x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Cerumenul, amic sau dusman

Cerumenul, amic sau dusman

04 Mai 2006   •   00:00

Parca nu e baia completa daca nu speli si urechile. Zilnic. Tocmai pentru a elimina orice surpriza. Un sondaj efectuat in Franta arata ca 49% dintre intervievati isi fac zilnic toaleta urechilor pentru a fi siguri ca sunt curate.

Acelasi sondaj pune betisorul cu vata pe primul loc intre "instrumentele" folosite pentru igiena urechilor, apoi vin apa si sapunul. Si iata ca si la case mai mari, adica pe la francezi, se apeleaza si la coltul prosopului pentru a scoate ceara. Problema este ca betisorul este dusmanul urechilor. Specialistii ORL sunt categorici: cu cat varam mai des betisorul in urechi cu atat suntem mai expusi otitelor de natura micotica.

SOLUTII. In farmacii se gasesc produse speciale pentru igiena urechilor. Ele contin apa purificata, clorura de sodiu si alte substante cu efect de tampon, ce mentin pH-ul neutru. Cu ajutorul micropicaturilor este curatat canalul auditiv, asigurand confortul. Dar nici aceste produse nu se utilizeaza mai mult de trei ori pe saptamana.

Pentru a intelege de ce nu-i recomandat betisorul sa facem un pic de anatomie. Urechea este un organ complex, extrem de sensibil. Ea este formata din trei parti: urechea externa, urechea medie si urechea interna. Fiecareia dintre cele trei parti i s-a incredintat un rol special in marea piesa care se numeste auzul. Un proces complicat in timpul caruia undele sonore se transforma in impulsuri nervoase ce sunt transmise mai departe creierului.

In canalul auditiv se formeaza cerumenul, o substanta galbuie, galbena, comparabila cu ceara. Cand incercam sa indepartam cerumenul, de fapt nu facem decat sa-l impingem catre timpan. Si sa nu uitam ca urechea este astfel conceputa incat isi poate asigura singura igiena.

ATENTIE! Cantitatea si consistenta cerumenului sunt diferite de la om la om, fiind conditionate genetic, sustin cercetatorii japonezi. Prezenta cerumenului este normala in canalul auditiv, avand rol protector, antibacterian. De aceea, nu trebuie sa va incapatanati sa-l indepartati zilnic. De asemenea, folosirea in fiecare zi a betisorului cu vata poate sa favorizeze aparitia unor mici leziuni.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul