x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Vor să cucerească aurul în confruntarea Marelui Zid

Vor să cucerească aurul în confruntarea Marelui Zid

01 Noi 2017   •   16:14
Vor să cucerească aurul în confruntarea Marelui Zid

Marele Zid se va confrunta în această seară de la ora 20:00 cu o echipă obișnuită cu emoțiile competițiilor, căci Corina și Mircea sunt doi sportivi ambițioși, medaliați de nenumărate ori în campionate naționale și internaționale.

Amândoi practică gimnastică artistică încă de la o vărstă fragedă, iar sportul de performanță i-a ajutat să își seteze obiective ambițioase, pe care să le cucerească cu multă răbdare. Și-au modelat caracterul de olimpici prin câștiguri, dar și prin înfrângeri, conștienți că orice reușită are în spate o serie de încercări. Mircea Zamfir, parte a lotului național de gimnastică aerobică, a câștigat până acum șase medalii la campionatele internaționale și șapte medalii la cele europene, în timp ce Corina Zamfir are în palmares performanțe la nivel național. Pasiunea pentru acest domeniu i-a adus împreună, iar din sala de antrenamente au ajuns să aibă astăzi o frumoasă familie și o fetiță ce le-a schimbat perspectiva asupra vieții și îi susține din public în această seară. De aceea, înscrierea în emisiunea ,,The Wall- Marele Zid” a fost o carte pe care cei doi au hotărât să o joace pentru a-și schimba destinul, dar și pentru a le oferi celor din jur ceva la schimb. Cu posibila sumă câștigată soții Zamfir vor să construiască un orfelinat, în care copiii abandonați să găsească căminul ce le lipsește: ,,E adevărat că prin acte de caritate oferim, dar simțim că nu este suficient, de aceea vrem să facem ceva mai mult în acest sens .”, mărturisește concurentul.

Fiecare mișcare, fiecare ezitare și fiecare amănunt va conta în exercițiul din seara aceasta, iar finalul va dezvălui dacă familia Zamfir va ocupa un loc pe podiumul competiției momentului ,,The Wall- Marele Zid. Cei doi privesc cu încredere spre momentul jocului și sunt deciși să demonstreze că au ce trebuie pentru a cuceri proiecția impresionantă de doisprezece metri, ce stă între ei și țelurile pe care le au. Telespectatorii Antenei 1 vor avea parte începând cu ora 20:00 de o demonstrație de curaj al unor gimnaști ce în seara aceasta joacă la dublu spre marele premiu.

×
Subiecte în articol: The Wall-Marele Zid