x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Gesturi care salveaza vederea

Gesturi care salveaza vederea

17 Apr 2006   •   00:00

Scumpa ca lumina ochilor", "vederea este lucrul cel mai de pret". Sunt doar cateva din sumedenia de expresii populare care dovedesc cat de importanta este vederea. Ochii sunt legatura omului cu lumea, iar pierderea acestei capacitati este sinonima cu invaliditatea. Cele mai frecvente defecte de vedere sunt miopia si hipermetropia. Miopii nu vad clar obiectele situate la distanta, in timp ce hipermetropii au o imagine neclara atat a obiectelor situate la distanta, cat si a celor apropiate. Cataracta se manifesta prin opacifierea cristalinului, se dezvolta in timp si nu este insotita de durere. Glaucomul este o alta boala a ochiului care, nediagnosticata la timp si netratata, poate duce la orbire. Uneori nu putem face nimic pentru sanatatea ochilor, unele afectiuni fiind ereditare. Insa alteori ne expunem involuntar ochii unor factori nocivi, care creeaza o predispozitie pentru diferite boli. Dr. Oana Budileanu, medic specialist oftalmolog in cadrul Spitalului Clinic Colentina, ne spune ce putem face pentru ochi.

AGRESIUNI. Poluarea din mediul urban, orele de somn pierdute, fumatul, cosmeticele de calitate indoielnica sunt doar cateva dintre pericolele care ne pandesc ochii si asupra carora ne atrage atentia dr. Oana Budileanu. Daca lipsa de odihna sau cosmeticele ieftine au consecinte mai putin grave, precum hiperemia conjunctivala, fumatul este insa mult mai nociv pentru sanatatea ochilor. Lucrul prelungit la calculator este un alt risc pentru ochi. Senzatia de uscaciune si usturime a ochilor poate fi evitata daca purtati ochelari cu lentile antireflex, avand in plus o protectie speciala pentru monitor.

OCHELARI. Razele soarelui afecteaza sanatatea ochilor, mai ales in cazul copiilor si batranilor, ale caror medii de refractie (cristalinul si corneea) nu filtreaza atat de bine radiatiile UV. Ochelarii de soare nu sunt doar o moda, ci o necesitate pentru sanatatea ochilor. Dar indiferent de varsta, este strict interzis sa ne uitam direct spre soare, fara o protectie. In aceste situatii pot aparea arsuri retiniene ireversibile. Ochelarii de soare trebuie purtati chiar si iarna, pentru ca in acest anotimp razele ultraviolete sunt mult mai puternice. In ce priveste alegerea ochelarilor, acestia trebuie purtati numai la recomandarea unui specialist si trebuie sa aiba obligatoriu un certificat de omologare, plus protectie 100% impotriva radiatiilor UV.

ALIMENTATIE. O alimentatie bogata in legume, fructe, cereale, seminte si peste ne fereste de probleme oftalmologice. Vitaminele A, C si E previn aparitia a numeroase afectiuni oculare. La fel de importante sunt luteina si zeaxantina, mineralele (seleniul si zincul), acizii grasi, care reduc riscul bolilor oculare.

FARA SARE. In perioada 35-60 de ani, multe persoane sunt diagnosticate cu hipertensiune arteriala, care favorizeaza aparitia unor complicatii oftalmologice, precum angiopatia hipertensiva. Putem preveni aceste complicatii prin limitarea consumului de sare la cinci grame pe zi.

OBOSEALA OCULARA. Nu ignorati oboseala ochilor. Cand aveti dureri de cap, ochii sunt congestionati si lacrimeaza, cand aveti senzatia de nisip in ochi si chiar dureri oculare, iar aceste simptome persista, este evident ca aveti de-a face fie cu un viciu de refractie necorectat, fie cu o afectiune oftalmologica nedepistata. Iar daca purtati deja ochelari, aceste simptome pot fi un semnal ca dioptriile nu mai sunt cele potrivite.

CONTROALE. Primul control oftalmologic se efectueaza chiar la nastere. Medicul de specialitate trebuie sa depisteze atunci daca exista retinopatie de prematuritate, cataracta, glaucom congenital, malformatii ale globului ocular si ale anexelor sale. La varsta de 1 an are loc a doua intalnire a micutului cu oftalmologul. Ideal ar fi ca, din acest moment si pana la 18 ani, controlul sa fie efectuat anual. Obligatorii devin aceste controale anuale si dupa varsta de 40 de ani. Dupa aceasta varsta trebuie sa ne masuram anual si tensiunea oculara.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul ochilor