x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sângiorz – zeu al câmpului şi străjer al timpului

0
Autor: Iulia Gorneanu 23 Apr 2012 - 21:00
Sângiorz – zeu al câmpului şi străjer al timpului


Arhetip al stravechilor eroi civilizatori, martir militar reprezentat iconografic ucigand 'fiara', Sfantul Gheorghe isi are un corespondent la fel de fabulos in calendarul popular al romanilor numit San-Giorgiul sau Sangiorzul. Inverzitor al naturii si semanator al tuturor semintelor, protector al cirezilor si turmelor, Sangiorzul este 'primul strajer al timpului', cel care deschide Anul Nou Pastoral, impartindu-l in doua anotimpuri. Este frate cu Samedru (Sf. Petru), culegatorul fructelor, si el, la randul sau, protector al tagmei pastorilor.

Se povesteste ca, in vremuri de demult, cei doi Sfinti umblau pe pamant, iar oamenii ii vedeau mergand calare si randuind timpul. Pe 23 aprilie, Sangiorz primea cheile anotimpurilor din mana lui Samedru, apoi, cu graba mare, inchidea vremea rea cu o cheie, iar cu cealalta deschidea vara, al carei miez era pe 20 iulie, la Santilie. Amandoi Sfintii purtau cheile vremii la brau, ca nu cumva sa le fure cineva din usile anotimpurilor si sa se joace cu vremea, dupa bunul lui plac. Iar dupa ce le incuiau, un Sfant pleca in dreapta, iar celalalt in stanga, la sase luni distanta unul de altul.

Taranii spun ca Sangiorz este 'Sfantul al mai mare peste campuri' si ca este indreptatit sa aiba copacul lui si floarea lui. 'Rachita e copacul lui Sf. Gheorghe. Zice ca rachita era sa fie cel dintai copac pe lume… dar Sf. Gheorghe a blestemat-o. Sf. Gheorghe mergea de ziua lui prin niste tufe de rachita si s-a impiedicat si-a picat: «Te-ai imbatat, Gheorghe, ii zice rachita». «Daca zici ca m-am imbatat, zice Gheorghe, atata cinste sa ai tu, cat e ziua mea, mai multa sa n-ai.» Si chiar asa e. Pe rachita cine o cauta tot anul? Atata numai, cat la Sf. Gheorghe se infige in brazda, atata cinste are.' (Elena Niculita Voronca, 1903).

Cu floarea ce-i poarta numele e o alta poveste. Culeasa de Simion Florea Marian in prag de secol al XX-lea si publicata dupa mai bine de o suta de ani, legenda Gheorghinei, numita si Floarea Sfantului Gheorghe, a prins nemuritoare radacini chiar in satul meu de la poalele Muntilor Fagaras. Se povesteste ca, dupa ce Dumnezeu a facut toti pomii si copacii, toate buruienile si plantele de leac, toate florile mirositoare si nemirositoare, s-a hotarat sa mai faca inca trei. Si a facut scanteuta, busuiocul si o floare frumoasa tare, ale carei petale le-a patat cu alb 'ca sa se deosebeasca cu totul de celalalte'. Vazand-o, Sf. Gheorghe a indragit-o asa de tare, incat i-a atins petalele cu degetele sale. Atunci, 'Dumnezeu a numit-o, in cinstea lui, Gheorghina, adica Floarea Sfantului Gheorghe. Avand insa dintru inceput toate florile aceeasi marime, Dumnezeu le-a deosebit una de alta, lasand Gheorghina sa creasca mai mare. Si de-atunci e Gheorghina mai mare si pestrita, cu floare alba, galbena si rosie (…) si tot de-atunci, fiind o 'floare scumpa', nu se-nchina nimaruia, nici nu se da legata la par, ci numai vantului s-o bata… de aceea feciorii indatineaza a asemana pe iubitele lor cu dansa: 'Mandra mea, floare Gherghina,/ Te-as sapa la radacina,/ Si te-as altoi-n gradina./ Toata vara te-as uda/ Si-as dormi la umbra ta…'.

Nu trebuie sa uitam ca aceasta zeitate a vegetatiei, cum il numea etnologul Ion Ghinoiu pe Sangiorz, identificand-ul totodata cu Cavalerul Trac, este cea care invinge balaurul, contracareaza vrajile de luare a manei, arata oamenilor buni locul comorilor ascunse, e martorul intelegerilor facute intre oieri si deschizatorul Anului Nou Pastoral. Despre aceasta ultima ipostaza a lui Sangiorz si anul pastoral guvernat de el vom povesti data viitoare.

Citeşte mai multe despre:   calendar

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de