x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber TV5MONDE difuzează concertul special Edith Piaf din New York

TV5MONDE difuzează concertul special Edith Piaf din New York

de Sebastian S. Eduard    |    11 Oct 2013   •   18:22
TV5MONDE difuzează concertul special Edith Piaf din New York

Cu ocazia a cincizeci de ani de la dispariţia lui Edith Piaf şi odată cu prima ediţie a Festivalului Francofolies de New York, TV5 va difuza în exclusivitate programul «PIAF, hymnes à la Môme», care le va permite telespectatorilor săi să trăiască acest concert-omagiu din 19 septembrie, de la Beacon Theatre din New York şi să aibă acces în culisele spectacolului prin intermediul interviurilor cu artiştii invitaţi, prin numeroase imagini de arhivă şi amintiri despre Piaf…Concertul va fi transmis de TV5MONDE sâmbătă seara de la ora 22 :00 (ora României)
 
Pe scena de la Beacon Theatre, artişti francezi şi internaţionali aduc un omagiu lui Edith Piaf, «la Môme», o prezenţă obişnuită a scenelor newyorkeze. Cu François Xavier Demaison în rolul maestrului de ceremonie şi cu Charles Aznavour, ca naş al evenimentului, artiştii interpretează piesele din repertoriul cântăreţei, la cele mai înalte standarde. Printre ei, Duffy, Patricia Kaas, Zaz, Jean-Louis Aubert, Emmanuel Moire, Olivia Ruiz, Camélia Jordana, Nolwenn Leroy, dar şi Coeur de Pirate, Madeleine Peyroux, Beth Ditto, sau Alex Hepburn.

Acest program special se înscrie în misiunea TV5MONDE de a promova internaţional cultura francofonă. De altfel, era firesc ca TV5MONDE să ofere acestui eveniment o acoperire mondială. În afara concertului, canalul va difuza emisiunea «Acoustic spécial, Patricia Kaas», iar online va lansa o aplicaţie dedicată lui Edith Piaf.

« Acoustic spécial, Patricia Kaas »
Patricia Kaas va interpreta într-o manieră acustică piesele lui Edith Piaf la TV5MONDE Europe, sâmbăta aceasta, de la ora 23.30 (ora Bucureştiului). Cele mai frumoase cântece ale lui Edith Piaf, pe care artista le-a selectat pentru ultimul său album, «Kaas chante Piaf».

La trei ani după albumul Kabaret, Patricia Kaas a lansat în septembrie 2012 acest nou album-omagiu adus lui Edith Piaf. Kaas este una dintre cele mai cunoscute artiste franceze pe plan internaţional (17 milioane de albume vândute şi concerte în 48 de ţări) 

Aplicaţia online şi pentru mobil « Edith Piaf »
În octombrie, TV5MONDE va lansa o aplicaţie web şi pentru mobil despre Edith Piaf: melodiile artistei, o biografie video, o galerie foto. Dezvoltate în partenariat cu INA (Institutul Naţional al Audiovizualului, din Franţa), aplicaţiile au fost create pentru ca utilizatorii să aibă ocazia să redescopere această figura mitică.


×
Subiecte în articol: patricia kaas edith piaf