x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Executarea silita

Executarea silita

11 Feb 2005   •   00:00

SFATURI JURIDICE - avocat Eduard Fagaraseanu "Stefanica, Dutu&Asociatii"
Executarea silita este procedura prin intermediul careia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau printr-un alt titlu executoriu, constrange - cu concursul organelor competente - pe debitorul sau, care nu-si executa de bunavoie obligatiile decurgand dintr-un asemenea titlu, de a le aduce la indeplinire, in mod silit. In mod obisnuit, executarea unei hotarari judecatoresti sau a unui alt titlu executoriu se face voluntar si numai in caz contrar se recurge la executarea silita. Executarea silita are loc pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.

MODALITATI. Legislatia executionala reglementeaza doua modalitati ale executarii silite, respectiv executarea silita directa si executarea silita indirecta. Se recurge la executarea silita directa atunci cand creditorul tinde sa obtina realizarea in natura a prestatiei care formeaza obiectul obligatiei debitorului inscris in titlul executoriu.

Executarea silita indirecta intervine in situatia in care creditorul, care are de realizat o creanta baneasca, urmareste sa-si indestuleze creanta din sumele obtinute prin valorificarea bunurilor debitorului, prin poprirea sumelor pe care acesta le are de primit de la terte persoane ori, in cazul persoanelor juridice titulare de conturi bancare, prin virarea sumei din contul debitorului in contul creditorului.

Pentru a porni executarea silita nu este suficienta existenta unui titlu executoriu, ci creditorul trebuie sa-si justifice urmarirea silita prin existenta unui creante certe, lichide si exigibile.

TITLURILE EXECUTORII. Titlul executoriu este inscrisul care, alcatuit in conformitate cu prevederile legii de catre organul competent, permite punerea in executare silita a creantei pe care o constata.

Sunt titluri executorii hotararile instantelor judecatoresti, hotararile instantelor Curtii de Conturi, actele autentificate de notarul public, hotararile arbitrale, hotararile judecatoresti straine, cambia, biletul la ordin si cecul, actele de sanctionare in material contraventiilor, titluri executorii privind creantele bugetare etc.

PROCEDURA. Executarea silita incepe la cererea creditorului. Cererea de executare, depusa la executorul judecatoresc competent si incuviintata de instanta de executare, declanseaza procedura de executare silita. Dupa incuviintarea cererii, instanta va alcatui un dosar de executare, la care executorul judecatoresc este obligat sa depuna un exemplar al fiecarui act de executare, in termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.

Inainte de a se trece la executarea silita a bunurilor debitorului, executorul judecatoresc este obligat sa-i faca debitorului o incunostiintare despre pornirea executarii. Instiintarea cuprinde invitatia adresata debitorului de a executa de bunavoie obligatia sa, inauntrul termenului prevazut de lege, si anuntarea ca, in caz contrar, se va proceda la executarea silita.

Intoarcerea executarii silite reprezinta obligatia creditorului de a-i restitui debitorului tot ce i-a luat prin executarea silita, cand dupa savarsirea executarii intervine anularea titlului executoriu sau numai a executarii. In aceasta situatie, bunurile asupra carora s-a facut executarea se vor restitui celui indreptatit, iar in cazul in care executarea silita s-a facut prin vanzarea unor bunuri mobile, intoarcerea executarii se va face prin restituirea, de catre creditor, a sumei rezultate din vanzare, actualizata in functie de rata inflatiei.

CONTESTATIA LA EXECUTARE
Actele de executare silita trebuie sa fie indeplinite cu stricta respectare a prevederilor legale, pentru a nu prejudicia drepturile partilor sau ale altor persoane. Pentru a se asigura desfasurarea legala a procedurii de executare silita, s-a creat contestatia la executare, mijlocul procedural prin care partile sau terte persoane vatamate prin executare se pot plange instantei competente, in scopul de a obtine desfiintarea actelor ilegale de executare. Impotriva executarii silite insasi, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. Se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege. Contestatia la executare se poate face in primul rand de partile direct interesate, respectiv creditorul urmaritor si debitorul urmarit, dar si de catre terte persoane, respectiv tertii vatamati printr-o masura gresita sau ilegala de executare, precum si de catre procuror. Contestatia se introduce la instanta de executare. Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu se introduce la instanta care a pronuntat hotararea ce se executa. Daca o asemenea contestatie vizeaza un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdictie, competenta de a solutiona contestatia apartine instantei de executare.

