x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber X Factor. Cea de-a doua Gală LIVE vine cu hit-uri! Concurenții sunt încurajați de vedete la repetiții

X Factor. Cea de-a doua Gală LIVE vine cu hit-uri! Concurenții sunt încurajați de vedete la repetiții

16 Dec 2016   •   18:17
X Factor. Cea de-a doua Gală LIVE vine cu hit-uri! Concurenții sunt încurajați de vedete la repetiții

După ce săptămâna trecută s-au făcut primele eliminări, vinerea aceasta „X Factor” continuă cu cea de-a doua Gală LIVE, în care hit-urile vor fi cuvântul de ordine. Fie că sunt piese foarte cunoscute în limba română sau engleză, melodiile pe care concurenții rămași în show le pregătesc sunt cu siguranță cunoscute de mulți.

Se anunță, așadar, o Gală cu multă muzică bună, apariții spectaculoase pe scenă, dar și emoție la cele mai înalte cote, pentru că la finalul serii trei concurenți vor părăsi emisiunea, iar telespectatorii Antena 1 vor afla și care sunt finaliștii acestui sezon.

Horia Brenciu intră în această semifinală cu doi concurenți – Loredana Anghelache și Marcel Roșca, Delia cu trei – Raul Eregep, Emilian Nechifor și Alex Mladin, iar Carla’s Dreams cu două fete – Olga Verbițchi și Izabela Simion, în vreme ce Ștefan Bănică a pierdut în ediția trecută ambele grupuri.

Vinerea aceasta, în prima parte a emisiunii, fiecare concurent va interpreta o piesă cunoscută în limba română, va putea fi votat prin SMS la 1313 cu prenumele său, iar la finalul acestei prime sesiuni de votare cel care adună cele mai puține voturi pleacă acasă.

În a doua parte a show-ului, cei rămași în cursă vor interpreta câte un hit în limba engleză și, din nou, vor putea fi votați, urmând ca cel care adună cele mai puține voturi să plece acasă, iar cei clasați pe penultimul și antepenultimul loc să intre la duel.

Așa se face că la finalul serii trei concurenți vor fi eliminați, iar telespectatorii și cei din sală, alături de jurați și prezentatori, îi vor putea vedea pe cei care intră în marea finală de săptămâna viitoare.

Spectacolul „X Factor” va fi unul plin de culoare și momente speciale, mai ales că vinerea aceasta pe scenă vor urca și Delia și Irina Rimeș. Concurenții sunt de la o zi la alta parcă și mai pregătiți, muncesc tot mai mult, stau ore întregi la repetiții, dar au parte și de suprize.

Mai multe vedete au venit deja la platou, la repetiții, pentru a-i încuraja: așa se face că Lora a vrut să-i transmită personal multe gânduri bune lui Emilian, Nicoleta Nucă are numai încurajări pentru Olga și Izabela, Ruby pentru Loredana, Duckadam îl susține pe Raul, pentru că a auzit că este microbist și i-a adus și un tricou cu autograf, Adi Sînă și Daniel Buzdugan o susțin pe Izabela, iar Marcel a fost de-a dreptul copleșit când a primit un mesaj de încurajare de la băieții din cunoscuta trupă englezească Blue.

Cine va impresiona însă vinerea aceasta pe scena „X Factor” și va merge mai departe rămâne de văzut în cea de-a doua Gală LIVE, de la 20.30, la Antena 1.     

×