x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Tot ce nu se ştia despre ”Insula iubirii”

Tot ce nu se ştia despre ”Insula iubirii”

01 Sep 2018   •   20:40
Tot ce nu se ştia despre ”Insula iubirii”

Insula iubiriiîi primește din nou, începând din 3 și 4 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, pe curajoșii pregătiți să plece pe drumul cunoașterii, știind că doar cei ce iubesc vor putea găsi calea inapoi spre partener. Iată însă ce presupune pregătirea pentru filmările unui sezon al emisiunii ”Insula Iubirii”!  

Din 1.500 de cupluri atent analizate și confruntate cu riscurile la care își supun relația, în cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, au fost alese patru cupluri cu povești de viață spectaculoase, cu relații sudate, cu problematici inedite, și cu mize însemnate! Au călătorit 10.000 de kilometri spre Paradis, neștiind că, de fapt, călătoresc spre sufletul lor, iar Thailanda i-a primit cu brațele deschise, dornică să îi cunoască!

 

Pentru momentul în care concurenții fac cunoștință pentru prima dată cu ispitele din acest sezon o echipă întreagă de stiliști și make-up artiști și-au testat limitele creativității. Astfel, pentru ținutele fetelor au fost alese cele mai sexy costume de baie și asortate cu accesorii tradiționale Thailandeze. Mai exact, fetele au purtat aripi maiestuoase folosite de tinerele thailandeze în timpul dansurilor tradiționale, iar efectul a fost unul spectaculos, însă și efortul a fost unul pe măsură, deoarece acestea cântăreau nu mai puțin de 20 de kilograme!

În acest timp, băieții ispită au avut nevoie de pantaloni inspirați din portul tradițional, în timp ce bustul le-a fost vopsit în totalitate cu însemne cu relevanță pentru frumosul tărâm thailandez. Procesul a fost însă unul de durată, astfel că make-up artiștii au avut nevoie de aproximativ 10 ore pentru a realiza „tatuajele”!

Pentru a se ajunge însă în această etapă, aproape 5 tone de echipamente au fost trimise în Thailanda. În ceea ce privește echipa, aceasta este formată din 110 persoane din atât din România, cât și din Thailanda, care se ocupă de make-up sau hair style, dar și directori de imagine, operatori sau sunetiști. Lor li se adaugă personalul din resorturi, care se ocupă de catering sau curățenie.  Pe parcursul celui de-al patrulea sezon, s-au consumat astfel nu mai puțin de 10,000 de porții de mâncare, 1.500 kg de fructe exotice și peste 1,5 tone de cafea.

În  plus, fanii ”Insula Iubirii” care ar vrea să aibă parte într-o vacanță în Thailanda de excursiile și activitățile pe care concurenții le câștigă în urma concursurilor, precum safari, vizite în parcuri de distracție, dansuri sau sporturi tradiționale, ar avea de scos din buzunar aproximativ 30.000 de euro.

În cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, care va avea premiera pe 3 şi 4 septembrie la Antena 1, patru cupluri care au relații de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâția ani este cu adevărat jumătatea lor. La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau dacă se văd nevoiți să meargă pe căi separate.

"Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!", spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.

×