"Casa de moda" Preistoria

Atunci cand ne gandim la oamenii primitivi, ne imaginam, de obicei, niste hoarde de trogloditi, infasurati in piei abia jupuite de pe animale. Descoperirile arheologice contrazic aceasta imagine si demonstreaza un lucru stiut de mult: nimic nu este nou sub soare, iar canoanele modei revin periodic.

Stramosii nostri preistorici au pierit de multe mii de ani, iar din trupurile lor nu a mai ramas decit tarina sau cite un pumn de oase, onorate prin diverse ritualuri funerare. Chiar daca stiinta a inventat metode prin care infatisarea chipului poate fi refacuta daca exista un craniu, nu vom sti niciodata cum aratau, cu adevarat, stravechii nostri inaintasi. In ciuda fragilitatii fiintei umane, exista insa si descoperiri norocoase care ne ajuta sa aflam cum se imbracau oamenii cu mii de ani in urma, ce podoabe foloseau si uneori, chiar si ce fel de coafuri purtau. Pictate pe peretii pesterilor, sculptate in os ori piatra sau modelate din lut, imaginile pe care "preistoricii" le-au lasat despre ei insisi recompun amanuntele unei vieti, adeseori extrem de complexe, de pe urma careia au mai ramas doar aceste vestigii.

MODA PESTERILOR. Specialistii care au avut sansa de a studia picturile rupestre de la Altamira si Lascaux, s-au aflat in fata unor imagini ciudate si cu totul neasteptate: alaturi de siluetele unor oameni inarmati cu arcuri sau sulite si echipati sumar, exact ca pentru vanatoare, existau si cativa care, in mod normal, nu aveau ce cauta acolo. Este vorba despre reprezentarile unor parsonaje imbracate elegant, cu haine asemanatoare unor redingote si avind capetele acoperite cu un soi de jobene. Nestiind cum sa explice aparitia acestor imagini in picturile paleolitice, majoritatea cercetatorilor au preferat sa le ignore, considerandu-le doar niste simple curiozitati. Motiv pentru care nu vom sti niciodata ce erau exact acelele vestminte ciudate. La fel cum nu vom putea afla nici cu ce erau "echipate" straniile statuete "Dogu", descoperite in Japonia. Toate acestea au ramas niste enigme care, adaugate costumelor confectionate din piele, bine ajustate pe corp, gasite in stravechile morminte din subsolul inghetat al Siberiei, vorbesc despre cu totul altceva decat de primitivi inapoiati, care se acopereau cu orice le cadea in mana.

Sa fie sau nu imbracata intr-un costum de baie?

ZEITA IN COSTUM DE BAIE. Din pacate, pe la noi nu au existat culturi paleolitice "specializate" in pictura parietala. In lipsa acestora, primele informatii referitoare la moda straveche apar mult mai tarziu, in neolitic. Este vorba despre mici statuete confectionate din lut ars, gasite de arheologi in asezarile din epoca pietrei slefuite. Unele dintre acestea sunt doar niste papusele simple care aduc vag cu chipul unor oameni. Altele, realizate ingrijit sunt ornamentate cu incizii subtiri, uneori colorate, al caror contur reproduce forma unor piese vestimentare. Cea mai celebra dintre acestea este "Zeita de la Vidra".
A fost descoperita in 1929, de arheologul Dinu V.Rosetti, in punctul numit de localnici "Magura tatarilor" sau a "Jidovilor", intr-o veche asezare a culturii Gumelnita. Cultura care impreuna cu cea de la Cucuteni erau, cele mai evoluate culturi din Europa anilor 4500-3500 i.Hr. Din punct de vedere strict functional "Zeita" era un vas ritual, folosit in cadrul unor ceremonii religioase. Este modelat sub forma unui trup de femeie, pe al carui corp sunt prezente o serie de incizii, considerate de specialisti doar niste simple ornamente. Intr-un articol publicat in 2003, prof. Vasile Boroneant avanseaza insa o ipoteza tulburatoare.
El considera ca modelele ornamentale prezente pe pieptul si pe coapsele "Zeitei", sunt reprezentarile stilizate ale unor piese vestimentare. Mai mult decat atat, constatand ca acele modele lipsesc in zona dintre sani si solduri, identifica acele vestminte cu un soi de costum de baie, compus dintr-un sutien si un slip, sau mai curand un fel de sort. Faptul ca este vorba de un costum de baie preistoric pare a fi demonstrat si de existenta unor bride care se unesc in spate, peste umeri si pe sub brate.

ELEGANTA DOAMNELOR DIN EPOCA BRONZULUI

Aceste desene gasite pe statuetele din ceramica se regasesc astazi pe costumele populare romanesti Urmarorul "Jurnal de moda" preistorica pe care vi-l prezentam este ceva mai nou. Apartine epocii bronzului, iar modelele sale au fost in voga in jurul anilor 1600 i.Hr. Vom vedea insa cu surprindere ca aceleasi modele, putin modificate, au fost la fel de apreciate si peste aproape patru mii de ani, adica in zilele noastre, cu doar cateva decenii in urma. Este vorba despre fustele "closate" la care se asortau bluze cu spatele gol. In acest caz, inedita prezentare de moda ia infatisarea unor statuete funerare, apartinand culturii Garla Mare, gasita in Oltenia, in necropola descoperita in apropierea localitatii Carna. FRUMOASE PENTRU "ULTIMUL DRUM". In Epoca bronzului, ritualul funerar presupunea incinerarea cadavrului pe un rug aflat in incinta necropolei, dupa care cenusa si resturile calcinate de oase erau depuse in urne mari din ceramica, frumos ornamentate, a caror gura era acoperita cu niste capace asemanatoare unor strachini. In interiorul urnelor, alaturi de resturile umane sunt prezente si diverse ofrande funerare care puteau fi alte vase mai mici, care probabil continusera candva mancare, si rareori diverse obiecte din bronz. Statuetele despre care vorbim faceau si ele parte dintre aceste ofrande funerare. Ele au fost descoperite de arheologul Vladimir Dumitrescu, care le-a studiat amanuntit si apoi le-a descris intr-o lucrare de specialitate, aparuta in anul 1974. "JURNALUL" DE LUT. Statuetele de la Carna sunt confectionate, cu mare maestrie, din lut ars si apoi pictat. Fustele "closate" sunt goale pe dinauntru parand intr-adevar niste clopote asezate cu gura in jos. Din acesta porneste trunchiul statuetei, ale carei maini sunt reprezentate stranse pe langa corp, in dreptul abdomenului. Grafic, detaliile vestimentare sunt puse in evidenta prin incizii scrijelite in lutul crud si colorate dupa ardere. In majoritatea cazurilor fusta este stransa pe talie, punand astfel in evidenta "mijlocelul" ingust al doamnei, care parea intr-adevar "trasa prin inel". Talia era incinsa cu o cingatoare, reprezentata printr-o banda marginita de doua linii paralele si acoperita in interior cu un model format din linii oblice. Aceasta centura se incheia la spate cu o catarama mai lata, ornamentata si ea cu un model complicat. In cateva cazuri, catarama era inlocuita de copci cu carlig, asemanatoare cu cele din timpurile noastre. Specialistul care le-a publicat considera ca acele cingatori ar putea fi niste cordoane late confectionate din bronz, sau de ce nu din aur, mai ales ca asemenea piese au si fost descoperite in inventarul arheologic al acestei culturi. MODA VENEA DIN INSULA CRETA. Deosebit de interesante erau si bluzele pe care le purtau frumoasele din epoca bronzului. In fata, in zona pieptului, acestea aveau un decolteu deosebit de "generos" care abia acoperea sanii. In schimb, in spate decolteul era atat de adanc incat semana mai curand cu o bluza fara spate, asa cum se poarta si in zilele noastre. De altfel, acest amanunt vestimentar indraznet nici nu trebuie sa ne mire. In acea perioada tonul modei era dat de civilizatie minoica din insula Creta, unde rochiile cu adevarat elegante erau astfel croite incat nu acopereau deloc sanii doamnelor. Si apoi sa nu uitam ca, aproximativ in aceeasi perioada, pe coasta Asiei Mici inflorea Cetatea Troiei, acolo unde avea sa traiasca si Elena, cea care a fost considerata de grecul Paris mai frumoasa decat zeitele.

ARTA CROITORIEI Aceste realizari surprinzatoare ale modei preistorice nu ar trebui sa ne mire, pentru ca oamenii au avut inca de la inceput toate cele necesare. Tesutul fibrelor de plante ori a parului de animal a fost inventat cu multe mii de ani in urma. Existau ace de cusut din os, iar decuparea materialelor se putea face usor cu ajutorul lamelor de silex, la fel de taioase ca lamele moderne, din otel. FEMEILE DUN CULTURA VINCA PREFERAU COCURILE O mica statueta apartinand culturii Vinca - Turdas ne arata cum se "coafau" femeile in urma cu peste sase mii de ani. Strans de pe frunte, parul era pieptanat cu carare pe mijloc si apoi era strans la ceafa, intr-un coc. Mai aproape de noi, in timpul epocii bronzului, coafurile erau ceva mai complicate si mai greu de realizat. In aceasta privinta, statuetele de la Carna ne arata ca doamnele acelor timpuri preferau sa-si impleteasca parul in trei cozi lungi care le cadeau pe spate pana catre talie. Cozile laterale erau apoi rasucite in spirala, probabil infasurate pe un fel de bijuterii speciale, confectionate din aur sau din bronz. BIJUTERII PE MASURA Oamenii preistoriei nu au fost insensibili nici la frumusetea bijuteriilor. La inceput, erau simple, confectionate din os sau din scoici. Cu timpul au devenit din ce in ce mai elaborate. Aurul, initial in stare nativa, provenit din pepite, a inceput sa fie folosit inca din neolitic. Alaturi de cataramele cu care isi incheiau cingatorile, frumoasele de la Carna mai purtau si niste diademe, precum si pandantive atarnate, probabil de gat cu un snur ornamental, frumos colorat.