x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Autostrada care compromite Bulgaria

Autostrada care compromite Bulgaria

22 Mai 2005   •   00:00

Guvernul bulgar este in corzi dupa ce presa europeana a preluat scandalul Autostrazii Tracia, iar oficialii de la Bruxelles au dat asigurari ca nici un euro din fondurile de preaderare nu va ajunge in acest proiect.



  • de IRINA CRISTEA

  • PROIECT. Pentru bulgari, autostrada care ar lega vestul tarii de est este cu probleme
    Concesionarea autostrazilor in Europa de Est este o afacere incalcita, iar cea mai recenta dovada in acest sens este controversa creata in jurul viitoarei Autostrazi Tracia din Bulgaria, noteaza cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, care dedica un material amplu proiectului aprobat recent de Guvernul de la Sofia.

    Potrivit cotidianului, Bulgaria nu pare sa ia in serios avertismentele europene de a combate coruptia, iar cea mai recenta dovada este semnarea unui contract de concesiune pe 35 de ani pentru o autostrada care va lega localitatea Kalotina, din vest, de orasul-port Burgas.

    RISC. Despre acest proiect s-a scris inca de la inceputul lunii martie, inainte de a fi semnat, dar ziarul german atrage acum atentia asupra faptului ca Bulgaria risca nu doar pierderea credibilitatii Guvernului, la nivel national, ci si increderea Uniunii Europene. "Totul trebuie sa fie cat se poate de corect, de la transparenta fata de concurenta la licitatie pana la conditiile contractului, ceea ce nu a fost cazul in Bulgaria. Aceleasi opinii negative sunt impartasite si de Comisia Europeana, si de Banca Europeana de Investitii (BEI)", se arata in articol, precizandu-se apoi ca "din fondurile structurale ale UE, nici un euro nu va mai lua calea Bulgariei pentru acest proiect, dupa cum a declarat un inalt functionar european".

    De altfel, BEI a anuntat ca nu mai participa la contract si nici la noi negocieri, noteaza Frankfurter Allgemeine Zeitung. Banca Europeana semnase, in anul 2000, un contract de peste 100 milioane de euro pentru constructia a doua tronsoane ale aceleiasi autostrazi. Din aceasta suma a fost alocat, pana in prezent, doar un sfert.

    Ultimul tronson al autostrazii ar urma sa fie construit de un "conglomerat" de firme. Este vorba despre doua companii bulgare si trei portugheze, acestea din urma detinand 51% din capital. Autostrada le va fi concesionata pe 35 de ani, in conditiile in care intregul proiect ar fi gata in 2009. Contractul a fost acordat fara licitatie publica, intr-un mod netransparent si care contravine inclusiv reglementarilor UE cu privire la contractele publice.

    "O CRIMA". Presedintele Comisiei parlamentare care a anchetat circumstantele acordarii contractului, Evgheni Sacev, spune ca sunt incalcate inclusiv prevederi ale Tratatului de Aderare pe care Bulgaria l-a semnat cu Uniunea Europeana. "In capitolul despre transport se prevede ca Bulgaria va finaliza autostrada cu fonduri de preaderare. Contractul cu portughezii este o crima, pentru ca, in loc sa primeasca bani cu care sa termine Tracia, Bulgaria nu face decat sa piarda bani", spune Sacev, citat de publicatia bulgara Standart.

    In conditiile contractului semnat cu portughezii, un kilometru de autostrada costa intre 2,3 si 3,5 milioane de euro, iar statul bulgar ii garanteaza cesionarului un castig net de 12%.

    LA NOI
    Nu numai Bulgaria are probleme cu achizitiile publice, ci si Romania. Doua aspecte ne-ar putea crea dificultati: implementarea directivelor europene pentru achizitiile publice si aplicarea legislatiei privind proprietatea intelectuala si industriala, a declarat Alexander Schaub, directorul in cadrul Directoratului General pentru Piata Interna si Servicii, aflat intr-o vizita in Romania saptamana trecuta. "In Romania s-a acordat prea multa atentie unor contracte acordate fara licitatie, ca de exemplu Bechtel sau EADS, dar eficacitatea unui sistem de achizitii trebuie sa tina si de contracte mai mici, din judete. Romania trebuie sa faca eforturi pentru a se asigura ca are un sistem bun de achizitii publice pana la mijlocul anului 2006. Un esec al acestuia ar insemna atat pierderea a 6 miliarde de euro din fonduri europene neacordate, cat si posibilitatea de activare a clauzei de salvgardare pentru piata interna, ceea ce ar avea efecte negative asupra integrarii Romaniei la data de 1 ianuarie 2007", crede Schaub. (Maria Toader)
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul autostradă bulgaria