x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Confuzia’i brăţară...

0
Autor: Toma Roman Jr 11 Noi 2007 - 00:00

Pe Mihaela o cunoscusem la o conferinţă de presă. Lucra la un ziar concurent, dar, in timp ce puneam intrebări "incomode" unui politician de măna a optişpea, am simţit cum

Pe Mihaela o cunoscusem la o conferinţă de presă. Lucra la un ziar concurent, dar, in timp ce puneam intrebări "incomode" unui politician de măna a optişpea, am simţit cum

barierele dintre noi se fac zob. La cafeaua şi pişcotul de după vorbăraie am socializat cu ea şi am stabilit să dăm nas in nas mai spre seară, după ce ne depuneam icrele in redacţii. Bineinţeles, pretextul era că trebuie să facem un schimb de informaţii, ca să lovim mai serios şi coordonat in escrocul ale cărui pişcoturi le infulecam.

Hotărăserăm să investigăm nişte fraude făcute de personaj intr-o cărciumă intunecoasă, cu muzică discretă. Ajunşi acolo, ne-am dat seama că nu aveam destulă lumină să cercetăm documente, aşa că am inceput, la vreo jumătate de oră după ce aterizaserăm, să ne investigăm unul pe celălalt. Mihaela, aşa ii spunea jurnalistei pistol, se incinsese destul de tare. Mă descheiase la nădragi şi a avut o tentativă să mă felaţioneze chiar in respectabilul local. Pănă la urmă, am reuşit să o direcţionez spre casa mea, unde ne-am tras de vreo trei ori, inainte de a adormi. De dimineaţă ne-am povestit vieţile, cum se face cu ocazii d-astea, şi am aflat că, printre altele, are şi doi dani intr-un stil de karate şi că vrea să combine armonios faptul că se cafteşte bine cu profesia de jurnalist, deschizănd un curs de autoapărare pentru ziarişti. M-a trecut un fel de fior cănd am auzit asta, dar am depăşit cu bine momentul. Am hotărăt să ne mai vedem. Ne intălneam de două-trei ori pe săptămănă şi, pentru ea cel puţin, devenise o "relaţie serioasă". Deja sugera că ar fi bine să ne mutăm impreună, chestie care nu imi prea convenea şi mă făceam că nu aud.

Tranzit

Intr-o seară, o fostă iubită de-a mea cu staţia de domiciliu Piatra-Neamţ

m-a anunţat că o să treacă a doua zi prin Bucureşti, pe motiv că are de incheiat nu ştiu ce contract pentru firma la care lucra. Ne-am văzut pe la o cafea, după prănz, şi am avut senzaţia de ciorbă reincălzită. Ne pupaserăm pe gură cănd ne-am văzut şi, in timp ce sorbeam la o terasă lichidul maroniu, mă privea languros. E adevărat, bănuiesc că avea şi un mic interes. Atunci cănd i-am sugerat că aş avea chef să facem ceva peste noapte, mi-a spus că vine doar dacă-i fac rost de o chitanţă falsă de hotel, pentru decont. Cum aveam un prieten recepţioner la o dărăpănătură din apropierea casei mele, nu a fost o problemă

să-i obţin rapid plastografia. Cu amica mea modoveancă, Andreea, am avut o seară lirică, ne-au podidit cu drag aducerile aminte şi am băgat in noi două sticle de vin roşu. De dimineaţă, amăndoi eram mulţumiţi. Eu, fiindcă mai făcusem o variaţie sexuală, iar ea, că a reuşit să bage in buzunar banii de cazare. Am condus-o la gară şi am plecat la redacţie.

Spre seară m-a sunat Mihaela, cum că ar avea chef să ne vedem şi m-a intrebat dacă poate trece pe la mine după ce scapă, destul de tărziu, de la muncă. De asemenea, mi-a spus că are impresia că ultima dată cănd a venit la mine

şi-a uitat pe undeva o brăţară de bronz, de care e "ataşată sentimental", şi mă roagă să i-o caut. Ajuns acasă, am găsit, intr-adevăr, un obiect de podoabă pe raftul din baie, unde ţineam periuţele şi pasta de dinţi. Pe la zece a venit şi Mihaela. Pregătisem o baie cu spumă şi luasem un coniac bun. Am sărit amăndoi direct in cadă, am făcut amor udănd patul, fiindcă nu apucaserăm să ne ştergem, după care am zăcut vreo jumătate de oră intr-o stare dulceag-lenevoasă. Intoarsă intr-o rănă, Mihaela m-a intrebat dacă i-am găsit brăţara. Am deschis sertarul unde o pusesem şi i-am intins-o. A urmat un cataclism. S-a uitat crunt şi a zbierat: "Asta nu-i a mea, cretinule! Ce curvă şi-a uitat-o la tine?! Eşti un mare nemernic!".

Din păcate, işi autoalimenta furia. Răcnetele au fost in crescendo. In punctul culminant a făcut o figură de "go ju ryu" şi mi-a ars un şut intre picioare, care m-a făcut mai intăi să mă chircesc de durere, după care să pic lat. In timp ce incercam să mă adun de pe jos s-a imbrăcat şi a plecat. Nu am mai văzut-o o perioadă lungă, şi chiar şi acum, cănd mă intălnesc intămplător cu ea, am gestul reflex de a-mi proteja testiculele. Căteva zile mai tărziu, făcănd curat, am găsit şi brăţara ei, sub pat. Cea găsită in baie era uitată de Andreea, care, nefiind foarte ataşată de ea, nu a revendicat-o. Aşa am ajuns fericitul posesor a două brăţări din bronz. In plus, am hotărăt să nu mai dau inapoi lucruri uitate de femei la mine-n casă, decăt după o descriere detaliată. In scopul ăsta, am inaugurat o cutie de carton a cărei destinaţie e de depozit de obiecte pierdute.

Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul

Serviciul de email marketing furnizat de