x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber „Te pui cu blondele?”, lider incontestabil de audienţă pe toate segmentele de public

„Te pui cu blondele?”, lider incontestabil de audienţă pe toate segmentele de public

14 Aug 2014   •   13:55
„Te pui cu blondele?”, lider incontestabil de audienţă pe toate segmentele de public
Ediția de ieri a emisiunii a fost urmărită în minutul de aur de 1 647 000 de români

Telespectatorii au ales să-şi petreacă seara alături de Dan Negru şi de cei trei invitaţi, Romică Ţociu, Cornel Palade şi Marcel Pavel, care au acceptat provocarea de a se confrunta cu armata de blonde, iar cel mai longeviv quiz-show din România, „Te pui cu blondele?” a fost lider de audienţă la nivelul tuturor categoriilor de public. Minutul de aur al producției, 22:14, a ținut în fața ecranelor nu mai puțin de 1 647 000 de români.
În intervalul orar 20:27-23-13, când a fost difuzată emisiunea, Antena 1 a obţinut la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, o audienţă, în medie, de 5,5 puncte de rating şi 16,2% cotă de piaţă, fiind urmată de ProTv cu 4,8 puncte de rating şi 14,1 procente din cota de piaţă.
La nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 s-a situat tot pe primul loc, cu o audienţă medie de 6,2 puncte de rating și 15,3 procente din cota de piață. ProTv s-a clasat abia pe locul al III-lea (cu 4 puncte de rating şi 9,8% cotă de piaţă) după Antena 3 care a înregistrat 5,6 puncte de rating şi 13,9 cotă de piată.
Clasamentul rămâne neschimbat și la nivelul întregii populații a României, unde Antena 1 rămâne pe poziţia fruntaşă cu 5,8 puncte de rating și 15% cotă de piață, pe locul al II-lea clasându-se din nou Antena 3 cu un rating mediu de 4,5 procente şi 11,7% cotă de piaţă. ProTv, ocupantul locului al III-lea, în acelaşi interval orar, avea doar 4,4 puncte de rating și 11,4 procente din cota de piață.
În prime time, Antena 1 a fost lider de audienţă atât la nivelul publicului din mediul urban, cât şi la nivelul publicului naţional.
Sursa:Kantar Media

×