x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Casa Corbilor din Cracovia

Casa Corbilor din Cracovia

08 Feb 2007   •   00:00

CLADIRI DE PATRIMONIU
Contrast cu efect spectaculos intre traditional si contemporan
CLADIRI DE PATRIMONIU
Contrast cu efect spectaculos intre traditional si contemporan

Unul dintre locurile magice, care de altfel defineste Cracovia, este Rynek Glowny sau Piata Mare. De fapt, in Cracovia toate drumurile duc spre Rynek Glowny, iar prima impresie este nemaipomenita, incat nici nu vrei sa mai pleci, asa ca zabovesti la o terasa, intr-un muzeu sau intr-un magazin.

Efectul pietei este cu siguranta intarit prin calitatile contrastante ale strazilor ce orienteaza oamenii spre Piata Mare, care este un spatiu public bine definit de frontul continuu si uniform al fatadelor cladirilor, deosebit de flexibil si dinamic, in care alterneaza multe functiuni temporare.

Atmosfera este colorata si plina de viata, iluminatul, terasele, bancile, statuile si vegetatia transforma piata intr-un fel de living room exterior, un loc unde iti poti petrece cu usurinta intreaga zi.

INIMA ORASULUI


In Piata Mare este mereu agitatie, fiind locul unde atat turistii, cat si localnicii isi dau intalnire, unde se plimba, stau la terase si privesc spectacolul strazii. Un detaliu care mi-a atras atentia la inceput a fost faptul ca Rynek Glowny iti ofera de toate, ce-i drept la un pret putin mai piperat: muzee, galerii librarii, mall, supermarket, baruri, cafenele, dar si banci, case de schimb, beauty salon, birou de avocat, centru medical, cabinet optic, internet, fotograf
Cea mai mare piata medievala din Europa a fost trasata in anul 1257, masurand nu mai putin de 200x200mp. Turnul, Wieza Ratuszowa, este singurul ramas din vechea cladire a Primariei, demolata in 1817. Cladirea a fost construita in jurul anului 1300, ca tribunal si inchisoare. Astazi, pivnitele si etajele acestuia gazduiesc o parte dintre colectiile Muzeului orasului, iar panorama din varful turnului merita cu siguranta miscarea aerobica facuta. Piata Mare este taiata in doua de Sukiennice, fostul targ medieval, care in prezent adaposteste la parter, intr-o atmosfera cat se poate de autentica, negustori moderni care vand suveniruri, de la decadentele bijuterii din chihlimbar la simple obiecte traditionale din lemn. La etaj este muzeul de pictura moderna poloneza din secolul al XIX-lea. Cladirea ridicata in 1344 si a fost ulterior modificata, in timpul Renasterii. Tot in Piata Mare se afla si cea mai veche biserica din oras, Capela Sfantului Adalbert, construita in secolul al X-lea.

POD KRUKAMI

La numarul 25, in Piata Mare intalnim Casa Corbilor sau Pod Krukami, sediu al Centrului Cultural International din Cracovia inca din anul 1991. Actualul imobil este realizat prin unificarea a doua cladiri medievale la inceputul secolului al XIX-lea. Martor al acestor modificari este labirintul gotic al pivnitelor sale, precum si celelalte detalii si elemente originale ale cladirii.

Incepand cu 1850, Pod Krukami a fost resedinta Contelui Maurycy Potocki, pentru ca in anul 1872 cladirea sa fie vanduta Bancii de Comert si Industrie a Galitiei. A fost prima cladire din Cracovia pe deplin adaptata cerintelor si necesitatilor bancare, functionand pana la inceperea celui de-al doilea razboi mondial.

Intre anii 1998-2003 cladirea a fost progresiv modernizata si adaptata cerintelor institutiei pentru organizarea evenimentelor culturale.

Fatada cladirii este in stil neoclasic, parterul avand ferestre mari, rotunde, puternic marcate. Accesul se face printr-un portal sculptat in piatra situat in partea dreapta a imobilului. Etajul intai are balcon de-a lungul intregii fatade, iar ferestrele au ancadrament bogat sculptat. La etajele 2 si 3 ancadramentele ferestrelor sunt mai simplu decorate. Singura modificare exterioara fiind cea a acoperisului, care insa respecta in mare parte forma initiala.

Daca fatada nu a fost modificata pentru a pastra frontul uniform al pietei, ramai surprins in momentul in care treci pragul Centrului Cultural. Constransi de lipsa spatiului, conceptul modernizarii a fost cuvantul multifunctional. Interventia respecta monumentul, texturile de materiale noi, dar si vechi se imbina agreabil, folosindu-se culori discrete, toate formand o noua realitate interioara.

In prezent, pivnitele gotice au fost reamenajate pentru a servi pentru seminarii, intalniri, conferinte si receptii sau ca spatiu expozitional. Parterul are un foyer si o sala de conferinte pentru 200 de persoane.

La etajul 1 a fost amenajata galeria de arta a Centrului si libraria. Spatiul de expozitie are bineinteles un sistem de ventilatie cu o temperatura si umiditate controlata. La etajul al doilea este biblioteca, iar la etajul al treilea sunt birourile. Etajul al patrulea era inainte podul cladirii, fiind in totalitate modernizat. Acesta a primit un luminator rabatabil, o scara elipsoidala si o pasarela suspendata care ofera o panorama minunata a Pietei Mari. Tot aici au fost amenajate doua sali moderne, incapatoare, pentru seminarii si conferinte.

Intreaga cladire a fost corespunzator amenajata pentru necesitatile persoanelor cu disabilitati: podele netede si uniforme, un lift modern, toalete speciale.

MODERIZAREA CONTINUA

Desi reamenajarea Casei Corbilor s-a incheiat in 2003, centrul se extinde, si nu o face pe banii propri. Centrul Cultural Interantional din Cracovia este o institutie de stat cu buget restrans, de aceea a aplicat si a primit aproape 2 milioane de euro de la Mecanismul financiar al Norvegiei si al EEA.

CONSERVARE VS OPORTUNITATE

Conservarea patrimoniului implica si un management prudent in ceea ce priveste schimbarea functiunii si a potentialului unui monument. Cu alte cuvinte nu numai forma, pe care ne-am obisnuit sa o consideram patrimoniu, dar si functiunea sunt decisive in eficienta conservarii patrimoniului arhitectural. Managementul acestei resurse este o continua cautare a unui compromis intre teorie si inevitabila schimbare.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul piata cracovia piata mare