face şi te paralizează cu verticalitatea personalităţii sale. Este foarte frumoasă, este în egală măsură blândă şi mânioasă, este între lupi şi deasupra pulsului lumii. Doarme liniştită, mângâiată de îngeri. Îngenunchează ambiţiile cu forţa cântecului şi a versului, se împărtăşeşte cu iubire, iar când vântul strigă cu mânie, ea înfrunzeşte anotimpul, printr-un refren.
Au mai trecut nişte ani. Am mai publicat o carte. Dintre coperţile căreia, Zoia, din nou, lipsea. La sărbătoarea unor destine cu har, Zoia Alecu a apărut, zâmbind din spatele unor flori exotice şi fermecate. Fără să acuze, să revendice sau să pretindă. A venit calmă, învăluită în lumină şi iubire să cumpere o carte şi să îşi asculte colegii. Atunci, am înţeles ceva profund despre prietenie. Despre înăţlimea spirituală a unor oameni pe care, probabil, nu îi merităm. Am înţeles că un mare artist va fi mereu la înălţimea fiinţei sale, fără să aştepte ceva în schimb. Nici măcar, nu am condus-o până în stradă, atunci când a plecat, în ploaia ninsoare. A fost, a venit, ne-a spintecat a frumuseţe şi a demnitate şi a plecat, spre alţi oameni, spre alte orizonturi. Inteligenţa ei cultivată arde în focul bucuriei de a avea har şi generozitate.
Îi mulţumesc acum, adânc şi înalt, pentru poemul nescris despre vertebre verticale. Un poem intitulat Zoia Alecu. Mă gândesc la domnia sa şi asupra chipului meu se aşează lumina. Simt gustului vinului care va celebra părtăşia nobleţii umane. Chem toţi oamenii de lumină, la spectacolele tale pline de rost şi semnificaţie, dragă Zoia! Poate, de-abia acum, îţi mulţumesc! Să ne ţină Dumnezeu aproape!
