x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Alunite operate fara bisturiu

Alunite operate fara bisturiu

10 Mai 2006   •   00:00

Tehnologia de ultima ora face casa buna cu dermatologia. Astfel se explica succesul pe care il are in prezent radiochirurgia in tratamentul leziunilor pielii si unghiilor. Tot mai multi medici inlocuiesc astazi bisturiul si cauterul clasic cu radiocauterul – un aparat care taie tesuturile cu ajutorul undelor de radiofrecventa. Aceste unde opereaza la fel de bine, dar nu produc sangerari si necroze. Datorita acestei metode revolutionare se pot realiza interventii dermatologice fara trauma, fara incizii si fara cicatrice.

Vindecare rapida

Care sunt avantajele radiochirurgiei si ce afectiuni pot fi tratate cu ajutorul acesteia ne explica dr. Viviana Iordache, medic primar dermatolog la Clinica Miko Palace. "Radiochirurgia este o alternativa la electrocauterizare si chirurgie clasica. Aceasta tehnica utilizeaza unde radio cu frecventa foarte inalta. Temperaturile mari produse de undele de radiofrecventa permit indepartarea de pe piele a oricarei leziuni, fara a face incizii si fara necroza (tesuturi moarte)."

O mare calitate a radiochirurgiei este ca ii asigura medicului un mare confort operator, pentru ca leziunile nu sangereaza in timpul interventiei. In plus, faptul ca nu exista sange in timpul operatiei asigura o vindecare foarte rapida, fara semne de arsura sau sechele, cum raman in urma aplicarii electrocauterizarii sau laserului. In acelasi timp se limiteaza si riscul infectiilor postoperatorii. Undele de radiofrecventa ii permit dermatologului sa efectueze interventii extrem de precise. Astfel, pacientul beneficiaza de o vindecare "frumoasa" a pielii, fara zig-zag-uri si urme de necroza. In dermatologie, rezultatele estetice sunt foarte importante, mai ales daca leziunea ce trebuie indepartata se afla pe fata, gat, decolteu sau brate.

Negi, papiloame, panaritiu

Prin radiochirurgie se pot extirpa leziuni simple precum negi (veruci), papiloame, fibroame, dar si formatiuni mai complexe: alunite (nevi pigmentari) si chiar unele tumori canceroase de la nivelul pielii. Spre deosebire de electrocauterizarea clasica, radiochirurgia permite scoaterea unei leziuni, de exemplu o alunita, fara a fi distrusa sau arsa, astfel incat sa poata fi trimisa la un laborator de specialitate pentru biopsie. Cu ajutorul undelor de radiofrecventa se face o incizie la doi milimetri de alunita, aceasta se decupeaza intacta si se trimite la laboratorul de anatomopatologie. Utilizarea undelor de radiofrecventa s-a dovedit eficienta si in cazul unor afectiuni de la nivelul unghiilor: panaritiu, unghii incarnate.

UTILIZARE. Radiochirurgia a fost inventata in SUA, iar in Europa se foloseste deja de 7-8 ani. In tara noastra, aceasta metoda a fost omologata la inceputul acestui an. Undele de radiofrecventa sunt utilizate atat in dermatologie, cat si in chirurgia generala (in cazurile in care chirurgul utilizeaza radiocauterul pentru coagulare si inchiderea vaselor sangvine).

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul