x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul De ce unii strang ochii?

De ce unii strang ochii?

12 Mai 2006   •   00:00

De ce unii oameni isi strang ochii de parca ar miji privirea, prin strangerea ochilor apropiindu-se de ochii asiatici? De ce unii copii destepti au ideea formidabila de a se uita prin gaurelele unui nasture si brusc ei tipa entuziasmati: "Vad mult mai bine prin gaurile nasturelui!". Sunt aceste gesturi niste aiureli, niste intamplari fara semnificatie? Nici vorba! Strangerea ochilor si necesitatea de a privi prin orificii mici sunt semne ca ochii acestor oameni au un viciu de refractie. In mod normal, ochiul isi formeaza imaginea pe retina.

Dar cand imaginea nu se formeaza pe retina inseamna ca exista un viciu de refractie, adica o miopie, o hipermetropie sau un astigmatism. Presbiopia, adica vederea proasta de aproape, aparuta la toti oamenii in jurul varstei de 40 de ani, face parte tot din hipermetropie. Ochiul este un fel de lentila si in timpul vederii la distanta globul ocular trebuie sa se aplatizeze, iar la citit ochiul se bombeaza. Cu varsta se pierde elasticitatea globului ocular si ochiul nu se mai bombeaza suficient, asa ca la presbiopie sunt necesari ochelari cu plus.

Semnele

Dupa ce a explicat toate acestea, prof. dr. Monica Pop, directoarea Spitalului de Urgente Oftalmologice, enumera semnele care dau de banuit ca ochii unui om au un viciu de refractie, deci au nevoie de ochelari pentru corectie. Simptomele ce anunta existenta unui viciu de refractie sunt tocmai strangerea din ochi si imbunatatirea vederii cand se priveste printr-o mica gaura. Ochiul se chinuieste sa-si aduca imaginea pe retina strangand din ochi. In cazul viciilor de refractie bineinteles ca lentila indeplineste acest rol si face corectia, aducand imaginea pe retina.

Un alt semn ca omul sufera de un viciu de refractie este acela ca el inclina capul, mai ales in caz de astigmatism. Cand omul inclina capul instinctiv, el isi cauta meridianul prin care vede mai bine.

Alt simptom al viciului de refractie este tendinta de apropiere a ochilor de obiecte. Aceasta este o tendinta generata de un viciu de refractie, dar la copii poate fi vorba si despre un obicei rau. Alt semn de viciu de refractie este prezenta conjunctivitelor cronice, care de foarte multe ori sunt intretinute de vicii necorectate. Ochiul se chinuieste sa vada si se inroseste permanent.

DURERILE DE CAP. Prof. dr. Mondica Pop (foto) mai semnaleaza ca inca un alt simptom al necesitatii ochelarilor este prezenta durerilor de cap. Cineva care nu poarta ochelari si foloseste mult ochii are dureri de cap, mai ales la hipermetropie si in unele cazuri de astigmatism. Ca o indicatie este urmatoarea: parintii trebuie sa-si duca obligatoriu copiii la medic in jurul varstei de 3 ani, pentru ca, in urma celui mai simplu control, sa se constate daca nu cumva micutul are vreun viciu de refractie si trebuie sa poarte ochelari.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul ochii viciu refractie