x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Splash! DJ Wanda a învăţat să înoate, Dana Săvuică s-a aruncat în cap

Splash! DJ Wanda a învăţat să înoate, Dana Săvuică s-a aruncat în cap

de Anca Nicoleanu    |    04 Iul 2013   •   17:12
Splash! DJ Wanda a învăţat să înoate, Dana Săvuică s-a aruncat în cap

32 de vedete autohtone sunt pregătite să uimească juriul şi să obţină cele mai mari note, în urma săriturilor în apă de la înălţimi ameţitoare, în cel mai spectaculos show al verii, “Splash - Vedete la apă”, care începe pe 7 iulie, la Antena 1. De la ora 20.30, Pepe, din postura de prezentator, secondat de Roxana Ionescu şi Roxana Vancea, le va aduce pe toate în faţa juriului format din Daniel Buzdugan, Anda Adam şi Cătălin Preda, multiplu campion naţional şi internaţional la sărituri în apă. Platformele de pe care vor sări vedetele-concurenţi sunt amplasate la 3, 5, 7, respectiv 10 metri. Ozana Barabancea, Tavi Colen, Dana Săvuică şi DJ Wanda, patru dintre concurenţi, povestesc despre cum  şi-au depăşit limitele în acest show.

DJ Wanda şi-a învins fobia de apă

"Nu mi-a fost frică de apă, pentru că ştiu să înot foarte bine, ci de înălţime, însă am realizat rapid că totul e doar în mintea mea şi că pot trece peste acest prag. Am început gradat, întâi am urcat la 1 m, apoi la 3, până am ajuns pe marginea trambulinei de la 10 m. Ştiam că e muncă multă, şi mai ales cu mine însămi", ne spune Ozana. Lui Tavi Colen însă i-a fost teamă de impactul cu apa. Explică şi de ce: "Am avut deja o întindere cervicală şi nu a fost deloc ok. A fost nevoie de mai bine de o săptămână de tratament pentru a mă recupera". Dana Săvuică a avut probleme din cauza fobiei de înălţime care i se trage din copilărie când, la o săritură de la trambulină de 5-7 metri, un copil a împins-o şi a căzut în apă. "De atunci, deşi am făcut înot de performanţă, trambulina şi sariturile au rămas un obiectiv neîndeplinit", ne spune ea. Pentru DJ Wanda a fost cel mai greu. Pentru că ea a trebuit să depăşească fobia de apă şi să înveţe să înoate. "Cu mine situaţia a fost una cu totul şi cu totul specială, mai exact nu se pune problema cum, ci dacă am sărit. Practic, dacă o făceam, se bucura toată echipa, începând cu antrenorii mei, nea Decu şi Bogdan Ioniţă, operatorii, regizorul, producătorul show-ului, colegii de platou, publicul şi cu siguranţă şi oamenii care păzeau bazinul olimpic din Bacău unde filmam. Spun asta deoarece eu am intrat în show-ul acesta cu o fobie, o frică de apă. Evident că nu ştiam să înot, iar de sărituri nici nu se mai punea problema. Am învăţat să înot, să sar şi să fac din apă un mediu sigur", mărturiseşte aceasta. Wanda ne spune că nu a mai intrat în apă de la vârsta de opt ani, când am fost împinsă. "Este o metodă deloc ortodoxă a părinţilor care te împing în apă pentru a grăbi procesul de a învăţa să înoţi, crezând că fiind copil nu ai frică şi fără să ştii vreo tehnică vei reuşi să înoţi şi să ieşi la suprafaţă. În cazul meu a fost diferit. M-am speriat, am înghiţit apă şi era să nu mai ies niciodată. Era să mă înec. De atunci nu am mai atins apa. Niciodată până acum. Am fost şi la psiholog. Totul era ok până la probă practică. Nu reuşeam să trec de asta", ne povesteşte ea.

Fracturi şi alte accidentări
Ghinionul să se accidenteze l-au avut cam toţi. Ozana, de exemplu, a suferit o fractură de coccis. S-a întâmplat la antrenamente, unde s-a ambiţionat să meargă singură. "Aşa sunt eu, am vrut să le demonstrez că pot mai mult. Când m-am lovit, nici nu mi-am dat seama cât de grav este. De emoţie şi de concentrare nici nu am simţit durerea. Mi-am dat seama doar în momentul în care am ieşit din apă. M-a pocnit durerea ca o furtună. Am avut nevoie de zile întregi ca să mă refac. Bine, ar fi trebuit să stau doar în pat, dar mă vedeţi pe mine făcând asta?". "Exact în semifinală, când presiunea era şi mai mare, am sărit şi, la ieşirea din bazin, mi-am retezat unghia de la piciorul stâng în scara bazinului. Mi-am retezat-o de la jumătate. Superb, nu-i aşa? Toate eu le aveam! (râde)  Fobie de apă, teamă, abia învăţasem nu să înot, ci cum să ies din bazin, iar acum aveam şi unghia crestată", povesteşte şi Wanda.

