x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Hipertensivii se logodesc cu pilulele

Hipertensivii se logodesc cu pilulele

28 Mar 2006   •   00:00

Cu privire la atat de intalnita hipertensiune arteriala, o mare parte dintre suferinzii de "tensiune mare" pica in pacatul unei greseli care ii poate costa adesea viata sau o invaliditate cu picior paralizat, cu mana paralizata, cu vorbire impiedicata. Care este capcana in care pica multi hipertensivi? Daca intr-o zi se simt bine, capul lor e mai limpede ca de obicei, nu au nici o apasare la frunte, la ceafa, sunt vioi si nu le pulseaza evident, cu graba, sangele in artere, ei pun tuburile cu pilule impotriva hipertensiunii intr-un sertar dosnic si tocmai fiindca simt un confort de sanatate nu mai inghit pilulele zilnice. "Ma simt bine, ce rost are sa inghit pastilele, incep sa le iau din nou cand simt ca tensiunea e mare." Eroare periculoasa pentru ca ei uita ca hipertensiunea este o boala cronica si ca, atunci cand ai fost diagnosticat cu hipertensiune, te logodesti practic pentru totdeauna cu tratamentul antihipertensiv.

ATENTIE LA CANICULA!


Fie ca te simti bine sau mai rau intr-o zi, pilulele trebuie sa le inghiti pentru ca, daca de la sine putere intrerupi tratamentul, hipertensiunea creste si poate creste pana la valori care sa duca la accident vascular cerebral. Si trebuie stiut un lucru important: cand e cald vara sau cand e ger iarna, hipertensivii trebuie sa isi viziteze doctorul curant pentru ca acesta sa nuanteze tratamentul in functie de vremea de afara, mai ales cand sunt sezoane cu temperaturi extreme. Astfel, pe timp de canicula, caldura dilata vasele, pilulele au si ele menirea de a produce vasodilatatie in vederea scaderii tensiunii. Ei bine, pe timp de canicula, aceste doua componente risca sa dilate prea mult vasele si sa scada cam mult si tensiunea. Deci, vara, medicul curant poate micsora doza de medicamente hipotensive.

Pe de alta parte, iarna, frigul de afara produce constrictia vaselor, strangerea lor, si atunci medicul curant trebuie sa mareasca intr-un fel doza de medicamente hipotensoare, caci gerul contracta vasele si asa stramtate de depunerile de ateroscleroza.

Pana una-alta, pe timp de vara, in orele in care caldura este maxima, hipertensivii, ca si toate persoanele cu alte afectiuni ale inimii, trebuie sa stea mai mult in casa si sa iasa afara seara si dimineata devreme, cand nu s-a incins canicula. Este de amintit ca tratamentul in hipertensiune inseamna o combinatie de doua-trei medicamente.

TRATAMENT. Medicamentele impotriva tensiunii sunt diureticele care inlesnesc eliminarea de lichid, alte medicamente sunt din clasa betablocantelor. A treia clasa de medicamente sunt inhibitorii de enzime de conversie, precum si alte medicamente numite blocante de canale de calciu. Si, in fine, a cincea clasa de medicamente pentru hipertensivi sunt blocantele receptori de angio-tensina 2. Toate cele cinci clase de medicamente scad tensiunea.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul medicamente