Avionul cu cai (ultima parte)

Inţeleg. Urmăream fenomenul, deşi mi-a rămas un fel de gust amar din noaptea aia. Era gustul boturilor de cai care te-au păscut şi te-au pedepsit....

Inţeleg. Urmăream fenomenul, deşi mi-a rămas un fel de gust amar din noaptea aia. Era gustul boturilor de cai care te-au păscut şi te-au pedepsit.

Nu pe mine trebuiau să mă pedepsească, ci pe cei care ne-au trimis pe toţi pe sate. Şi nici pe ăia, pentru că ceea ce s-a intămplat cu caii s-a intămplat şi cu oamenii, şi cu bibliotecile. Şi ştii dumneata ce-mi spune mie conştiinţa după atăţia ani? Că omorărea cailor făcea parte din incercarea de deznaţionalizare. Şi uite consecinţele care sunt acum, căt de greu ne-a lovit toată acea pierdere.

Eu n-am vrut la inceput să-ţi spun cine sunt. Parcă simţeam că ne cunoaştem de undeva. Acum nu mai avem in faţă decăt moartea. Dar in faţa morţii iţi spun că sunt vinovat. Sau sunt la fel de vinovat ca oricare alt om care a acceptat să ducă de colo-colo un mesaj.

Dacă ar fi aşa, zise Jacotă, n-ar fi băgat in puşcărie pe capii revoltei.

Nu eu i-am băgat in puşcărie. Eu am fost intrebat cine s-a opus. Şi am spus.

Cine s-a opus?

Nu mai ştiu.

Aia e, că noi cu toţii ne-am opus. Şi bătrănii s-au urcat pe cai, in afară de femei. Aveam un mănz şi plăngeam in coama lui, pentru că sesizam ceva, nu sesizam chiar tot ce a fost, şi spuneam că nu-l las şi il rugam să nu plece, să nu se ia după cineva care i-ar fi dat grăunţe sau cine ştie. Şi ne-am dus la izvoare, in munte, şi au băut caii apă şi noi n-am coborăt să bem, că ne-a fost să nu fiţi prin tufişuri, că eraţi peste tot, şi cum vedeţi un cal să-l impuşcaţi sau să-l loviţi in cap. Şi-aveam topoare şi noi la noi, şi furci, şi toporişti, şi seceri, şi săpăligi, şi lăncii, şi ştiam ce să spunem: mergem la pădure, c-avem treabă, nu ne revoltăm, n-avem cum să ne revoltăm. Dar caii noştri nu vor muri, aşa ştiam toţi. Şi dacă am vrut noi să nu moară n-au murit. Şi ţine minte ce-ţi spun, că dacă nu eram noi să-l păstrăm cum am mai putut, să ştii, se ducea dracului nu calul, ci şi gustul pentru cal, nici federaţie de hipism nu mai aveam. Dumneata eşti salariatul revoltei noastre de atunci, trăieşti din opoziţia noastră de

atunci.

He, he, răse celălalt, probabil că aşa e, cum se intoarce viaţa. Ţin minte şi eu cum stăteaţi pe cai şi mă rugam de fiecare şi nu mai aveaţi nume şi nu mai aveaţi nimic, nimic, decăt caii, şi mă rugam de femei: de ce vreţi să vină tancurile in sat, să vă distrugă casele? Lăsaţi-i incolo de cai, că oamenii sunt importanţi. Şi nu vorbea nimeni cu mine şi nu voia nimeni să mă primească. Şi-am dormit in iesle. Aţi zis c-aţi otrăvit făntănile.

Am zis să se audă.

Ba le-aţi otrăvit.

Nu le-am otrăvit.

Le-aţi otrăvit, pentru că au murit căţiva.

Au murit că trebuiau să moară, că aveau remuşcări, dar noi n-am otrăvit făntănile.

Dar de ce mergeaţi la izvoarele din munte?

Ca să vă speriem şi ca să avem ce face. Să ştii că nu trei zile am stat pe cai, ci zece zile. Zece zile in toamna aia noi n-am coborăt de pe cai. Am dormit pe cai, am măncat pe cai, am vegheat pe cai şi am făcut pe cai. Şi caii noştri nu ni i-a luat nimeni. Dumneata poţi să aduci cai de rasă de la Londra, noi tot caii noştri ii ţinem. Şi de-atăta lucru imi pare rău acuma, cănd aştept şi eu ca şi dumneata să cădem o dată cu avionul ăsta, care, chiar dacă s-ar redresa, nu mai are carburanţi - căt o să ţină? - că o să mor pe aici şi nu o să mă ducă la groapă in munte la mine cu caii, aşa cum mi-am dorit de cănd eram mic. Fiindcă dacă te duc caii la moarte, ştiu ei şi cănd să te intoarcă, fiindcă ei nu obosesc. Uite, noi mai avem ce mai avem combustibil şi nu o să mai avem, dar ei au mereu puterea lor. Şi de-aia noi am ştiut ce să facem, noi de aia am iubit caii şi n-am lăsat pe nimeni să ni-i ia şi să-i omoare.

Toţi cei din avion incepeau să inchidă ochii şi să aştepte. Şi nici o licărire de lumină in jurul acestui avion care se rotea fără speranţă intr-o Europă care nu-l putea ajuta, in vreme ce motoarele muşeau din ultimele surse de combustibili.

Jos, pe podea, printre lucrurile risipite de hurducături, un joc de şah, cu toţi caii trişti, lăngă picioarele inerte ale vecinilor de călătorie.