x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Antipudibonderia - Sub sechestru

Antipudibonderia - Sub sechestru

de Toma Roman Jr    |    12 Noi 2006   •   00:00
Antipudibonderia - Sub sechestru

Aveam vreo 19 ani si eram student in anul intai. Pe vremea aia ma atrageau mediile "boeme", cu tot felul de artisti plastici, elastici, scriitori si alti atarnatori care beau toata ziua, se combinau intre ei fiecare cu fiecare si frecau menta.

Oamenii se strangeau prin anumite carciumi unde macheau pe datorie, vorbeau la nesfarsit probleme "culturale" si aveau pe rand accese de megalomanie in timpul carora se considerau geniali. Ma imprietenisem cu Mihaela, o tipa mai mare decat mine cu vreo sase ani, care picta tot felul de bazaconii pe care le explica de fiecare data altfel. Era combinata si sponsorizata cu Dan, un sculptor de succes, teribil de insurat, care chiar vindea lucrari si avea bani. Domnul sculptor era un fel de "mecena" al nostru, mana care ne dadea sa bem. Aparea la masa, scotea un purcoi de bani (hartiile albastre de 5.000 lei, cu Avram Iancu) si in fata noastra se materializau beri sau pahare cu vodca. Mihaela nu ma atragea fizic prea tare, dar imi placea sa stam de vorba, avea pusee de umor. In plus, nu m-as fi dat la ea pentru simplul fapt ca era amanta generosului Dan, care pe langa abilitatile de cumparator de alcool mai poseda si un fizic impresionant si nu as fi dorit sa se apuce sa-mi sculpteze mutra.

In hruba

Intr-o zi am ajuns mai tarziu, dupa cursuri, la "Muzeul Literaturii", unde se strangea gasca. La o masa, cu o privire abulica zacea Mihaela. Era beata cleste. Ceilalti, si ei intr-o stare inferioara de ebrietate, nu o prea luau in seama fiind preocupati sa se laude cu viitoarele "opere". Mi s-a facut mila de ea, i-am luat o cafea fara zahar si am incercat sa o aduc in starea in care sa poata sa se tina relativ bine pe picioare. Dupa o jumatate de ora isi revenise relativ, putea sa vorbeasca, dar dadea rateuri la mers. Am remorcat-o si am dus-o pana la un taxi. M-a rugat sa merg la ea acasa, ca vrea sa vorbim nu stiu ce. Am ajuns la o casa cu curte si am fost introdus intr-un fel de hruba. Mihaela locuia in demisolul vilutei parintilor ei cu care era certata. Avea o camera mobilata simplu, cu un pat, o masa, cateva scaune, o biblioteca. M-a condus plina de mandrie spre o debara si a deschis usa.

Coniacul

Inauntru era o multime de sticle de coniac "Arad", produse inca inainte de caderea lui Ceausescu. Mi-a zis plina de mandrie: "Tata, pana sa deschida magazinul, a lucrat la Zarea. Pacalea pe toti portarii si pleca acasa cu sticle". In ciuda protestelor mele, cum ca o sa se faca la loc prastie, a luat o "antichitate" produsa in RSR si a turnat in pahare. In timp ce beam, mi-a explicat ca e distrusa, fiindca "Dan s-a decis sa se intoarca de tot la vaca de nevasta-sa". In ochii ei, relatia part-time pe care o avea cu sculptorul era complet compromisa. Am incercat vagi consolari de genul "las’ ca va impacati voi!", am bagat textul cu "toti barbatii e porci" si nu am bagat de seama ca trecuseram la a doua sticla. Dupa inca vreo jumatate de ora, Mihaela a trecut la atac. Mi-a declarat plina de patos ca vrea sa se razbune pe Dan, sa-l insele chiar in acel moment cu cine se nimereste. Cum ma nimeream doar eu in camera, am dat sa plec, scuzandu-ma ca a doua zi trebuie sa ma trezesc devreme. Ea mi-a zis ca nu se poate, ca a incuiat usa si a ascuns cheia, ca nu o sa plec pana nu-i fac ceva. Am temporizat si am spus oarecum resemnat ca mi-e greu sa o pun chiar cu ea si ca as mai avea nevoie de ceva coniac, pentru curaj. A mai scos o sticla din stocul in aparenta interminabil. Dupa vreo doua pahare mi-am dat seama ca m-am ametit rau de tot. Ultima amintire inainte de a mi se rupe filmul este cu Mihaela, tinand sticla-n mana si zbierand la mine: "Daca nu ma f... nu-ti mai torn!".

Sweet Home

M-am trezit la mine-n pat, acasa. Un vecin sugubat, nea Pricop, Dumnezeu sa-l ierte, ca intre timp a murit, mi-a spus ca am fost adus, dupa adresa din buletin, de o "domnisoara draguta", cu semnalmentele Mihaelei.
A tinut sa ma asigure ca si el facea d-astea cand a fost tanar si ca nu s-a suparat cand l-am injurat de mama si matusi, confundandu-l cu un misterios Nicu. Nici pana in ziua de azi nu stiu daca, in timpul cat am fost "in pauza", am dat un rateu spectaculos sau am functionat pe pilot automat. Mihaela s-a impacat, firesc, peste cateva zile, cu sculptorul. Au mai ramas impreuna vreo doi ani, apoi ea s-a maritat cu un om blajin, inginer fara pretentii "artistice". Si in ziua de azi, cand ne intalnim intamplator, imi face cu ochiul, complice. Dupa episodul asta, eu am scos coniacul "Arad" de pe lista mea de preferinte bahice.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul mihaela