x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Dulce ca mierea

Dulce ca mierea

13 Iul 2005   •   00:00
PAGINA DULCETURILOR
Primii oameni care s-au bucurat de gustul deosebit al dulcetii au fost locuitorii din Orientul Mijlociu. Acum cateva sute de ani ei au gasit o metoda de conservare a fructelor, pregatind dulceata, dar si peltea, din zahar de trestie.
Cavalerii cruciati nu au ramas indiferenti la inedita savoare si au adus-o cu ei in Europa, spre sfarsitul Evului Mediu. Pana in zilele noastre, dulceata a trecut printr-o serie de transformari, trecand chiar de la statutul unic de desert la cel de... garnitura pentru fripturi. O informatie interesanta: celebrul pictor spaniol Joan Mir" (1893-1983) a fost inspirat in crearea tabloului "Nasterea lumii" de o pata accidentala de dulceata de mure.

Deschizand o carte de bucate, descoperim zeci de retete cu dulceturi, gemuri sau peltele. Printre cele deja consacrate (dulceata de capsuni, visine, cirese, caise sau prune) se afla si unele pe care le gasim mai greu in borcanele din camara sau in rafturile magazinelor. Dulceata de pepene galben aduce intr-o lingurita o parte din caldura si din lumina verii. Pentru succesul acestei retete aveti nevoie de un pepene galben (cam de un kg), copt doar pe jumatate.
Dupa ce se curata de coaja si se indeparteaza semintele, se taie in cubulete. Se oparesc intr-o oala cu doi litri de apa si 250 ml de otet. Dupa ce s-au inmuiat putin, bucatile de pepene se strecoara si se spala sub un jet de apa rece. Intr-un alt vas se obtine un sirop din doua cani cu apa, un kg de zahar, zeama de la o lamaie si 3 pliculete cu zahar vanilinat. In siropul bine legat se pun bucatile de pepene. Se fierbe dulceata, luand din cand in cand spuma. Cand s-a legat suficient, se ia de pe foc. Se pune in borcane, dupa ce s-a racit.

Daca friptura v-a iesit fantastic de bine si nu stiti ce garnitura i s-ar potrivi, puteti opta pentru o dulceata picanta. Pentru a o prepara aveti nevoie de cate o jumatate de kg de caise, pere si ceapa verde. Perele se curata de coaja si se taie in patru. Caisele se taie in doua, iar ceapa se toaca. Intr-o oala se incing 200 g de unt si se fierb inabusit, la foc mic, fructele si ceapa. Dupa ce s-a format o pasta, se adauga 100 g de stafide, 250 g de zahar, 3 cuisoare, 250 ml de otet, sucul de la doua lamai si o lingurita cu boia dulce. Se mai lasa la fiert inca 20 de minute.

REPERE
repere De obicei, la prepararea dulceturilor, se pastreaza un echilibru intre cantitatea de fructe si cea de zahar. Pentru ca dulceata sa se inchege, temperatura compozitiei trebuie sa ajunga la 140ÞC. La aceasta temperatura, acizii din fructe si pectina intra in reactie cu zaharul. Cum multe gospodine nu au la indemana un termometru, "ghicesc" momentul in care dulceata este legata, punand cateva picaturi pe o farfurie pentru a vedea ce se intampla. Daca raman nemiscate si nu se preling, e semn ca dulceata este gata. Pectina continuta de fructe determina rapiditatea cu care dulceata se leaga. Dulceata obtinuta din fructe precum coacazele, citricele, merele sau zmeura se incheaga foarte repede. Nu acelasi lucru se poate spune si despre cea de mure si de capsuni.

CAIET DE RETETE

DULCEATA DE NUCI


  • INGREDIENTE: 100 nuci tinere, 500 g zahar, 3 pahare cu apa, zeama de la o jumatate de lamaie, un baton de vanilie.
  • PREPARARE: Nucile se curata de coaja verde si se pun pe rand intr-un castron cu apa rece. In continuare se oparesc in apa clocotita timp de zece minute. Aceasta operatie se repeta de patru-cinci ori. Se spala din nou cu apa rece, schimband apa de patru-cinci ori si tinandu-se tot cate zece minute de fiecare data. Intr-o oala pentru dulceata se pune la fiert, la foc iute, zaharul impreuna cu trei pahare cu apa. Din cand in cand se ia spuma. Cand incepe dulceata sa se lege, se adauga nucile, zeama de lamaie si vanilia. A doua zi, dulceata se fierbe din nou timp de zece minute. Dupa ce s-a racit, se pune in borcane si se acopera cu celofan. Borcanele se fierb intr-un vas cu apa, aproximativ 15 minute.

    DULCEATA DE STRUGURI


  • INGREDIENTE: un kg boabe de struguri, 500 ml apa, un kg zahar, un baton de vanilie, o lingurita cu sare de lamaie.
  • PREPARARE: Se aleg boabe de struguri coapte, tari, albe sau negre. Dupa ce se spala, li se scot samburii folosind un ac. In oala de dulceata se face un sirop foarte bine legat din apa si zahar. Se ia oala de pe foc si se adauga boabele de struguri, lasandu-le timp de trei ore. In continuare, dulceata se fierbe un sfert de ora, se lasa deoparte doua ore, apoi se fierbe iarasi un sfert de ora. Cand dulceata s-a legat, se pun sarea de lamaie si batonul de vanilie. Pentru un plus de culoare se pot adauga in timpul fierberii cateva frunze de visine. Dulceata se toarna in borcane dupa ce s-a racit, se acopera cu un celofan si se pastreaza in incaperi racoroase si umbrite.

    DULCEATA DE CAISE


  • INGREDIENTE: o farfurie adanca plina cu caise coapte, un kg de zahar, 3 pahare cu apa, un litru de apa de var limpede, zeama de la o jumatate de lamaie, un baton de vanilie.
  • PREPARARE: Se aleg caise nu prea coapte si potrivit de mari. Dupa ce au fost curatate de coaja, caisele se tin in apa limpede de var timp de trei ore. Se limpezesc in mai multe ape reci. Pentru a scoate samburii cu usurinta si pentru a nu strivi fructele, se tine caisa cu mana stanga si se impinge cu grija samburele cu un betisor din partea dinspre codita. Caisele se pun la scurs intr-o sita. In oala pentru dulceata se fierbe apa impreuna cu zaharul. Cand siropul a inceput sa se lege, se adauga caisele si se lasa sa dea doua-trei clocote. Se iau de pe foc si se lasa deoparte aproximativ un sfert de ora. Se pun din nou pe foc pana cand dulceata se leaga. Spre sfarsit se adauga zeama de lamaie, vanilia si cativa mieji de caisa, curatati de pielita. A doua zi, dulceata se fierbe din nou timp de zece minute. Dupa ce s-a racit, se pune in borcane si se acopera cu celofan. Borcanele se fierb intr-un vas cu apa, aproximativ 15 minute.
  • ×