x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber The Wall- Marele Zid, emisiunea care a schimbat vieți timp de 45 de ediții: un câștig total ce depășește jumătate de milion de euro

The Wall- Marele Zid, emisiunea care a schimbat vieți timp de 45 de ediții: un câștig total ce depășește jumătate de milion de euro

31 Dec 2017   •   14:24
The Wall- Marele Zid, emisiunea care a schimbat vieți timp de 45 de ediții:  un câștig total ce depășește jumătate de milion de euro

După 45 de ediții, ,,The Wall- Marele Zidîncheie un prim sezon plin de emoție și strălucire, urmând ca în luna ianuarie Antena 1 să redifuzeze cele mai spectaculoase momente care au ținut telespectatorii cu sufletul la gură.

Debutul show-ului fenomen a marcat două premiere, atât prin noutatea formatului, cât și prin faptul că Valentin Butnaru, cunoscut prin prisma Observatorului Matinal, a ajuns pentru prima oară în postura de prezentator. Moderatorul mărturisește că experiența Marelui Zid a fost un parcurs presărat cu multe momente frumoase, dar și dificile. În timpul filmărilor din Polonia întreaga echipă de producție s-a adaptat unui program special, dar volumul de muncă nu a făcut decât să îi motiveze: ,,A fost un maraton în care mi-am depășit toate limitele, mai ales din punct de vedere fizic. Am avut ocazia să lucrez cu o echipă de profesioniști, ce mi-au insuflat doar energie pozitivă, iar încrederea producătoarei Monei Segall în mine a fost, poate, cel mai motivant aspect.”, declară Valentin. întrebat care au fost pentru el cele mai frumoase momente, ne-a mărturisit că deschiderea echipei de producție poloneze l-a impresionat profund și că surpriza de la finalul filmărilor, în care au proiectat mesajul I love Romania pe Marele Zid, îi va rămâne pentru mult timp întipărită în minte. Implicarea echipelor în acest proiect a dat naștere unui show spectaculos, căci cei din fața micilor ecrane au fost martorii unui joc imprevizibil, care a retranspus în imagini emoțiile unui salt cu parașuta. O ,,Cădere liberă” cu final fericit, așa am putea rezuma momentele pe care concurenții le-au trăit în fața Marelui Zid.

Fiecare ediție ,,The Wall- Marele Zid” a fost unică și a redat povești frumoase ale oamenilor care au avut curajul să se înscrie într-o competiție a norocului și a strategiei. Echipele care au ajuns în platou s-au completat și au încercat să se echilibreze către câștiguri cât mai mari. Fiecare dintre concurenți a avut o misiune dificilă, fie în camera de izolare, fie în platou, în fața proiecției impresionante care părea că le este atât prieten, cât și adversar. Dacă la final de seară unii au obținut sume impresionante, o parte dintre ei au plecat acasă doar cu experiența unei ore în care au luptat să își schimbe viitorul. Cei care nu au obținut niciun premiu au demonstrat că încrederea în coechipier nu trebuie să nu fie zdruncinată nici în momentul în care Marele Zid  afișează suma de ,,0 RON”.  Zidul a luat, dar a și dat, iar câștigul total obținut după 45 de ediții este impresionant, depășind jumătate de million de euro. 2,620,676 RON, aceasta este valoarea finală a câștigurilor din platoul ,,The Wall- Marele Zid”. Cifrele spectaculoase includ și cel mai mare premiu câștigat în acest show de către o echipă formată din două prietene foarte bune, de 346.147 RON. Într-o competiție a tensiunii și emoțiilor fulminante, energia pozitivă pare să fi funcționat cel mai bine, iar ,,joaca” cu Marele Zid a avut de cele mai multe ori un final neașteptat.

Lacrimi de bucurie, izbucniri neașteptate, mărturisiri sincere și relații care au ieșit mai sudate dintr-o încercare a hazardului, toate acestea au făcut parte din meniul show-ului fenomen de pe Antena 1. Concurenții au trecut prin cele mai diferite stări în prezența Marelui Zid, iar în încercarea de a-l escalada au renunțat la pantofii cu toc, s-au așezat resemnați în fața lui, sau au preluat din energia pozitivă a prezentatorului Valentin Butnaru în speranța unei răsturnări de situație: ,,Am dansat cu ei, i-am implicat și pe cei din public, am încercat să le fiu timp de șaizeci de minute un partener în fața Marelui Zid, pentru a-I ajuta pe concurenți să scape de trac.”, mărturisește acesta. 45 de echipe au experimentat senzații unice în platoul emisiunii și au mărturisit că la ,,The Wall- Marele Zid” imposibilul poate deveni posibil într-o singură oră. Începând cu luna ianuarie, Antena 1 va redifuza o parte din cele mai emoționante ediții ale primului sezon, iar cei din fața micilor ecrane au posibilitatea să revadă cum misiunea dificilă a unui joc de noroc a însemnat atât bucurie, cât și speranța că planurile de viitor se vor putea materializa.

 

 

×