x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Buckland Abbey casa lui Sir Francis Drake

Buckland Abbey casa lui Sir Francis Drake

29 Mar 2007   •   00:00
GRADINI CELEBRE
Buckland Abbey a fost casa lui Tudor, cel mai faimos marinar al Angliei, Sir Francis Drake. Acesta a fost respectat de englezi, dar detestat de spanioli, care se temeau de "piratul fara scrupule".

El a cumparat Buckland Abbey cu banii rezultati din navigatia in jurul lumii din 1577 pana in 1580. Buckland Abbey a ramas in familia lui pana in anul 1940, cand un incendiu a cauzat pagube destul de mari proprietatii si a fost facuta cadou catre National Trust.

GRADINA IN STIL MEDIEVAL

Gradina Buckland Abbey a fost reconstruita intr-un stil medieval. Marginile sunt pline de plante aromatice ca nemtisor si caldarusa, care se potrivesc cu manastirea. Aici se mai gaseste si o gradina-pajiste medievala, care a fost foarte la moda pe timpul calugarilor Cistercian. Narcise, muscata dracului, mosc si alte flori salbatice au fost plantate aici impreuna cu o iarba atent selectionata.

O gradina Tudor a fost recreata in partea de nord a manastirii, inlocuind o antica si mult iubita linie de tise, care s-a ofilit datorita unei boli la radacini.

Distrugerea tisei a oferit oportunitatea actualilor proprietari, National Trust, sa creeze o noua gradina elizabethana. Dovezile istorice au fost inspiratia pentru acest proiect de dezvoltare a gradinii, care include caracteristici ca o piscina circulara, scari de granit, tufe de horticultura ornamentala, o pajiste gazonata si o mica livada plantata cu varietati vechi de fructe.

RASADURI DE PLANTE MEDICINALE

Intre gradina elizabethana si zidul Great Barn sunt trei sculpturi galvanizate care reprezinta oi, fiind un memento al calugarilor Cistercian care au lucrat la Buckland. O multitudine de paturi marginite cu mici cutiute, care au o larga varietate de plante medicinale, sunt crescute nu doar pentru valoarea medicala, dar si pentru frumosul lor miros si infatisare.

Restul locului era plin de copaci neingrijiti de la inceputul sec al XX-lea. Acestia au fost taiati si locul transformat intr-o vasta pajiste. Cativa copaci traditionali englezesti au ramas netaiati pe intinsa pajiste.

Drake a murit pe mare la 28 ianuarie 1567 si a fost ingropat intr-un sicriu langa Porto Bello. Pe langa multele artefacte de la Buckland Abbey, toba sa este unica. Se spune ca atunci cand Anglia era in pericol de a fi invadata, bubuitul lui Drake in toba il rechema sa isi salveze natiunea.

RECONSTRUCTIA GRADINII

In anul 1988, patru ferestre de vitraliu au fost instalate in locul celor din casa scarii, pentru a comemora aniversarea a 400 ani de la infrangerea Armadei spaniole. Gradina din Buckland Abbey pastreaza o pata din vremea lui Tudor si nu este dificil sa ne imaginam calugarii Cistercian care au calcat acest pamant cu sute de ani in urma.

In secolul XX, gradina a fost reconstruita cu ajutorul dovezilor istorice, care au fost inspiratia pentru acest proiect de dezvoltare a gradinii. Au fost reconstruite scari de granit, o piscina circulara incercuita de plante, o pajiste gazonata, pe care a fost plantat musetel, si o mica livada plantata cu varietati de fructe vechi. Au fost taiati copaci care impanzeau terenul si locul a fost transformat in pajiste.Cativa copaci traditionali englezesti au ramas netaiati pe intinsa pajiste. S-au facut multe eforturi pentru a insamanta si cultiva diverse plante care existau aici la sfarsitul secolului al XVI-lea - inceputul secolului XVII. Proprietatea a devenit muzeu si este deschisa publicului din anul 1951.

  • foto: http://cmsen.egn.org
  • ×