x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Un fost concurent se întoarce în fața juraților ,,Chefi la cuțite” pentru o a doua șansă

Un fost concurent se întoarce în fața juraților ,,Chefi la cuțite” pentru o a doua șansă

10 Apr 2018   •   16:10
Un fost concurent se întoarce în fața juraților ,,Chefi la cuțite”  pentru o a doua șansă

A doua seară de jurizare a celui de-al cincilea sezon ,,Chefi la cuțite” va continua cu surprize culinare și povești de-a dreptul inedite, de care telespectatorii Antena 1 se vor bucura începând cu ora 20:00. Emoțiile vor da în clocot, pentru că presiunea unui test contracronometru îi va face pe concurenți să conștientizeze că au o singură șansă de a demonstra că merită să ajungă în etapa următoare. La masa jurizării își vor face loc, ca de obicei, umorul și voia bună, iar dorința chefilor de a-și forma cele mai bune echipe de uncenici va fi o provocare pentru fiecare bucătar să se autodepășească.

Apariții noi, preparate internaționale, povești de viață impresionante, dar și ,,restanțieri” care se întorc în competiție pentru a-și lua revanșa, toate acestea se regăsesc printre ingredientele acestei seri.  Alb Vlad, fost concurent din cel de-al patrulea sezon, revine la ,,Chefi la cuțite”. Dacă emoțiile l-au copleșit la ultima jurizare pe nevăzute, atunci când a reușit să obțină  doar un singur cuțit, de data aceasta este sigur că va face o impresie bună chefilor cu ,,asul culinar” din mânecă: spumă de țelină cu piept de rață și rodii. Dacă a doua încercare va fi sau nu cu noroc pentru Vlad, telespectatorii vor vedea în aceasta seară.

Tot azi, o concurentă care renunță la roba de avocat pentru un șorț ce-i poate aduce succesul în bucătărie, îl va face pe Cătălin Scărlătescu să se destăinuie în fața colegilor săi. Printre glume și tachinări, celebrul burlac de la masa jurizării va dezvălui ce își dorește el cu adevărat de la o parteneră, dar va fi întrerupt de Gina Pistol care își face va apariția în platou ca prin minune: ,,Cum adică mai, Cătăline, crezi că noi te dăm așa pe puțin?”. Chiar dacă chef Scărlătescu este în general feblețea concurentelor, de data aceasta o altă candidată care propune o rețetă inedită, îi va declara deschis simpatia lui Sorin Bontea: ,,Eu la tine am venit și vreau cuțitul tău!”. Cei trei jurați sunt un pion important în povestea acestei doamne, căci după cum chiar ea declară, emisiunea ,,Chefi la cuțite” a determinat-o să își schimbe meseria și să încerce domeniul bucătăriei: ,,Îmi doream ceva, să simt că trăiesc și că fac ceea ce îmi place.”. Printr-o rețetă semnată de celebrul chef britanic Gordon Ramsay, concurenta speră că va obține un permis de trecere către etapa următoare.

Sezonul poveștilor va aduce în platou, pe lângă preparate speciale, povești de viață interesante și emoționante. Advani Tushar are doar 17 ani și este pasionat de bucătărie, inspirat fiind de mama sa. În prezent este student la Facultatea de Turism, cunoaște șase limbi străine și vede în România o a doua casă, deși a crescut într-o cultură cu totul și cu totul diferită. Originar din India, tânărul le va propune celor trei chefi o rețetă tradițională, samosa - pachețele exotice condimentate specific: ,,Și pe vremea lui Ceaușescu exista samosa, se numea șnițel din parizer!”. Dacă preparatul îi va convinge pe Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu să îi acorde votul de încredere, dar și ce alți concurenți îi vor impresiona pe jurați în aventura culinară a acestei seri, telespectatorii Antena 1 pot vedea începând cu ora 20:00, într-o nouă ediție ,,Chefi la cuțite”.

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite