x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Avionul cu cai (partea a opta)

Avionul cu cai (partea a opta)

de Adrian Păunescu    |    08 Iul 2007   •   00:00

Ştiu. Pe omul care a venit să conducă treaba, nici un sătean nu a vrut să-l culce la el in casă şi că a dormit in iesle trei nopţi şi că a treia noapte...

Ştiu. Pe omul care a venit să conducă treaba, nici un sătean nu a vrut să-l culce la el in casă şi că a dormit in iesle trei nopţi şi că a treia noapte...

A treia noapte, ce?
...a treia noapte au venit caii peste el in grajd, că-l imbătaseră unii de la sfatul popular, şi l-au muşcat, i-au păscut capul şi i-au rănit urechea şi l-au scos caii din grajd.

Din iesle l-au scos, nu-i aşa?
Din iesle l-au scos, inchide celălalt ochii.
Din iesle l-au scos, in dinţi, caii care nu mănăncă şi nu muşcă niciodată pe nimeni. Erau şi ei beţi, le era foame şi măncaseră borhot fermentat de prune, şi l-au scos din grajd, din iesle, in boturi. El mirosea a sănge de cal ucis la Hobotinca şi caii se revoltă rar, dar n-au milă atunci.

De unde ştii dumneata?
Eu, de unde ştiu asta?
Păi eu eram in iesle, au am fost trimis să conduc operaţia pe Hobotinca şi la Vlădeni. Eu am omorăt caii din Hobotinca.
Cum dumneata?
Eu, eu.
Şi nu ţi-e ruşine?
Nu mi-e ruşine.
De ce nu ţi-e? Nu ţi-e, hai?
Nu mi-e. Nu mi-e nimic. Nu ai spus dumneata că nu există răspundere personală, că a fost o mişcare generală? A fost o nenorocire mai mare decăt puterile mele. Dacă l-ai scuti de orice vinovăţie pe ministrul Bucur Şchiopu, pe mine care eram un biet activist şi care mai aveam şi entuziasmul de pănă in 30 de ani al tuturor nenorociţilor care se duc la revoluţie fiindcă nu ştiu că e mai profitabil să se apuce de carte? Ce puteam eu să fac? Eu sunt ucigaşul cailor din Hobotinca.
Şi de ce minţeai că iubeşti caii?
Atunci puteam să mint, atunci n-aveam moartea in faţa ochilor.
Dar eu ştiu tot ce aţi făcut, domnule ministru. Nu ştiam insă că dumneata eşti din satul ăla.
Sunt de acolo, domnule. Şi acolo mi s-a aşezat in suflet voinţa de-a apăra animalele de oameni. Acolo am invăţat perceptul biblic că nu poţi ucide ceea ce nu poţi, cu puterea ta, să aduci pe lume. Uită-te la toţi şi uită-te la dumneata. Vă place mirosul de sănge? Mie nu.
Ce să fac? Mie revoluţia - asta mi-a dictat.
Ţi-a dictat prost.

Dar nu sunt eu vinovat. Dumneata spuneai asta: sistemul. Era sarcină de partid să omorăm animalele nefolositoare, care erau caii. Aşa cum e sarcină de partid acum să aduc in ţară, pe valută, animale folositoare, care sunt caii. Aşa sunt sarcinile de partid, de la etapă la etapă.

Şi nu ţi-e ruşine că ai omorăt caii?
Nu mi-e ruşine. Voi incerca să-mi fac in ambele situaţii datoria aşa cum se cuvine. Eu de-aia am fost pensionat medical, pentru că m-au schilodit caii dumitale. Sigur că ei n-aveau nici o vină.

Dar tot au fost omorăţi, mă! Le miroseai a sănge de cal nevinovat, de-aia s-au răzbunat.
Nu mai exista nici o formulă de curtoazie intre ei. Ştiau că sunt destinaţi aceleiaşi morţi, unul mai tănăr cu 15 ani decăt altul. Nu se cunoscuseră niciodată. De fapt, se cunoscuseră, dar unul era atunci om in putere, celălalt era copil. Şi viaţa-i aşezase in acelaşi avion. Şi viaţa-i destinase aceleiaşi morţi.
Era frumos, zise Miţaru. Trebuie să recunosc că era frumos. Era nemaipomenit ce am văzut eu acolo, era nemaipomenit. Dar ştii cum a fost la Hobotinca?
Ştiu, pentru că am văzut.
Nu ştii, pentru că ai văzut puţin şi ai fugit să spui.
Nu ştiu dacă eram eu.
Erai, nu se poate să nu fi fost.
Şi ce n-am văzut?
N-ai văzut cu cătă plăcere omorau tărgoveţii din Hobotinca fiecare cal.
Nu se poate, şi ăia sunt oameni.
Insă după gustul primului cal ucis deveniseră fiare. Şi erau din ce in ce mai rău, mai aţăţaţi.
Cum adică?

Aşa cum iţi spun. La Hobotinca a fost o mare sărbătoare. Toţi cei din Hobotinca voiau să se facă tractorişti. Pămăntul lor nu e mult mai bun decăt la voi la Văleni. E chiar un pămănt aspru, aşa că şansa lor asta rămăsese - să se facă tractorişti, mecanizatori, mă rog. Unii care erau mai descuiaţi, mai invăţaţi răvneau să fie şoferi. Eu eram activist in zona aia. Şi ţin minte totul perfect. M-am dus intr-o sămbătă la Hobotinca şi le-am spus cătorva că din Oraşul Stalin - de la Braşov, inţelegi dumneata - tovarăşii muncitori au hotărăt să livreze agriculturii un număr insemnat de tractoare peste plan. Motorina era ieftină. Toţi hobotnicenii prinseseră gustul maşinii, al motorului. Şi le-am promis că luni-marţi aducem tractoarele, dar că trebuie să scăpăm dracu’ de cai, că nu sunt buni, n-aduc decăt pagubă. Nu ştiu cui i-a venit ideea, dar in orice caz atunci a fost o idee mare. Au făcut un obor imens, din copaci tineri tăiaţi, un obor bine inchegat, in care au băgat toţi caii comunei. Au făcut oborul pe locul tărgului, că ştii că la Hobotnica era tărg mare. (continuarea in numărul viitor)

(din volumul "Măştile insăngerate - Proze scurte din perioada 1969-2001", Fundaţia Iubirea, Fundaţia Constantin, Editura Păunescu - 2001)

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul caii