x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Dezbatere - Germania nu are nimic cu Romania

Dezbatere - Germania nu are nimic cu Romania

12 Mai 2005   •   00:00

Daca exista in Germania o campanie impotriva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cum se explica recentele si numeroasele critici la adresa traseului sau european si in ce masura poate conta Romania pe Germania, explica ambasadorul acestei tari la Bucuresti, Wilfried Gruber.

  • de IRINA CRISTEA
  • INTEGRARE
  • Nu exista critici majore din partea Germaniei

    ARGUMENTE. Ambasadorul Wilfried Gruber considera ca parlamentarii germani nu ne vor decat binele
    Premierul landului Bavaria, Edmund Stoiber, cerea, la inceputul lunii mai, o renegociere a tratatelor de aderare a Romaniei si a Bulgariei. Acelasi lucru il solicita lidera opozitiei crestin-democrate de la Berlin, Angela Merkel, inclusiv printr-o motiune dezbatuta in Parlamentul german si, intr-un final, respinsa. Declaratiile lor au dus la o adevarata dezbatere in presa germana pe marginea extinderii Uniunii Europene, iar unda de soc a ajuns in Romania sub forma intrebarii: "Exista in Germania o campanie impotriva aderarii europene a Romaniei?".

    DISPUTE. Desi atat in presa, cat si in Bundestag, criticile la adresa Romaniei s-au referit si la aspectele negocierilor, si la stadiul reformelor, ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Wilfried Gruber, spune ca nu se pune problema unui curent anti-Romania. "Nu exista o critica fundamentala venind din Germania. Sunt criticate diferite aspecte, iar in Germania exista o disputa de politica interna intre guvernanti si Opozitie", a declarat Gruber intr-un interviu acordat Jurnalului National.

    SUSTINERE. Mai mult, a explicat ambasadorul, ministrul german de Externe, Joschka Fischer, si-a reafirmat recent sustinerea pentru aderarea europeana a celor doua tari, in cadrul unui interviu acordat publicatiei Der Spiegel si care a ajuns in presa romana intr-o forma eronata. "Ministrul a fost intrebat daca procesul de integrare se poate extinde fara doar si poate asupra tarilor din estul Europei. Va citez raspunsul: "Este in interesul Germaniei ca frontiera UE sa nu fie o frontiera in interiorul Occidentului UE, ci sa fie o frontiera care sa fie depasita de Polonia, de Slovacia, de Ungaria, lucru valabil, in aceeasi masura, pentru Romania si Bulgaria". "Totul a plecat de la disputa intre ministrul de Externe si un istoric german renumit", a aratat ambasadorul.

    Un raport decisiv

    Ambasadorul Germaniei este de parere ca toate recentele comentarii si dezbateri legate de Romania nu pun in pericol sansele ca Bundestagul sa ratifice Tratatul de Aderare. El a explicat ca totul depinde de ce se intampla la Bucuresti in urmatoarele luni. "Decizia din Parlamentul german privind ratificarea Tratatului de Aderare va depinde de raportul Comisiei Europene, care va aparea in toamna. Eu cred ca, in esenta, mingea se afla in terenul Guvernului Romaniei." Gruber a recunoscut totusi ca in Germania au loc dezbateri infocate in ce priveste extinderea Uniunii Europene si calea pe care aceasta se indreapta. Aceste dezbateri n-ar trebui, spune el, sa provoace ingrijorare la Bucuresti sau la Sofia. "Discutia din Germania se refera mai putin la Romania si Bulgaria, cat la daca este corecta inceperea negocierilor de aderare cu Turcia si in ce masura Turcia va contribui la unitatea UE. Opiniile sunt foarte controversate. Guvernul federal este de parere ca este in interesul nostru sa inceapa aceste negocieri. Dificil este sa ne convingem cetatenii ca aceasta este calea corecta", explica Wilfried Gruber.

    CONCURENTA. O alta dezbatere la ordinea zilei in Germania se refera la mana de lucru ieftina care vine din cele opt state est-europene care au aderat la UE in mai 2004. In conditiile in care rata somajului este de 10%, adica circa 5 milioane de oameni, germanii nu pot privi cu ochi buni lucratorii din noile state membre, care vin in Germania bine calificati si pregatiti sa accepte salarii la care germanul de rand nu s-ar uita. Situatia i-ar putea afecta si pe muncitorii romani care vor vrea sa lucreze in Germania dupa aderare, in baza liberei circulatii a persoanelor si a fortei de munca pe teritoriul UE. "Pentru cele opt state se prevede o perioada de tranzitie de 7 ani, in care forta de munca nu are drept nelimitat la libera circulatie. Regula se va aplica si pentru Romania si Bulgaria. Germania si Austria au insistat cel mai mult pentru introducerea acestei perioade de tranzitie pentru forta de munca din Europa Centrala, pentru ca ele sunt tarile cele mai vizate de aceasta forta de munca", a spus ambasadorul.

    TEMERI
    Cetatenii din Germania isi pun tot mai multe intrebari daca UE se afla pe calea cea buna, in special dupa ce Romania si Bulgaria vor adera. Se pune problema faptului ca la Bruxelles se iau decizii care influenteaza viata fiecarui om, dar asupra carora puterea de influenta a cetatenilor este din ce in ce mai mica. Se ridica intrebarea daca institutiile UE reusesc sa vina in intampinarea nevoilor cetatenilor. "De aceea este foarte important ca proiectul Constitutiei europene sa intre in vigoare tocmai pentru a anula aceste efecte", crede trimisul Germaniei in Romania.

    MAI MULTI
    Gruber crede ca amanarea prezentei in Parlamentul European a observatorilor romani se datoreaza unor probleme tehnice, de dotare, care se vor rezolva in cateva luni. "Cel putin asta am inteles eu... in definitiv, nu pot sa vorbesc in numele Parlamentului European", a spus Gruber. El a atras atentia asupra faptului ca Romania va fi mult mai bine reprezentata in plenul de la Strasbourg decat Germania. "Noi avem 99 de parlamentari, care reprezinta 82 de milioane de locuitori. Suntem subreprezentati. Romania va avea 35, cand are o populatie cat un sfert din cea a Germaniei."
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul romania germania gruber