x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul 11 miliarde pentru perioada 2007-2009

11 miliarde pentru perioada 2007-2009

20 Ian 2005   •   00:00

INTEGRARE
FONDURI - Aranjamente convenabile cu Uniunea Europeana Suma ajutoarelor de stat acordate de Romania pentru sectorul siderurgic in perioada 1993-2004 depaseste sumele obtinute de Cehia si Polonia la un loc. Pentru primii trei ani de dupa aderare, Romania va primi de la Uniunea Europeana cu sase miliarde de euro mai mult decat Bulgaria .
IRINA CRISTEA

NEGOCIERI. La capitolul energie, Romania a obtinut perioade de tranzitie confortabile
Dosarul privind Concurenta a fost unul dintre cele mai dificile din negocierile Romaniei cu Uniunea Europeana, dar, cu toate acestea, a fost finalizat in conditii care, spun negociatorii, se ridica la nivelul celor convenite de Uniune cu statele care au aderat anul trecut.

MAI MULT TIMP PENTRU RESTRUCTURARE. Perioada de restructurare a sectorului siderurgic este 1993-2008, mai mare decat cea agreata in contextul negocierilor de aderare ale Republicii Cehe si Poloniei (1997-2006). De asemenea, ajutoarele de stat acordate de Romania pentru acest sector in perioada 1993-2004 se ridica la suma de circa 51.000 de miliarde de lei, adica mai mult decat au obtinut la un loc Cehia si Polonia. Pentru ca aceste companii au devenit viabile, iar altele vor deveni in scurt timp, din 2005 nu se vor mai acorda ajutoare de stat de salvare-restructurare pentru siderurgia romaneasca. Cat despre reducerea initiala a capacitatilor de productie pentru produse finite - o alta zona sensibila a negocierilor la acest capitol - , aceasta era prevazuta la aproape patru milioane de tone. Negociatorii romani au obtinut injumatatirea acestei reduceri.

PERIOADE DE TRANZITIE. In privinta zonele libere si defavorizate, Romania a obtinut doua perioade de tranzitie foarte avantajoase, care vor permite mentinerea unor facilitati pentru aceste zone, pana la disparitia acestora, pe o perioada de pana la sfarsitul anului 2010 pentru zonele defavorizate, an in care acestea urmeaza sa si dispara, si 2011 pentru zonele libere. Polonia a obtinut perioade de tranzitie similare pentru zonele economice speciale.

La capitolul "Energia", Romania a obtinut cea mai lunga perioada de tranzitie dintre toate statele in ceea ce priveste termenul de constituire a stocului minim de petrol.

11 MILIARDE DE EURO. La capitolul legat de "Prevederi financiare si bugetare", Romania s-a ales cu aproximativ 11 miliarde de euro pentru perioada 2007-2009. Suma este comparabila cu cea aprobata de Uniune pentru Polonia, tot pentru primii trei ani dupa aderare, adica 19,2 miliarde de euro. Bulgaria a obtinut 4,8 miliarde de euro pentru perioada 2007-2009.
×