x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul 20 mai 1990 – La vot cu mortul (II)

20 mai 1990 – La vot cu mortul (II)

de Ion Cristoiu    |    27 Ian 2008   •   00:00
20 mai 1990 – La vot cu mortul (II)

Sile Cârstocea păşi pe poartă mândru nevoie mare, dădu câteva Bună ziua! excesiv de sonore, luă buletinul, intră în cabină şi tr&acir

Sile Cârstocea păşi pe poartă mândru nevoie mare, dădu câteva Bună ziua! excesiv de sonore, luă buletinul, intră în cabină şi trânti victorios ştampila pe Trandafir, fără să se uite, după care vârî buletinul în urnă. Legea interzicea categoric expunerea votului în incinta Secţiei. Ca atare, Sile Cârstocea nu arătă buletinul înainte de a-l lăsa să cadă în urnă. Nici nu era nevoie. Din paşii lui categorici, din surâsul triumfător care-i umplea faţa, se vedea clar, fără echivoc, că şi-a dat votul partidului de guvernământ.

 

Ieşind din Secţie, Sile Cârstocea o luă pe aleea care tăia grădina şcolii în două, se opri aşteptând în dreptul unui trandafir, crescând la vreo câţiva metri de alee, după care cortegiul o luă din loc. În timp ce el ieşea, din sens invers, intra în Secţie şi ajungea până la reprezentantul Opoziţiei din Biroul electoral, ştirea că Sile Cârstocea venise cu mortul la vot. Valerică Maniu, reprezentantul Opoziţiei, sări în sus. Era un ins la vreo 70 de ani, uscăţiv şi gălbejit, gen al dracului. Făcuse puşcărie prin anii’ 50. Din greşeală, deoarece îl crezură nepot de-al lui Iuliu Maniu, deşi el era din Vintileasa din tată-n fiu. La anchete, declarase cu încăpăţânare că habar n-are cine-i Iuliu Maniu. Anchetatorilor tocmai asta li se părea suspect. Şi-l băteau mai departe. După Revoluţie, dădu mari bătăi de cap primarului prin scandalurile pe care le stârnea, de obicei, duminica după-amiaza.

 

Duminica după-amiaza, primarul şedea pe acasă, ca tot omul, doar în izmene, la un pahar de vin. Când îi era lumea mai dragă, adică tocmai când dinspre bucătărie prindea să adie discret, ca zefirul într-un parc cu îndrăgostiţi, mirosul puiului pus pe plită, în timp ce, alături, ne­vastă-sa mânuia făcăleţul în mămăliga aurie, se ivea la poartă, tot numai o gâfâitură, nea Tase, omul de serviciu. Să vină repede la Primărie, pentru că Opoziţia a organizat o nouă mişcare de protest. Opoziţia era Valerică Maniu. Uneori însoţit de un nepot încet la minte, de când îl lovise un cal cu capul. Care nepot rămânea undeva la câţiva metri de locul mişcării de protest, rânjind într-una, chiar şi când ar fi trebuit să se încrunte, deoarece unchiul striga cât îl ţinea gura: Hoţii! Hoţii! De cele mai multe ori, Valerică Maniu venea singur. Dintr-o bucată de placă ruptă din peretele WC-ului din grădină, bătută într-un arac mai gros, îşi confecţionase o pancardă, cu care străbătea întreaga Vintileasa, ţi­nând-o în sus, s-o vadă toţi adepţii partidului de guvernământ.

 

Jos Guvernul! scrisese el cu vopsea verde, singura găsită prin casă, de când împrospătase nişte tocuri. Ajuns la primărie, se posta sub fereastră (deşi înăuntru nu era nimeni) şi începea să manifesteze. Striga Hoţii! Hoţii! cum văzuse el la Bucureşti, unde-l duseseră ai lui de la Partid, să îngroaşe rândurile Opoziţiei, la o demonstraţie ameninţată serios de o contrademonstraţie a partidului de guvernământ. După care lăsa pancarda şi, vârându-şi două deşte în gură, şuiera ciobăneşte. Şi iar lua pancarta şi o făcea să ţopăie, strigând: Hoţii! Hoţii! Striga atât de convingător că la început, la primele manifestaţii împotriva celor ce furaseră Revoluţia – cum îi zicea ziarul judeţean al Opoziţiei –, cei din jurul Primăriei dăduseră năvală din case, din bucătării, din şuri, mă rog, de unde se găseau, cu furci şi topoare. Crezând că intraseră hoţii în primărie. Cu timpul se obişnuiseră.

 

Mai rău era de primarul Vasile Norocea. Primise de la judeţ, pe căi discrete, desigur, indicaţia să fie atent la toate mişcările Opoziţiei, mai ales la cele care se puteau solda cu violenţe. Se lăsa să se înţeleagă că există date conform cărora Opoziţia din Vintileasa in­ten­ţiona să declanşeze mişcări violente, cum făcea Opoziţia de la Bucureşti: incendierea maşinilor, luarea cu asalt a sediilor, confruntarea cu scutierii. La cel mai mic semn că se depăşesc graniţele manifestaţiei paşnice, primarul trebuia să sune la Floreşti, de unde urmau să sosească scutierii de rigoare, însoţiţi de o echipă a TVR, pentru a arăta poporului român că Opoziţia plănuieşte o lovitură de stat.

