x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Averse locale

13 Iul 2006   •   00:00
Averse locale
AZI IN TARA

Temperaturi maxime

  • Bacau 28
  • Baia Mare 27
  • Brasov 25
  • Buzau 29
  • Cluj-Napoca 25
  • Constanta 27
  • Craiova 26
  • Deva 26
  • Galati 30
  • Iasi 29
  • Miercurea Ciuc 24
  • Oradea 28
  • Pitesti 25
  • Sibiu 25
  • Suceava 25
  • Targu-Mures 26
  • Timisoara 28
  • COMENTARIUL SPECIALISTULUI

    In prezenta unui brau de mare presiune atmosferica al carui ax separa ciclonul din Atlanticul de Nord de regimul depresionar din Marea Neagra si bazinul estic al Marii Mediterane, advectia aerului deasupra Romaniei se face din est - nord-est. Ca urmare, vremea va fi instabila, in regiunile din jumatatea nordica a tarii. Instabilitatea se va manifesta prin averse, intensificari de vant, descarcari electrice, iar izolat si de grindina. In zona montana ploile vor fi mai insemnate cantitativ. La scara intregii tari, temperaturile maxime vor avea valori cuprinse intre 22 si 32 grade, iar cele minime intre 10 si 20 grade, valori apropiate de mediile multianuale pentru aceasta perioada calendaristica. (meteorolog D. Marasoiu)

    BUCURESTI
  • maxima: 29°C
  • minima: 17°C
    Azi:
    Cerul va fi variabil si dupa-amiaza vor fi averse, descarcari electrice si intensificari ale vantului.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, favorabil ploii de scurta durata dupa-amiaza. Maxima: 31°C, iar minima: 16... 18°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si vor fi conditii de averse si descarcari electrice. Maxima: 30°C, iar minima: 15... 16°C.
  • MARAMURES
    Azi:
    Vreme instabila, cu averse (15... 50 l/mp).

    Maine:
    Cer innorat si averse spre seara. Maxima: 29°C si minima: 13°C.

    Poimaine:
    Vreme instabila, cu averse pe arii extinse. Maxima: 26°C si minima: 9°C.

    CRISANA
    Azi:
    Cer innorat si averse la deal.

    Maine:
    Vreme instabila, cu averse spre seara. Maxima: 31°C si minima: 15°C.

    Poimaine:
    Timp instabil, cu averse pe arii extinse. Maxima: 28°C si minima: 11°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Vreme instabila cu averse (15... 50 l/mp) si grindina.

    Maine:
    Cer noros si averse spre seara. Maxima: 30°C si minima: 10°C.

    Poimaine:
    Vreme instabila si averse pe arii extinse. Maxima: 27°C si minima: 8°C.

    BANAT
    Azi:
    Cer acoperit si averse (15... 50 l/mp).

    Maine:
    Vreme instabila, nori si averse. Maxima: 31°C si minima: 16°C.

    Poimaine:
    Cer variabil si averse locale. Maxima: 29°C si minima: 13°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Vreme instabila, cu averse (15... 50 l/mp).

    Maine:
    Cer variabil si averse spre seara. Maxima: 31°C si minima: 14°C.

    Poimaine:
    Vor fi averse in zona de deal. Maxima: 32°C si minima: 14°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Cer noros si averse (15... 35 l/mp).

    Maine:
    Vreme instabila, cu averse spre seara. Maxima: 32°C si minima: 14°C.

    Poimaine:
    Cer variabil si averse locale. Maxima: 31°C si minima: 12°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Vreme instabila, cu averse spre seara.

    Maine:
    Cer temporar noros si averse izolate. Maxima: 31°C si minima: 17°C.

    Poimaine:
    Averse izolate si cer variabil. Maxima: 31°C si minima: 14°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Cer innorat si averse la deal (15... 50 l/mp).

    Maine:
    Vreme instabila, cu averse locale. Maxima: 30°C si minima: 15°C.

    Poimaine:
    Cer variabil si averse in nordul regiunii. Maxima: 28°C si minima: 11°C.

    PE LITORAL
    Azi:
    Vremea va fi usor instabila. Cerul va fi temporar noros si izolat, in cursul zilei, vor fi sanse reduse de ploaie. Vantul va prezenta intensificari. Temperatura maxima va fi de 26... 28°C, iar cea minima de 19... 22°C. Temperatura apei marii va fi in jur de 23°C.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla in general moderat. Temperatura maxima va fi de 26... 29°C, iar cea minima de 18...20°C. Temperatura apei marii va fi in jur de 23°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, cu innorari spre seara si in prima parte a noptii, cand izolat vor fi averse si descarcari electrice. Temperatura maxima va fi de 24 ... 27°C, iar cea minima de 17...20°C. Temperatura apei marii va fi in jur de 22°C.

    LA MUNTE
    Azi:
    Cerul va prezenta innorari, vor cadea averse insotite de descarcari electrice, intensificari ale vantului si va fi grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 15... 20 l/mp si izolat 40... 50 l/mp.

    Maine:
    Cerul va prezenta innorari si vor fi averse insotite de descarcari electrice si de unele intensificari ale vantului, dupa-amiaza si seara.

    Poimaine:
    Vor fi averse si descarcari electrice in Muntii Apuseni, Carpatii Orientali si de Curbura si local in restul zonei montane.

    VREMEA ACUM UN AN
    Ploi bogate

  • Maxima:
  • 28°C
  • Minima: 8°C
  • In tara: Cerul a fost acoperit si a mai plouat in unele zone ale tarii noastre, in cantitati insemnate.
  • In Bucuresti: Cerul a fost noros si a plouat temporar, indeosebi in cursul zilei. Temperatura maxima a fost de 24 de grade, iar minima a fost de 13 grade.
  • ×