x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Burse sociale si de studiu

Burse sociale si de studiu

de Eugenia Mihalcea    |    21 Iun 2006   •   00:00
Burse sociale si de studiu

Tinerii care provin din familii cu venituri reduse pot beneficia de burse sociale, ca si cei orfani sau cu diverse boli grave.

Pe langa bursele sociale, studentii admisi in primul an de studiu au dreptul la burse de studiu, care se acorda in principal in functie de mediile de admitere. Pentru cei care vor sa studieze in afara exista burse Socrates - Erasmus, pe baza unor acorduri intre facultati, care se acorda in cadrul universitatii, sau cele de la Oficiul National pentru Burse de Studiu in Strainatate din cadrul Ministerului Educatiei.

Acestea sunt doar cateva dintre tipurile de ajutoare pentru care poate aplica un student, atat in functie de notele pe care le are, cat si in functie de posibilitatile financiare. Asta nu inseamna ca nu se va confrunta cu un sir lung de cozi, dosare, cu alte cuvinte cu birocratia. La final, rezultatul poate sa nu fie la nivelul asteptarilor.

Acest lucru il spun mai multi tineri care au accesat si au plecat in strainatate cu burse Erasmus, primind lunar sume sub 400 de euro, suficient de mici cat sa nu poata sa se intretina in tara respectiva. Bursele acordate de minister prin acordurile bilaterale cu alte state sunt ceva mai accesibile, studentul primind in general 800-1.000 de dolari pe luna, bineinteles in functie de tara de destinatie.

DREPTURI. Studentii anului I, ca si cei din ceilalti ani universitari pot primi burse de studiu sau sociale. Prima categorie se acorda in functie de media obtinuta la admitere. Bursele de ajutor social se pot acorda studentilor care nu beneficiaza de bursa de studiu. Bursa de ajutor social se poate acorda si ocazional in cuantumul unei burse de ajutor social, in limita fondurilor repartizate pentru burse.

De exemplu, bursa de ajutor social ocazional pentru imbracaminte se poate acorda studentilor orfani, studentilor defavorizati din punct de vedere social, studentilor proveniti din casele de copii, din plasament familial. Deciziile de acordare a acestor burse se iau la nivelul senatelor fiecarei universitati in parte.

FINANTARE DE LA STAT
Ministerul Educatiei, prin Oficiul National pentru Burse de Studiu in Strainatate, are programe de finantare a studiilor in strainatate, prin burse acordate de statul roman, dar si finantate de alte state - pentru bursele acordate in baza documentelor de colaborare bilaterala sau oferite in mod unilateral.

Pot aplica la aceste burse atat cei care au inceput o facultate, cat si absolventii care vor sa-si continue studiile. Pentru bursele acordate de statul roman, tinerii care intentioneaza sa urmeze cursuri de licenta sau masterat la universitati din strainatate, recunoscute de autoritatile competente ale statului unde doresc sa studieze, trebuie sa si le aleaga singuri si sa primeasca acordul acestora pentru studiu. Pentru mai multe detalii accesati www.roburse.ro.

DE LA GUVERN
Tinerii care au sub 35 ani si vor sa se perfectioneze in strainatate pot aplica pentru o bursa de studiu la universitati recunoscute in intreaga lume. Cu un dosar stufos, dar si cu note mari pot avea sansa sa studieze la universitatea pe care si-o aleg. Conditia este ca la intoarcerea in tara sa lucreze pe un post in administratia publica. Acestea prin Bursa Speciala "Guvernul Romaniei". Informatii suplimentare se gasesc la www.burseguvern.ro sau la numarul de telefon 021-313.13.86.

AJUTOR LIMITAT EUROPEAN
Bursele Erasmus au drept scop principal colaborarile dintre universitatile europene. Sprijinul financiar consta intr-un grant care ajuta studentii sa realizeze deplasarea in strainatate. Nu este nicidecum vorba despre o bursa care acopera toate cheltuielile (transport, cazare, masa, carti si rechizite), ci numai de o alocatie. Scopul principal este schimbul de studenti intre universitati din diverse state europene cu traditii si culturi diferite.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul studiu strainatate burse