x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Criobiologia viitorului

Criobiologia viitorului

26 Apr 2006   •   00:00

O echipa de cercetatori americani a descoperit o substanta care ar putea sa conserve prin frig organe intregi fara a fi alterate. Recent, in Le Figaro, Pierre Boutron, cercetator la CNRS din Grenoble, a raspuns solicitarii de a furniza informatii actuale despre acest subiect. Statele Unite, Anglia, Japonia, Germania si intr-o mica masura Franta. Acestea sunt tarile unde se efectueaza cercetari in domeniul criobiologiei.

DE LA BUCATA LA INTREG

Cercetatorul Pierre Boutron spune ca in Franta exista Societatea de Criobiologie, constituita din medici care studiaza tehnicile de crioprezervare de piele, os, valve, celule sangvine. Dar specialistul Pierre Boutron este de parere ca in domeniul criobiologiei este necesara munca in echipe complexe pentru a nu ramane prizonierii cercetarii stricte. La ora actuala se stie ca specialistii americani au facut deja pasul de la conservarea prin frig a organelor la crioprezervarea fiintelor umane decedate, cu scopul ca, intr-o buna zi, sa fie readuse la viata. In legatura cu acest studiu al criobiologiei americane, specialistul francez considera ca este foarte putin probabil, daca nu imposibil, ca sa stim ziua cand oameni congelati vor fi treziti la viata prin aceste metode.

Personal, specialistul francez isi doreste sa fie cat mai aproape ziua in care sa poata fi conservata prin frig fiinta umana fara deteriorari majore. Si, de asemenea, isi mai doreste ca gerontologia sa ajute omul sa traiasca cat mai mult. Pare un subiect SF. Asa a fost si cu zborul omului in Cosmos. Mai intai a fost ideea. Apoi, nebunia si in final realitatea.

Asa s-ar putea ca prin crioprezervare unele boli incurabile sa devina vindecabile, iar moartea sa intervina doar la varste inaintate, dar chiar si atunci oamenii sa fie optimisti si "tineri". Dar pentru asta trebuie iesit din laborator, din faza cercetarii, subliniaza specialistul francez.

DOMENIUL PLURIDISCIPLINAR

Criobiologia este un domeniu pluridisciplinar, care presupune trecerea rapida de la o disciplina la alta. Dar ciudat este ca, in timp ce multi oameni doresc sa traiasca mai mult, iar stiinta face progrese in aceasta directie, o mare parte din omenire actioneaza in directie opusa. Acestia sunt ingrijorati de efectele suprapopularii planetei. Specialistul francez considera viata omului ca fiind un dar sacru si ca tot ce se face pentru prelungirea acesteia in conditii de sanatate este meritoriu. Insa ar fi contrar moralei de a rezolva problema suprapopularii prin limitarea sperantei de viata sau prin franarea cercetarilor care vizeaza prelungirea duratei de viata, avertizeaza Pierre Boutron.

ORGANE PENTRU TRANSPLANT

Criobiologia are la ora actuala multe aplicatii. Dar inca nu se stapaneste metoda de conservare a unui organ fara probleme o lunga perioada. In prezent pot fi crioprezervate inainte de transplant: inima aproximativ sase ore, ficatul sau pancreasul pana la 12 ore, rinichiul intre 48 si 72 de ore. De la criobiologia viitorului se asteapta solutii pentru conservarea pe termen lung a tuturor organelor transplantabile. Poate chiar readucerea la viata a unui corp uman sau a unui mamifer inghetat. Evident aceasta ar fi o performanta de inalt interes stiintific.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul