Cornel Amariei: Inteligența poate fi antrenată

Celebru la 23 de ani. A obţinut sute de premii internaţionale pentru invenţiile sale. A proiectat ochelari pentru nevăzători asemeni celor din SF-uri. A intrat în topul european al celor mai influenţi tineri sub 30 de ani. Coordoneză proiecte ce au loc atât în România, cât și în alte locuri din lume

La vârsta la care cei mai mulți tineri nu știu încă ce carieră vor alege, Cornel Amariei a reușit nu doar să își găsescă drumul în viaţă, dar şi-a clădit şi un renume mondial. Tânărul care va împlini 23 de ani pe 9 septembrie este considerat deja cel mai promiţător cercetător european din domeniul industriei, spun specialiştii de la revista Forbes. Lucrează în România, la gigantul din industria componentelor auto Continental, dar putea să-şi aleagă orice alt loc din lume. Cântă în trupe la chitară și la bass. A călătorit o jumătate de glob. A studiat și practicat fotografia.

Cum ai reuşit aceste performanţe la care alţi oameni nici nu visează, care este rețeta succesului?

Curiozitatea este singură premisă pentru inovație. Cred că este și rețeta succesului meu. Am fost curios de mic – țin minte cum am citit zeci de enciclopedii până la vârsta de 7 ani. Dar primul meu calculator, născut în același an cu mine, este cel care m-a axat pe domeniul pe care sunt. Mă jucam pe calculator la vârsta de 2 ani, în brațe la sora mea, deoarece îmi era frică de contextul jocurilor. Ani mai târziu, în timpul școlii generale, am început să fiu foarte curios de domeniul roboticii. Peste doar 2 ani fondam primul club de robotică liceal din România. Trei ani l-am condus și în acești trei ani elevii mei au obținut peste 150 de medalii internaționale – un record ce nu a fost învins. Dar asta e povestea pe care toți o știu. Mai interesant a fost ce s-a întâmplat în afară contextului roboticii. Am cântat în trupe, in concerte, deci sunt și muzician – cânt la chitară și la bass. Am călătorit o jumătate de glob, un lucru ce continui să îl fac. Am studiat și practicat fotografie… și multe altele.

Ești declarat de revista Forbes unul dintre cei 10 cei mai influenți oameni sub 30 ani din Europa. Cum ai intrat în atenţia prestigioasei publicaţii?

Am fost nominalizat pe această poziție datorită câtorva aspecte. Este vorba despre inventarea și fondarea proiectului .lumen, un sistem de asistență a nevăzătorilor prin care o persoană nevăzătoare poate căpăta o mică parte din vedere. Au contribuit şi cele 21 de proiecte pe care le conduc în Continental Automotive, proiecte din care deja au rezultat peste 30 de patente în 6 luni, toate cu numele meu – acesta este și un record național, dar și publicarea primei mele cărți “Arduino Development Cookbook” ce se vinde în peste 30 de țări.

Cum ți-a venit ideea să faci ochelari pentru nevăzători?

Dintr-o conversație cu un prieten. Întâmplător am ajuns la sintaxa “Ochelari pentru nevazatori”. Dând un Google-search am aflat că nu existau. Restul este istorie.

Cum funcționează ochelarii și cum îi pot ajută pe cei care au deficiențe de vedere? Pot fi folosiți și de orbi?

Ochelarii sunt făcuți predominant pentru nevăzători, îi ajută și pe cei cu deficit de vedere dar într-o pondere mult mai mică. Ei captează informațiile spațiale cum ar fi distanță, mișcarea și formele obiectelor prin intermediul unui senzor, și ulterior le transformă în impulsuri electrice ce merg la creier. După ceva exercițiu, un nevăzător începe să înțeleagă cum arată mediul înconjurător și reușește, de exemplu, să prindă o minge sau să treacă printr-o ușă deschisă fără să se lovească de pereți.

