x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Cer innorat, fulgere, averse si timp racoros

Cer innorat, fulgere, averse si timp racoros

08 Iun 2006   •   00:00
Cer innorat, fulgere, averse si timp racoros

AZI IN TARA - TEMPERATURI MAXIME
  • Bacau 21
  • Baia Mare 18
  • Brasov 18
  • Cluj-Napoca 19
  • Constanta 21
  • Craiova 20
  • Galati 24
  • Iasi 22
  • Miercurea Ciuc 18
  • Oradea 18
  • Pitesti 21
  • Sibiu 20
  • Suceava 18
  • Targu Mures 20
  • Timisoara 16
  • COMENTARIUL SPECIALISTULUI

    Circulatia aerului in Peninsula Balcanica si in zona geografica a Romaniei ramane, pe ansamblu, din sector nordic, mai intensa in Moldova, Muntenia si in Dobrogea, dar numai in apropierea solului. In altitudine, in aceasta parte a Europei, vantul este slab, fara o directie bine definita, asa incat sunt permise dezvoltari noroase de natura cumuliforma din care cad averse insotite de descarcari electrice. Pe aceasta componenta de circulatie nu patrunde un aer mai cald si in aceste conditii, regimul termic va fi asemanator cu cel de pana acum, in mare parte din tara usor sub cel normal la aceasta data, iar in zonele cu nebulozitate persistenta si ploi, chiar sub cel din ultimele zile. (meteorolog Romica Jurca)

    BUCURESTI
  • maxima: 24°C
  • minima: 10°C

    Azi (joi):

    Vremea se va mentine racoroasa. Cerul va fi temporar noros si dupa-amiaza vor fi conditii de averse si descarcari electrice. Temperatura maxima va fi de 23... 24 de grade, iar cea minima de 10... 12 grade.

    Maine (vineri):

    Cerul va fi temporar noros. Temperatura maxima va fi de 23... 24 de grade, iar cea minima va fi de 11... 12 grade.

    Poimaine (sambata):

    Cerul va fi temporar noros. Temperatura maxima va fi de 23... 24 de grade, iar cea minima de 10... 12 grade.
  • MARAMURES

    Azi (joi):

    Vremea se va mentine racoroasa. Cerul va fi noros si va ploua pe arii extinse.

    Maine (vineri):

    Cerul va fi temporar noros si va ploua pe arii restranse, mai ales ziua. Maxime: 20°C si minime: 5°C.

    Poimaine (sambata):

    Vremea va fi racoroasa si noaptea va ploua local. Maxime: 18°C si minime: 5°C.

    CRISANA

    Azi (joi):

    Cerul va fi noros si va ploua pe arii extinse. Vremea se va mentine noroasa.

    Maine (vineri):

    Vremea va fi racoroasa. Cerul va fi noros si va ploua local, ziua. Maxime: 21°C si minime: 7°C.

    Poimaine (sambata):

    Cerul va prezenta innorari ziua, si noaptea va ploua local. Maxime: 21°C si minime: 7°C.

    TRANSILVANIA

    Azi (joi):

    Vremea se va mentine racoroasa. Cerul va fi noros si va ploua pe arii extinse.

    Maine (vineri):

    Cerul va fi noros si va ploua local, mai ales ziua. Maxime: 22°C si minime: 4°C.

    Poimaine (sambata):

    Vremea va fi racoroasa, iar cerul va fi temporar noros. Maxime: 20°C si minime: 5°C.

    BANAT

    Azi (joi):

    Cerul va fi noros si va ploua pe arii extinse. Vremea se va mentine racoroasa.

    Maine (vineri):

    Vremea va fi racoroasa si va ploua local, mai ales ziua. Maxime: 22°C si minime: 7°C.

    Poimaine (sambata):

    Cerul va prezenta innorari ziua si noaptea va ploua local. Maxime: 22°C si minime: 8°C.

    OLTENIA

    Azi (joi):

    Vremea se va mentine racoroasa. Cerul va fi noros si va ploua local.

    Maine (vineri):

    Cerul va fi noros si va ploua local, mai ales ziua. Vremea va fi racoroasa. Maxime: 23°C si minime: 8°C.

    Poimaine (sambata):

    Vremea va fi racoroasa si va ploua in prima parte a noptii. Maxime: 22°C si minime: 6°C.

    MUNTENIA

    Azi (joi):

    Cerul va fi temporar noros si va ploua local, iar vantul va sufla mai tare in Baragan.

    Maine (vineri):

    Vremea va fi racoroasa, cerul va fi variabil, iar vantul va sufla mai tare. Maxime: 25°C si minime: 8°C.