Ozana: "Nimeni nu se aştepta să mă vadă în costum de baie"

Atmosfera la filmări a fost una excepţională, ne înştiinţează Ozana. Şi ne mai spune că ea a pornit de la ideea că e cea mai bună şi că o să-i surprindă pe toţi, pentru că "nimeni nu se aştepta să mă vadă pe mine în costum de baie, mai ales că nu sunt nici vreo silfidă". "Ne-am simţit cu toţi ca într-o mare familie, între prieteni. Am râs tot timpul, deşi s-a şi muncit foarte mult. Nu e deloc simplu să filmezi pentru un astfel de show. A fost însă o experienţă foarte interesantă", adaugă Tavi. Şi el a bifat aici o premieră: "Nu am sărit niciodată în apă de la trambulină înainte de această emisiune. Acum am învăţat şi vă pot spune că e foarte greu să sari corect. E nevoie de ani de muncă, noi mai degrabă ne-am distrat. Nu cred că a ajuns cineva la performanţa extraordinară la care ajung săritorii de performanţă". Cea mai spectaculoasă săritură care i-a ieşit a fost una de la 5 m, executată cu spatele. Pentru Dana, cea mai riscantă a fost cea în care sărea în cap. "M-am aruncat de la trei metri şi nu mi-a fost uşor, având în vedere că eu am o problemă de vertij, ameţeli care apar la orice înălţime, fiind diagnosticată de medic. O astfel de ameţeală poate dezechilibra şi astfel, căzând necorespunzător în apă, îţi poţi fractura oasele sau te poţi vătăma. Întrucât am aceste probleme medicale, nu m-am aventurat să fac sărituri spectaculoase, ci doar unele mai simple, dar corect executate", ne mai spune ea. Au sărit în apă de sute de ori fiecare, mai puţin Wanda, la antrenamentele zilnice din cadrul complexului "Lia Manoliu" din Capitală şi la repetiţiile şi filmările de la Bazinul Olimpic din Bacău. "Antrenorii, foşti campioni olimpici, ne-au învăţat paşii corecţi pentru o săritură profesionistă. Având în vedere că în juriu există şi un campion olimpic, care te notează la calitatea tehnică a săriturii, a fost o condiţie necesară ca să ne concentrăm pe săritura respectivă", ne explică Dana.

Un show care îţi testează limitele
I-am întrebat de ce să mă uit, de duminică încolo, la "Splash". "Ca să mă vezi pe mine într-o altă postură, cum n-ai fi crezut în viaţa ta că o să mă vezi. Şi, culmea, o să îţi şi placă!", îmi spune Ozana, râzând. "Pentru că veţi vedea cum frica poate pune stăpânire pe noi şi pe acţiunile noastre. Înotul, săriturile nu numai că sunt considerate un sport de 5 stele dar sunt şi o modalitate de supravieţuire. Legată cu sfoară şi plimbată că un căţeluş pe marginea bazinului, cu o spaimă puternică de apă, cu neştiinţa faptului de a înota, cu toate acestea, îţi poti învinge orice temeri. Acest show are parte de senzaţional, de şoc şi de Splash!", îmi zice Wanda. "Pentru că e un concurs cu de toate, pentru toate vârstele, unde cu toţii am muncit foarte mult. Unii s-au accidentat, unii nu au reuşit mai nimic, în vreme ce alţii au bifat performanţe personale notabile. Cine crede că a fost simplu, se înşală. Şi în afară de asta, veţi râde foarte mult, o să vedeţi!", adaugă Tavi. "Pentru că este o emisiune extraordinară, cu un format original, care testează limitele omului, mai ales ale unor amatori care îşi doresc să impresioneze publicul acceptând provocarea de a excela într-un sport care este pură gimnastică în aer şi apă. Aici se vede adevărata faţă a vedetelor şi talentul lor de a-şi depăşi limitele", conchide Dana.

×
Subiecte în articol: Splash antena 1 dj wanda ozana barabancea