Ai făcut liceul în România, un liceu particular cunoscut drept pepinieră pentru olimpici, e vorba despre Liceului Internațional de Informatică București , unde ai fost admis ca bursier. Ce performanțe ai avut în școala generală care te-au recomandat pentru un loc de bursier?

În clasă a 8-a am obținut prima mea medalie internațională. La acea vreme am propus un sistem de securitate pentru locuințe ce folosea doar un calculator și camere web sau microfoane. Era capabil să înțeleagă mișcarea, sau să recunoască sunetul spargerii unui geam. A fost un proiect uriaș, mai ales că aveam doar 14 ani.

Consideri că s-ar fi schimbat ceva în viață ta, în carieră ta, dacă nu ai fi luat decizia să mergi la acest liceu?

Lucrurile ar fi fost foarte diferite dacă nu aș fi urmat Liceul Internaţional de Informatică. Acolo am avut libertatea să îmi continui studiul în domeniul care mă interesa și să acord o prioritate mult mai joasă materiilor ce nu îmi păreau interesante. De asemenea, directorul liceului, pe vremea aceea Dl. Aki Ahmet, mi-a propus să fondez clubul de robotică pentru care am ajuns “faimos”. Dacă nu aș fi mers acolo sunt sigur că aș fi reușit câte ceva, dar cu siguranță nu câte am reușit la ICHB.

Ai fost acceptat la mai multe facultăți de prestigiu din lume și ai ales Jacobs University Bremen, unde ai urmat facultățile de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. De ce ai decis să te întorci în România când majoritatea tinerilor de vârsta ta vor să plece?

Este cu “du-te-vino” întoarcerea mea în România. Într-adevăr sunt de o perioadă considerabilă de timp pe teritoriul țării mele natale, dar coordonez proiecte ce au loc atât aici cât și în alte locuri din lume. Practic, sunt 50% din timp în țară.

Ce ai învățat din experiența nemțească în timpul studiilor de la Bremen?

Un lucru pe care tot încerc să îl spun dar nimeni nu mă crede – am stat aproape 4 ani în Germania, dar eu nu vorbesc germană. Jacobs University este o facultate germano-americană, în care limba oficială și singura limbă vorbită este engleza. Având în vedere gradul uriaș de încărcare academică (pot spune că am făcut opt ani de facultate în trei), însoțită de proiectele, companiile și echipele pe care le coordonam în acea perioadă, m-a făcut să nu fiu atât de mult expus la mediul german. Dar totuși, un lucru pe care l-am mai spus și îl repet: în Germania lucrurile se fac ca la carte, dar nimeni nu a spus cât de bine este scrisă.

Ce părere ai despre sistemul educațional din România? Ce ar trebui schimbat pentru a putea produce mai mulți absolvenți performanți?

O concluzie mai mult sau mai puțin oficială este că România are cea mai complexă curriculă școlară posibilă. Este atât de multă materie și atât de prost structurată. Se insistă prea mult pe memorare și prea puțin pe inteligență. Inteligență poate fi antrenată. Școală trebuie să ne învețe cum să învățam, cum să rezolvăm probleme, și nicidecum soluțiile la toate problemele! ”Dă-i unui om un pește și îl hrănești pentru o zi. Învață-l cum să pescuiască și îl hrănești pentru o viață”. Sistemul nostru școlar trebuie croit după preferințele fiecărui elev. Separarea umană și reală este o glumă, avem nevoie de programe care să permită fiecărui elev în parte să aleagă care sunt subiectele pe care dorește să le studieze. Putem păstra același număr inutil de materii, dar să nu mai obligăm fiecare copil să le urmeze pe toate. În sistemul academic universitar trebuie neapărat să avem un program transdisciplinar. În toate facultățile de elită ale lumii există programul transdisciplinar ce te obligă să îți iei cursuri din domenii complet separate. Eu de exemplu, printre alte 6 cursuri, am avut un curs de Trafic de carne vie – și mi s-a părut foarte interesant și util.

