x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul De ce si unde se construiesc cabane?

De ce si unde se construiesc cabane?

12 Apr 2007   •   00:00

DIALOG CONSTRUCTIV
Un cititor din nordul Moldovei, bun cunoscator al potentialului turistic pe care aceasta zona il revendica, ne pune o intrebare pe deplin justificata: cine, unde si cand mai construiste pe la noi o cabana?
DIALOG CONSTRUCTIV
Un cititor din nordul Moldovei, bun cunoscator al potentialului turistic pe care aceasta zona il revendica, ne pune o intrebare pe deplin justificata: cine, unde si cand mai construiste pe la noi o cabana?

Evident, omul se refera la o cabana de mici dimensiuni, destinata petrecerii sfarsitului de saptamana sau a unor minivacante. O constructie de intimitate, asezata in mod obligatoriu intr-un peisaj natural, departe de viciile civilizatiei. Englezii ii spun cottage si ei au stabilit regulile dupa care acest tip de casa se incadreaza ii categorie.

CAT SE POATE DE IEFTIN

Cabana trebuie sa fie o constructie lejera, ridicata cu minimum de costuri posibil. Cu o structura simpla, de obicei pe popi si grinzi de lemn, va primi finisaje exterioare si interioare nepretentioase, am putea zice chiar comune. A nu se intelege ca trebuie facut rabat de la standardele de calitate, mai cu seama in ceea ce priveste lucrarile de izolare termica, acoperirile si dotarile cu sisteme de incalzire performante.

In privinta spatiului de locuit, acesta trebuie raspunda unei organizari perfecte, cu exploatari pe verticala (paturi suprapuse, corpuri de mobilier suspendate etc.). Avand in vedere destinatia generala a constructiei bucatariile se vor transforma in chicinete, grupurile sanitare vor ocupa spatii stricte, iar camera de zi va fi si ea dimensionata in asa fel incat sa poata primi un numar de oaspeti calculat cu atentie.

IN IMBRATISAREA NATURII

Cabana trebuie gandita ca un loc de refugiu, de odihna peste noapte sau pentru vreme rea. Proprietarii vor trebui sa se lase cuprinsi de imbratisarea naturii, sa petreaca mult, cat mai mult timp in aer liber, in activitati turistice sau sportive. Nici sezlongul asezat la umbra sau la soare, dupa preferinta, sau reuniunea in jurul gratarului aprins nu sunt variante de lepadat. Folosita in cea mai mare parte a timpului de membrii familiei, cabana poate gazdui si oaspeti din categoria prietenilor apropiati sau cea a colegilor.

INAPOI LA SIMPLITATE

Este adevarat ca, din motive pe care sociologii cred ca le-ar putea detecta cu usurinta, la noi constructia unei cabane din categoria pe care am descris-o nu mai prezinta aproape nici un fel de interes. Romanii par a se teme de locurile izolate. Un aer de megalomanie pluteste peste natiune, indiferent de forta financiara a unei familii, toata lumea visand la case de mari dimensiuni, cat se poate de "aratoase" si puse, in cel mai rau caz, la marginea soselei, sa se vada...

Simplitatea si modestia par a ne fi parasit pe termen nedeterminat, ca si apetitul pentru plimbari prin natura sau pentru o masa frugala, sanatoasa. Vanatul si pescuitul au ajuns definitorii pentru patura sociala bogata, practicarea acestor indeletniciri numai cu intentii sportive sau pur relaxante fiind prea costisitore. Nici asocierea mai multor familii (practica frecventa in occident) pentru proprietatea in comun si folosirea alternativa a cabanei nu pare a avea la noi sanse de succes din cauza suspiciunii generalizate din societate.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul