x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site diverse Protectoarea

Protectoarea

01 Aug 2005   •   00:00

Romanii au o evlavie anume pentru Nascatoarea de Dumnezeu. Sfanta Fecioara Maria protejeaza un numar mare de biserici si manastiri.

Numele a cateva sute de biserici si manastiri din Romania este legat de Sfanta Fecioara. Fie au Hramul Adormirea Maicii Domnului, fie Buna Vestire, fie intrarea in Biserica a Maicii Domnului sau Nasterea Maicii Domnului. Manastiri precum Putna, Sambata de Sus, Rohia, Varatec, Tismana, Polovragi, Bogdana Frasinei, Cozia, Tismana, atrag mii de pelerini la 15 august ale fiecarui an, cand isi sarbatoresc hramul. La Sihastria si la Manastirea Tazlau pelerinii vin la 8 septembrie, de Santamarie Mica.

Oamenii vin din toate colturile tarii sa se inchine Maicii Domnului, sa o laude si sa-i aduca rugaciuni. Pentru ca ea este miloasa si apropiata sufletelor sensibile, e singura salvare a celor disperati. Este cea care apare in visele celor cu sufletul curat si in visele ctitorilor de biserici spre a-i povatui in asezarea bisericilor si a-i avertiza de nenorociri.

VISUL UNUI PREOT. In visul unui preot cu durere mare in suflet a aparut Maica Domnului si i-a zis sa faca biserica la Rohia. Parintelui Gherman ii murise fiica, Ana, in varsta de 10 ani. Si el o tot vedea in vis si copila ii spunea sa-i construiasca o casa "Maicii Domnului" in Dealul Viei, in Hotarul Rohiei. Dar el tinea in inima lui visele aceastea, pana cand o femeie din parohie l-a intrebat de ce nu asculta glasul lui Dumnezeu si de ce nu face casa Maicii Domnului in Dealul Viei. Parintele mirat a intrebat: "Ce casa sa fac Maicii Domnului?". "Manastire sa faci!", a zis femeia.

PROTECTOARE. La Nicula, judetul Cluj, icoana Maicii Domnului zugravita de preotul roman Luca din Iclod la 1681 aduce in fiecare an de 15 august sute de mii de credinciosi in pelerinaj.

Credinta oamenilor e asa de mare ca o mare parte dintre ei inconjoara biserica de lemn pe coate sau in genunchi si se roaga la Maica Domnului pentru iertarea pacatelor.

Parintele Arsenie Boca, de la manastirea Brancovenilor de la Sambata de Sus, s-a rugat mult Mantuitorului sa-i trimita un povatuitor. Si pe cand se ruga el cu foc, i s-a infatisat Maica Domnului, protectoarea manastirii, l-a luat de mana si l-a dus pe un munte inalt. Acolo l-a dat in grija unui invatator care traise cu doua secole mai devreme, Serafim de Sarov. Acolo a primit invatatura timp de 40 de zile. Se spune ca parintele Arsenie iti stia suferintele si pacatele de cum se uita la tine.

CAPRIANA. Legenda spune ca Stefan Voda si oastea sa s-au oprit la un popas in mijlocul codrilor Basarabiei dupa o batalie castigata. Acolo el a poruncit sa fie construita o manastire inchinata Maicii Domnului. A tras cu arcul ca sa hotarasca Dumnezeu unde sa se ridice lacasul sfant. Sageata a nimerit o caprioara pe care a ucis-o. Prima biserica de lemn a fost construita pe locul unde a cazut caprioara, a fost numita Capriana si a fost inchinata Maicii Domnului. Se spune ca manastirea pluteste deasupra pamantului la ceas de rasarit de soare.

Oamenii vin din toate colturile tarii sa se inchine Maicii Domnului, sa o laude si sa-i aduca rugaciuni. Pentru ca ea este miloasa si apropiata sufletelor sensibile, e singura salvare a celor disperati. Este cea care apare in visele celor cu sufletul curat si in visele ctitorilor de biserici spre a-i povatui in asezarea bisericilor si a-i avertiza de nenorociri.

MANASTIREA DINTR-UN LEMN

Legenda spune ca manastirea dintr-un lemn a fost facuta dintr-un singur stejar, candva la inceputul secolului al XVI-lea. Bisericuta de lem a fost ridicata tocmai pe locul stejarului in care un calugar a gasit o icoana a Maicii Domnului. Povestea spune ca tocmai atunci el a auzit o voce care l-a indemnat sa zideasca o manastire din trunchiul acelui copac. Povestea Manastirii Dintr-un Lemn, cu hramul la Nasterea Maicii Domnului, a fost scrisa de diaconul Paul de Alep, care l-a insotit pe patriarhul Macarie al Antiohiei in calatoria prin Tarile Romanesti.

RUGACIUNEA DE PE MALUL NISTRULUI

Manastirea Saharna se afla in rezervatia cu acelasi nume de pe malul Nistrului. Intre copaci se ridica "Biserica de Vara", unde se fac slujbe doar vara. In apropiere este si manastirea in piatra, Saharna. Aici se afla o casuta de rugaciuni numita "Talpa Maicii Domnului", inconjurata de legenda. Se spune ca unul din calugarii de la manastire a construit aceasta casa de rugaciuni in urma unui vis in care i-a aparut Maica Domnului. Oamenii spun ca daca ai o dorinta arzatoare si te gandesti intens la ea, se va implini la intrarea in casuta de rugaciune.

ICOANA SFINTEI FECIOARE DIN PESTERA DE LA NAMAIESTI

O alta manastire din judetul Valcea isi are legat numele de Maica Domnului si de o icoana facatoare de minuni. Biserica de la Namaiesti, cu hramul Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, este sapata in stanca. Se spune ca in urma cu secole, trei ciobani au poposit pe munte peste noapte. In vis li s-a aratat Maica Domnului care i-a povatuit sa sape in stanca ca sa gaseasca o icoana cu chipul ei cel adevarat. Ciobanii au ascultat de vis si au gasit icoana despre care se spune ca a fost pictata chiar de Sfantul Evanghelist Luca si ca este facatoare de minuni.
×