x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul 1001 de arome, un basm

1001 de arome, un basm

07 Sep 2005   •   00:00
GURMANDUL IN BUCATE
Cu 4.000 de ani inainte de Hristos, in vechile tinuturi ale Indiei, incepea sa se scrie povestea uneia dintre cele mai cunoscute legume, cultivata astazi in toata lumea... E greu de crezut pentru noi, cei care apartinem acestor vremuri, ca savuram azi arome si gusturi care au strabatut secole si lumi. Raspandita "Solanum Melangena", dupa denumirea latineasca, pre numele ei romanesc "vanata", si-a inceput peregrinarea prin istorie din sud-estul Asiei, unde vechii indieni au cultivat-o pentru prima data, pentru ca apoi sa ajunga in China antica si sa devina unul dintre felurile de mancare preferate ale numeroaselor generatii de imparati, inca din anii 500 inainte de Hristos.

Lungul drum al vinetelor pana in zilele noastre... De la imparati la oamenii de rand, forma, culoare, gust, toate difera si se amesteca, dintr-o parte in alta a lumii. In secolele al IX-lea si al X-lea, vanata, a carei veche denumire provine din limba sanscrita, a devenit o parte extrem de importanta a bucatariei arabe, in Turcia existand peste o mie si una de retete care se bazeaza pe aceasta leguma. Iar gandul ne duce catre povestile celor 1001 de nopti...

Si a urmat Europa. Maurii din Spania au adus vanata in aceasta parte a lumii abia prin secolul al IV-lea. Pana prin anii 1700, vanata isi castigase deja pe aceste meleaguri renumele de planta afrodiziaca, fiind numita "Marul iubirii". Insa tot in aceeasi perioada, in Italia si apoi pe intregul continent, a inceput sa-si piarda din popularitate, fiind numita "Melanzana", adica "marul nebun", oamenii considerand-o raspunzatoare pentru aparitia diverselor boli.

Este greu de inteles de unde si-a castigat un renume atat de rau aceasta delicioasa leguma. Poate pentru faptul ca totdeauna trebuie gatita, vanata neputand fi consumata cruda. Ca si cealalta leguma sora, rosia, hulita si ea in Antichitate, considerata atunci otravitoare, vanata si-a invins reputatia nefavorabila, dovedindu-se a fi una dintre cele mai apreciate legume.

America, in schimb, a ramas mult timp departe de "farmecele patlagelei vinete", iar atunci cand ea a ajuns pe "taramul fagaduintei", datorita lui Thomas Jefferson, a fost folosita mult timp doar ca planta de ornament.

Azi americanii i-au descoperit si gustul, care intre timp a facut inconjurul lumii...

Pregatita salata, rondele sau umpluta, vanata poate fi asociata cu mai toate legumele: rosii, ardei si usturoi, dar si ierburi aromatice cu ulei de masline, branzeturi, toate intr-o adevarata hora a savorilor.

Sa ne intoarcem asadar in timp, in locurile in care vanata a fost intotdeauna apreciata si sa gustam unul dintre preparatele locuitorilor de astazi ai acelor teritorii: Vinetele libaneze. Sa luam 4 vinete frumoase pe care le spalam si apoi le taiem felii pe lung, pe care le prajim apoi in ulei de masline incins. Separat, intr-un vas, punem la fiert 30 g de Pilpil (adica grau concasat, asemanator graului folosit la coliva, pe care il si puteti folosi daca va hotarati sa preparati reteta si nu aveti ingredientul). Dupa ce a fiert, se ia de pe foc si se lasa la scurs. Luam apoi o ceapa si 3-4 catei de usturoi, ii curatam, ii tocam marunt si ii calim intr-o tigaie cu putin ulei. In aceeasi tigaie vom adauga 250 g carne, pe care o rumenim cateva minute. Amestecam compozitia cu Pilpilul fiert, cu legumele calite, adaugam un ou, parmezan ras dupa gust, patrunjel si busuioc cat cuprinde, sare si piper. Cu acest amestec umplem feliile prajite de vinete si le rulam, fixandu-le cu o scobitoare. Rulourile le asazam intr-o tava, le stropim cu acelasi ulei de masline si le introducem in cuptor pana se rumenesc.
Preparati-o si nu veti regreta!

SANATATE SI GUST


Vanata este o leguma pe cat de gustoasa, pe atat de sanatoasa. Poate inlocui cu succes carnea si daca vreti sa pregatiti o masa in stil vegetarian este cea mai potrivita alegere. E numai buna pentru diete, fiind extrem de saraca in calorii, iar daca o asociem cu branza, ea are rolul de a preveni cresterea colesterolului. Sunt bine cunoscute efectele benefice pe care aceasta le are asupra organismului, compusii ei ajutand la prevenirea aterosclerozei. Vanata contine substante despre care se considera ca inhiba aparitia cancerului, dar si dezvoltarea unor virusi. Este un puternic anticonvulsiv, in Antichitate fiind folosita in tratarea epilepsiei.

RETETE GEMENE

ZACUSCA DE VINETE CU ARDEI


  • INGREDIENTE: un kg de vinete, un kg de rosii, 200 g ceapa, 50 ml ulei, sare, piper boabe, 5-6 ardei capia, usturoi, un morcov, dafin, verdeata.
  • PREPARARE: Vinetele si ardeii se coc, se curata si se toaca marunt. Se curata ceapa, se toaca si se caleste in ulei impreuna cu morcovul ras. Rosiile se oparesc si se curata de pielite si de seminte. Se toaca si se pun peste ceapa calita si se mai lasa pe foc pana se obtine un sos. Se adauga vinetele si ardeii si se lasa la fiert cateva clocote. Se sareaza dupa gust. Se asaza apoi compozitia intr-o tava unsa cu ulei, presarandu-se piper boabe si cateva foi de dafin. Se introduce la cuptor pana se rumeneste, se orneaza cu verdeata si se serveste cu usturoi prajit.
  • MUSACA DE VINETE


  • INGREDIENTE: un kg de vinete, un kg de rosii, 200 g cepe, 50 ml ulei, sare, piper, patrunjel.
  • PREPARARE: Se curata vinetele, se taie felii si se rumenesc in ulei. Se scot apoi si se lasa deoparte la scurs. Se curata ceapa, se spala si se toaca marunt, apoi se caleste in ulei. Rosiile se oparesc in putina apa, dupa care se curata de pielite si de seminte. Jumatate din ele se toaca si se pun peste ceapa calita si se mai lasa pe foc pana se obtine un sos gros. Se asaza apoi intr-o tava unsa cu ulei si pudrata cu pesmet feliile de vinete, sare si piper, iar deasupra amestecul de ceapa calita, restul de felii de vinete si, din nou, restul de rosii oparite. Se introduce totul la cuptor pana se rumeneste, dupa care se scoate si se orneaza cu patrunjel verde tocat marunt. Se serveste rece.
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul ulei ceapa vinete vanata