x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site diverse Sange de Romanov

Sange de Romanov

24 Oct 2005   •   00:00
RUDENII
Nepoata Reginei Victoria si a Tarului Alexandru al II-lea a stiut sa pastreze legaturile de rudenie si sa le cultive pe cele care aveau sa consolideze dinastia ce se cladea in Romania. Relatiile dintre Regina Maria de Romania si ducesa Maria Alexandrovna de Edinburgh, mama sa, nu au fost niciodata prea cordiale, desi tineau mult una la alta. Despre mama reginei noastre nu se poate spune ca era complet straina de atractia pe care o exercita puterea Marii Britanii, dar ea a ramas profund atasata de valorile Rusiei natale si a considerat mereu ca obiceiurile sale petersburgheze sunt superioare moravurilor si racelii, politicoase de altfel, ale englezilor. Personalitate puternica, impulsiva din fire, asa cum erau unii membri ai familiei tariste, Maria Alexandrovna a fost tot timpul o persoana dominatoare, ceea ce a constituit o piedica in calea intelegerii depline cu fiica sa, Maria.

TATAL IUBIT. Mai mereu plecat peste mari si tari, ducele de Edinburgh, ulterior si de Saxa-Coburg-Gotha, este pentru copiii lui un personaj iubit si mult asteptat sa-si descarce la fiecare sosire sacul imens cu povesti marinaresti. Maria l-a iubit enorm pe tatal sau. Aceasta n-a impiedicat-o insa sa-l admire pe "Bunicul Imparat", Alexandru al II-lea, tarul care a desfiintat iobagia in Rusia, si pe unchii dinspre mama, barbati rusi cu un aspect fizic deosebit de atragator. Si unchiul Bertie, fratele tatalui ei, ii era simpatic, mai ales ca acesta era si amuzant, spre deosebire de ceilalti englezi.

Venerabila Regina Victoria a ramas in amintirea nepoatei, devenita regina a Romaniei, drept o persoana buna si, paradoxal, timida in relatia cu nepotii ei.

In casa parinteasca de la Eastwell, comitatul Kent, mica printesa Maria, alintata Missy, s-a manifestat de timpuriu ca impulsiva si categorica, roadele temperamentului rus.

UNCHI SI VERI. Unchiul dinspre tata al Mariei, Bertie, o rasfata si o aproba in tot ce face, parca intrevede in ea personalitatea unei viitoarea regine. Cat despre ceilalti unchi, Romanovii, printre care Pavel si Serghei, sunt preferatii printesei Maria. Pentru Nicolae al II-lea, varul sau si tar al Rusiei dupa moartea bunicului Alexandru al II-lea, Maria a avut mereu un sentiment de admiratie. Afectiunea dintre ei s-a pastrat in ciuda racelii "ciudate" pe care Tarina Alexandra i-a aratat-o Mariei cand a participat la Moscova la incoronarea noilor tari. Tarul Nicolae al II-lea a fost nasul de botez al printului Nicolae, intarind relatia de rudenie dintre Maria si Romanovi.

Sangele tarist care ii curgea in vene, in combinatie cu cel englezesc, la fel de albastru ca ochii ei, aveau sa faca din Maria cea mai admirata, cea mai controversata si, uneori, cea mai ciudata regina a Europei inceputului de secol XX.

CUM ISI VEDEA BUNICII

Despre bunica-Regina Victoria, regina noastra scria: "Mareata mica doamna, in capela de vaduva si rochie de matase neagra, cu volane, foarte rar ridica glasul: insa numai apasand pe unele cuvinte, devenea o putere fara de seaman, uneori aproape de temut", iar despre bunicul-imparat Alexandru al II-lea isi amintea: "Uriasul cu cap carunt si favoriti tunsi scurt, cu chipul cam sever, insa cu ochii si gura binevoitoare, Imparatul". (Maria, regina Romaniei, "Povestea vietii mele", Editura Moldova, Iasi, 1999)

CE A MOSTENIT REGINA MARIA DE LA MAMA SA

De ziua mortii "iubitei sale mame", Regina Maria scria: "Sangele ei este cel care ne-a facut puternice si nesupuse, incapabile ( se refera la surori n.r.) sa ne aplecam in fata convenientelor sociale. (...) Avea cel mai bland suflet posibil si totusi putea spune cele mai grele lucruri, judeca foarte sever, foarte nemilos si neiertator, putea rani pe cineva cu usurinta, dar i-a fost greu sa mearga pana la capat cu severitatea ei. (...) Nu ne-a lasat niciodata sa patrundem in intimul ei. Nu ne-ar fi recunoscut nicicand ca avem vreo calitate inainte de a ne enumera defectele. (...) De fapt nu a dorit niciodata sa fie constransa de vreo obligatie, natura ei se revolta impotriva a Ă«toutes les entravesĂ» (tuturor piedicilor - n.r.), chiar impotriva hainelor si a modei. Multe dintre acestea ni s-au transmis si noua, dorinta instinctiva, nevoia, pot sa spun, de a face lucrurile in felul nostru. Exista un element puternic in noi toate, care ne creeaza oroare de conversatia banala, de ingradiri - ceva arbitrar, l-as numi, care vrea sa judece singur, vrea sa actioneze dupa propriile sale norme, sa-si stabileasca singur libertatea de actiune sau restrictiile. (...) Eu insa sunt mult mai egoista decat a fost ea, dar egoismul meu este pentru mine un fel de lege a fiintei mele, un fel de autoaparare fata de viata". (Maria, Regina Romaniei, "Insemnari zilnice", Editura Albatros)

DUCKY, SORA SI PRIETENA

Regina Maria a avut un singur frate, Alfred, si trei surori: Victoria Melita, Alexandra Victoria si Beatrice Leopoldine Victoria. Mai ales cu prima a legat o prietenie durabila. De pomina au ramas plimbarile lor "secrete" la Sosea si pe Calea Victoriei. La un moment dat, povesteste Guy Gauthier intr-o carte dedicata reginei Maria, ele s-au intalnit fata in fata cu doi cavaleri: Ferdinand si Ernest, sotii lor, plecati si ei in secret la plimbare.
×
Subiecte în articol: maria regina diverse