    Poimaine (sambata):

    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi racoroasa. Maxime: 25°C si minime: 8°C.

    DOBROGEA

    Azi (joi):

    Vremea se va mentine racoroasa. Cerul va fi temporar noros si va ploua izolat.

    Maine (vineri):

    Cerul va fi variabil, iar vantul va prezenta unele intensificari. Maxime: 24°C si minime: 11°C.

    Poimaine (sambata):

    Vremea va fi racoroasa, iar cerul va fi variabil. Maxime: 24°C si minime: 12°C.

    MOLDOVA

    Azi (joi):

    Cerul va fi temporar noros si va ploua izolat. Vremea se va mentine racoroasa.

    Maine (vineri):

    Vremea va fi racoroasa, cerul va fi variabil, iar vantul va sufla mai tare. Maxime: 23°C si minime: 7°C.

    Poimaine (sambata):

    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi racoroasa. Maxime: 23°C si minime: 7°C.

    PE LITORAL

    Azi (joi):

    Vremea va fi usor instabila. Innorarile se vor accentua temporar in sudul regiunii, unde izolat va ploua. Vantul va sufla moderat, cu unele intensificari. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 20 si 23 de grade, iar cele minime, intre 13 si 16 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorilor de 17... 18 grade.

    Maine (vineri):

    Vremea va fi racoroasa. Cerul va fi variabil, iar vantul va prezenta unele intensificari. Temperaturile maxime se vor situa intre 20 si 22 de grade, iar cele minime, intre 12 si 14 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorilor de 17... 18 grade.

    Poimaine (sambata):

    Vremea va fi predominant frumoasa. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperaturile maxime se vor situa intre 20 si 23 de grade, iar cele minime, intre 13 si 15 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorilor de 17... 18 grade.

    LA MUNTE

    Azi (joi):

    Vremea se va mentine racoroasa. Cerul va fi mai mult noros si va mai ploua. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura aerului va fi comparabila cu cea din ziua precedenta.

    Maine (vineri):

    Vremea va fi racoroasa. Cerul va fi mai mult noros si local va ploua. Noaptea aria ploilor va fi in restrangere. Vantul va sufla in general slab. Regimul termic va fi comparabil cu cel din intervalul anterior.

    Poimaine (sambata):

    Vremea va fi racoroasa. Cerul va prezenta innorari mai accentuate in Carpatii Occidentali, unde in cursul zilei si in prima parte a noptii, local, va ploua mai ales cu caracter de averse. In restul zonei montane vor fi innorari temporare, iar ploile pe arii restranse. Temperatura aerului nu va avea variatii semnificative fata de ziua precedenta.

    AZI IN EUROPA

    Timp frumos


    Vremea va fi in general frumoasa in cea mai mare parte a Europei. Exceptie vor face sud-estul si estul extrem ale continentului, unde vor fi innorari si local averse insotite si de descarcari electrice.
    Capitale / Temp. max. / Fenomen
  • AMSTERDAM 23 Cer senin
  • ATENA 25 Cer noros, ploaie
  • BERLIN 20 Cer senin
  • BUDAPESTA 20 Cer variabil
  • CHISINAU 22 Cer variabil
  • COPENHAGA 19 Cer senin
  • DUBLIN 25 Cer senin
  • GENEVA 25 Cer variabil
  • ISTANBUL 26 Cer variabil, averse
  • KIEV 20 Cer variabil
  • Capitale / Temp. max. / Fenomen
  • LONDRA 26 Cer senin
  • MADRID 33 Cer variabil
  • MOSCOVA 18 Cer variabil, averse
  • OSLO 21 Cer senin
  • PARIS 25 Cer senin
  • PRAGA 19 Cer variabil
  • ROMA 24 Cer variabil
  • SOFIA 20 Cer noros, ploaie
  • VARSOVIA 19 Cer variabil
  • VIENA 20 Cer variabil
  • VREMEA ACUM UN AN

    Ploi bogate

  • Maxima: 21°C Minima: 2°C

    In tara: In regiunile din sudul, centrul si estul tarii vremea a fost ploioasa, iar in Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania si Oltenia s-au cumulat in intervale de 12 ore cantitati de apa de peste 20 l/mp.

    In Bucuresti: Vremea s-a incalzit usor. Cerul a fost variabil ziua, dar cu innorari seara si noaptea, cand au fost conditii de ploaie. Vantul a suflat slab pana la moderat. Temperatura maxima a fost de 21 de grade, iar minima, de 8 grade.
  • ×