LEGEA NR. 9/1998

Ionel Evghenia, Craiova, Dolj: "Problema mea este legata de aplicarea Legii 9/1998. Dosarul insotit de hotararea 78/05.03.2002 a Comisiei Judetene Dolj pentru aplicarea Legii 9/1998 a fost trimis in vederea validarii Comisiei Centrale pentru aplicarea sus-numitei legi, fiind inregistrat la Ministerul Finantelor Publice sub numarul 5.244/ 2002. Nu inteleg de ce din moment ce mi-a fost aprobata cererea si ar trebui sa primesc compensatii banesti in valoare de 557.132.445 de lei, eu nu primesc nici un ban. Cui trebuie sa ma adresez".

RASPUNS: Potrivit Hotararii nr. 475/2000 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, procedura de acordare a despagubirilor este urmatoarea: pe baza hotararii definitive a comisiei centrale sau a hotararilor judecatoresti definitive, in termen de 10 zile, beneficiarii solicita directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene, plata sumelor aprobate. Solicitarea platii se face pe baza de cerere scrisa, la care se anexeaza si hotararea comisiei centrale sau hotararea judecatoreasca definitiva. Directiile generale ale finantelor publice si controlului finaciar de stat judetene, centralizeaza cererile primite si transmit Ministerului Finantelor necesarul de credite bugetare, mentionand numarul si data hotararii comisiei centrale sau ale hotararilor judecatoresti definitive, numele si prenumele beneficiarilor, adresa si suma de plata. Directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti vireaza sumele in lei, reprezentand despagubirea acordata in conditiile legii, in contul personal al beneficiarului acesteia, deschis la o banca sau la Casa de Economii si Consemnatiuni, dupa caz.

IMPRUMUT URMAT DE COMPLICATII

Duta Maria, Baicoi, jud. Prahova: "Va rog sa ma sfatuiti intr-un caz dificil cu care ma confrunt. Am luat niste bani de la un domn. Suma a fost de exact 15.000.000 de lei. Ceea ce m-a surprins a fost faptul ca nu a mai vrut banii, mi-a luat casa si mi-a ridicat suma la 516.533.720 de lei. Am fost la judecatorie, dar nu am rezolvat nimic. Unde trebuie sa merg pentru a mi se face dreptate? Mi-a luat casa fara sa-mi dea nimic in schimb. Casa cu tot cu teren este de 200 de mp. Credeti ca mai am vreo sansa sa-mi pot lua casa inapoi? Dupa ce ne-a luat casa a pus si poprire pe pensia sotului meu. Oare se poate asa ceva?".

RASPUNS: In primul rand cititoarea nu precizeaza cu ce titlu a "luat" suma de 15.000.000 de lei de la respectivul domn. Presupunem ca este vorba despre un imprumut. In continuare nu se specifica daca imprumutul respectiv a fost constatat printr-un inscris. In al doilea rand, nu intelegem cum respectivul domn i-a luat casa cititoarei si i-a ridicat suma de 516.533.720 de lei. Intr-adevar, daca exista un contract intre parti, avand ca obiect plata unei sume de bani si una din partile contractante refuza plata, cealalta parte o poate actiona in judecata, iar in eventualitatea in care nu se face plata nici dupa pronuntarea unei hotarari judecatoresti se poate solicita executarea silita. Doar intr-o astfel de situatie ar fi posibil ca imprumutatorul sa solicite executarea silita asupra casei pentru ca din suma obtinuta sa-si poata indestula creanta sa. Avand in vedere faptul ca informatiile precizate de cititoare sunt ambigue si insuficiente, nu putem formula un raspuns clar.
×