x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Abdicarea lui Cuza

0
Autor: Costin Anghel 10 Feb 2008 - 00:00
Abdicarea lui Cuza


Alexandru Ioan Cuza este una din cele mai mari figuri ale istoriei neamului ro­mâ­nesc. “Uni­rea Mică” rămâne pentru totdeauna alături de imaginea acestui domnitor. Primul con­du­că­tor a aceea ce poate fi numită, în fond, România modernă. La 24 ia­nuarie 1859, Cuza a urcat pe tronul principatelor. La 11/23 februarie 1866 domnitorul a abdicat. Se îm­pli­nesc 142 de ani de la sem­na­rea actului prin care Cuza a renunţat la domnie.

Domnitorul Principatelor Unite a abdicat la 11/23 februarie 1866. Se îm­pli­nesc 142 de ani de la sem­na­rea actului prin care Cuza a renunţat la domnie.

Alexandru Ioan Cuza este una din cele mai mari figuri ale istoriei neamului ro­mâ­nesc. “Uni­rea Mică” rămâne pentru totdeauna alături de imaginea acestui domnitor. Primul con­du­că­tor a aceea ce poate fi numită, în fond, România modernă. La 24 ia­nuarie 1859, Cuza a urcat pe tronul principatelor. La 11/23 februarie 1866 domnitorul a abdicat. Despre acest act, care a des­chis calea adu­ce­rii în ţară a lui Carol I şi a tran­s­for­mării Principatelor Unite în regat un lucru este cert: pierderea sprijinului partidelor i-a fost “fa­tală”. “Monstruoasa coaliţie”, după cum a fost denumită în acea vre­me, l-a împins pe Cuza spre abdicare. Motivele sunt multe. Re­for­me­le iniţiate de domnitor, re­for­me­le spre o Românie mo­dernă, nu erau întru totul pe pla­cul marilor bo­ieri ori a marilor la­ti­fundiari. Li­nia politică adopta­tă de Cuza a de­ranjat şi ea. Po­zi­ţia de forţă pe sce­na politică a nou-formatului stat pe care Cuza şi-a dorit-o, şi chiar asumat-o în unele momente, nu-i putea lăsa indiferenţi pe politicienii vremii. Lovitura de stat din 2 mai 1864, reuşită cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu, poate fi con­si­derată “picătura care a umplut pa­harul” faţă de politicienii libe­rali şi conservatori, puternicii vremu­ri­lor de atunci. Reformele de mare im­portanţă realizate de Cuza pot fi considerate: înfiinţarea Curţii de Conturi – lege importantă pentru controlul banului public; Legea con­tabilităţii; Legea cumulului de funcţii; Legea pensiilor; Legea rurală şi Legea împroprietăririi ţă­ranilor; Reforma învăţământului; Reforma adminis­tra­tivă. Ale­xan­dru Ioan Cuza spu­nea cu tă­rie că: “Eu trebuie să fac Unirea, căci sunt dator către naţia care m-a ales şi către istoria faţă de care tre­buie să fiu responsabil. Unirea este credinţa mea politică”.

 

ACTUL ABDICĂRII. La 11/23 1866, după doar 7 ani de domnie, Cuza a renunţat la scaunul domnesc al Principatelor Unite. În actul abdicării, semnat de domnitor se scrie: “Abdicare/ Noi, Ales­san­dru Ioan I, conform Do­rin­ţei na­ţi­unei întregi şi angajamentului ce-am luatu la suirea mea pe tro­nu, de­pun astăzi 11/23 Februarie Cârma în mâna guvernului în mâ­na unei lo­co­tenenţe Domnească şi mi­niste­rului alesu de po­poru.” Un citat care se potriveşte într-o oarecare mă­sură actului ab­dicării poa­te fi con­siderat ur­mă­to­rul: “A trăi res­pectat sau a muri re­gretat, iată am­biţia mea”. Urcarea pe scaunul domnesc a lui Alexandru Ioan Cuza nu garanta pe de­plin unirea definitivă a princi­pa­telor Moldovei şi Munteniei. Uni­rea era recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Abdicarea lui Cuza, chiar dacă realizată sub presiunea unei “monstruoase co­a­liţii” a avut şi părţile ei bune. Aducerea lui Carol I pe tronul Re­gatului Ro­mâ­niei a fost un pas important în de­să­vârşirea uni­tă­ţii naţionale şi în istoria acestui neam românesc.

 

Actul de abdicare al domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Click pe imagine pentru a mări

 

 

 

  • Articol realizat în colaborare cu Arhivele Naţionale

 

Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   cuza

Serviciul de email marketing furnizat de