Vasile Norocea nu ştia cum stă Opoziţia în alte sate din judeţ. Nu era exclus ca în alte sate aceasta să se pregătească pentru luarea cu asalt a sediilor şi incendierea maşinilor Poliţiei. Şi în Vintileasa Opoziţia poate că se pregătea. Numai că în Vintileasa Opoziţia era doar Valerică Maniu. La o adică, acestuia i-ar putea trece prin cap să dea foc maşinilor Poliţiei. Numai că pentru asta trebuia să se urce în autobuzul Vidra – Floreşti (presupunând că mai avea loc, maşina venea atât de încărcată încât deseori nici nu mai oprea în Vintileasa), să ia bilet (costa, al dracului) şi după ce cobora la autogară, să pornească în căutarea unei maşini a Poliţiei. Era musai să facă aşa, deoarece în Vintileasa nu era nici o maşină a Poliţiei. Şeful de post, un băiat al lui Culai Tarbă, venit în sat cu puţin timp înainte de 1989, deoarece voia să se însoare, apela din plin la mersul pe jos. Avea, e drept, o bicicletă (a lui), dar aceasta zăcea de mai mult timp în holul Postului de Poliţie: i se tocise un cauciuc şi pe piaţă nu se mai găseau cauciucuri pentru bicicletele de marcă sovietică. Se putea pregăti Opoziţia şi pentru luarea cu asalt a sediilor principalelor instituţii ale statului de drept. N-ar fi fost cine ştie ce probleme. Uşii de la primărie ajungea să-i arzi un picior: sărea în lături imediat. La Postul de Poliţie nici nu era nevoie s-o forţezi. Aici uşa nu era încuiată, dat fiind că se stricase broasca, şi Inspectoratul judeţean de Poliţie n-avea bani să cumpere una nouă.

 

Indicaţia era însă indicaţie. Astfel că, în fiecare duminică după-amiază, înjurând de mama focului, primarul îşi trăgea nădragii, îşi punea o şapcă de grevist la Griviţa lui 1933, şi se urca pe bicicletă. Ajuns la Primărie, descuia uşa, nu înainte de a-i zice protestatarului: Nea Valerică, cum o mai duci cu sănătatea? Te mai dor şalele? Iar Opoziţia, întrerupându-se din lărmuit, îi răspundea: Bine, şi-i cerea o ţigară. N-o fuma imediat. O punea la pălărie şi, înşfăcând pancarda, prindea să strige: Jos primarul comunist! Jos Securitatea! Vasile Norocea intra în birou, îşi punea banderola trico­loră (în caz că pica vreun gazetar de la Bucureşti, să-l găsească în ţinută oficială) şi, scoţând din sertar o revistă Rebus, se apuca de cuvinte încrucişate. Făcea asta în fiecare duminică şi, cu toate acestea, abia dacă reuşise să dezlege un careu şi jumătate. Uneori se ridica de pe scaun, deschidea uşa şi, din prag, îi cerea lui Valerică Maniu să-i spună un cuvânt alcătuit din 7 litere, care în­cepe cu “P” şi se termină cu “E” şi are o strânsă legătură cu fa­so­lea.

 

Păstaie, îi răspundea Vale­rică Maniu, adăugând, voi comuniştii, nici la cuvinte încrucişate nu vă pricepeţi, cum vreţi să mai guvernaţi ţara? La o asemenea provocare Vasile Norocea nu răspundea. Se întoarcea la birou şi, mulţumit, trecea în căsuţele respective păstaie, luminat la faţă de bucurie. Noul cuvânt completat îi limpezea dintr-o lovitură pe cel de pe vertical şi, prin acesta, pe un altul de pe orizontal.

 

Aflând că Sile Cârstocea, cunoscut în sat ca simpatizant al partidului de guvernământ, a venit cu mortul la vot, Valerică Maniu se duse glonţ în Cancela­rie, unde funcţiona staful Secţiei, puse mâna pe telefon şi anunţă Floreştii că la Vintileasa avu­sese loc o gravă încălcare a Legii electorale. Liderului Opoziţiei pe ţară i se spunea de către adversari Mortul. Venind la vot cu cortegiul funerar, Sile Cârstocea voise să-şi bată joc de Opoziţie şi să reamintească alegătorilor că lide­rul Opoziţiei nu mai avea mult de trăit. Asta se numea influenţarea electoratului în chiar ziua alegerilor, lucru interzis de lege. De la Floreşti protestul ajunse rapid la Bucureşti, unde Opoziţia făcu mare caz, dând citire unui protest chiar pe postul public de televiziune.

 

În tot acest timp, Sile Cârstocea îşi văzu de treburi. Îl îngropă pe Moşu Vasile, dându-şi obolul şi la capitolul plâns, puse masa pentru pomană, având grijă să nu fie prea mult, că doar Moşu Vasile murise, nu se însurase, şi se culcă fericit că votase. Nu mai apucă să afle rezultatele sondajelor de la ieşirea de la urne, care dădeau un scor zdrobitor pentru partidul de guvernământ. Ar fi fost şi mai fericit.

×