Cum ți se pare că a evoluat România în ultimii ani, ce ne desparte și ce ne apropie de Germania?

Văd din ce în ce mai mult o atitudine mai deschisă către tehnologii noi și informare și o văd în toate categoriile de vârstă sau de funcție. Românii încep să înțeleagă că tehnologia ne face să avansăm și să avem o viață mai bună. Nu mă refer numai la calculatoare, telefoane sau tablete, ci la orice obiect – centrale termice economice, sisteme de parcare contorizate, semafoare inteligente (poate puțin optimist). Dar mai important, începem să ne detașăm de canalul tragic de informare pe care îl folosim – televizorul și presa scrisă, și ne îndreptăm către folosirea democractică a mediilor de informare – presă internațională, enciclopedii online sau cărți disponibile gratuit. Ne-am schimbat modul de comunicare, în sfârșit comunicăm deschis în medii și grupuri online unde putem ușor găsi oameni cu preferințe similare. Din păcate însă, mentalitatea românească prea puțin s-a schimbat – încă nu înțelegem diferență între valoare și preț. Altfel nu am fi codași în adoptarea sistemelor Apple – doar un exemplu. Încă nu putem gândi pe termen lung. Încă suntem închiși și singuri. Și cel mai grav, încă nu realizăm că orice om, de oriunde venit, poate schimbă lumea.

Dacă ai fi premier care ar fi primele decizii pe care le-ai lua pentru a schimbă în bine țara?

Eu aș lua multe, dar cine m-ar lasă să le duc la bun sfârșit? Interesele personale ale unora vor depăși bunul tuturor.

Care ar fi valorile pe care guvernanții ar trebui să pună mai mult preț?

Optimism și încredere de sine și în poporul român. Chiar dacă poporul nu are încredere în el. Cineva trebuie să dea tonul și muzicienii vor urma. De asemenea, trebuie să fie deschiși către canale prin care ideile oamenilor să fie ascultate și dacă sunt bune, implementate.

Mai ai timp și pentru altceva, cu atâtea idei și invenții la care lucrezi? Ce pasiuni ai, ce ți-ai dori să faci dacă nu ai fi inventator?

O tonă de pasiuni – sunt muzician, am cântat o sumedenie de concerte, unele în fața a mii de oameni. Acum fac școala de pilotaj și sper în curând să îmi obțin licență de aviator. Călătoresc – am văzut deja, cred că 40 de țări. Înot, pilotaj auto, fotografie…atâtea.

Ai o prietenă? Cum e sau ai vrea să fie ea?

Întotdeauna am avut o parteneră lângă mine și lucrul acesta nu diferă nici acum. Deși încerc să o izolez de viață mea publică, în ziua de astăzi este prea dificil. Dar o să îi respect viață privată și o să mă opresc aici.

Cum e sistemul în facultăţile de elită mondială

Toate facultățiile de elită, când te admit, nu te admit să studiezi chimie, sau fizică sau știința calculatoarelor. Te admit ca să faci orice dorești. Ai un an sau un semestru în care poți face cursuri de oriunde până îți găsești chemarea în viață, timp în care experimentezi. La noi în schimb, îți dai seama că facultatea aleasă nu este ce îți dorești mult prea târziu, încât nu mai merită să te muți. Și după aceea ne întrebăm de ce avem oameni care lucrează într-un domeniu și au studiat complet alt domeniu. Și un ultim punct, nu avem școli tehnice. În Germania, nici 10% din oameni nu au urmat o formă de educație universtară. Pentru că nu la toți ne trebuie asta. Urmezi o facultate dacă vrei să ajungi cercetător, și această poziție nu trebuie să fie considerată neaparat una superioară. Când ți se sparge conducta la chiuvetă, cel mai important este instalatorul, devine chiar o entitate cerească în importanță. Ne trebuiesc școli tehnice în care oamenii să învețe practic cum să facă lucruri care le plac și care sunt utile.