x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

L-am văzut pe Fidel Castro! (II)

0
Autor: Ion Cristoiu 22 Apr 2007 - 00:00

Jurnalul Naţional vă prezintă în premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un român rupt în fund" care va apărea în curând în librării. După "Prin Irakul Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana în 2001, după prăbuşirea comunismului.

DESPRE CUBA/ "Havana – Locul unde Hemingway şi-a pierdut timpul".
Adalberto Roque/AFP FOTO/MEDIAFAX
Jurnalul Naţional vă prezintă în premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un român rupt în fund" care va apărea în curând în librării. După "Prin Irakul Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana în 2001, după prăbuşirea comunismului.

După căderea comunismului în Est, din nevoia disperată de valută, Fidel Castro a decis că turismul nu contravine măreţelor idealuri ale Revoluţiei. Turism înseamnă, chiar şi într-o ţară ce se vrea ultimul bastion al socialismului pe planetă, cultivarea trecutului burghez.

La o adică, chiar şi a trecutului putred burghez. Pentru a transpune în viaţă preţioasa indicaţie, autorităţile au zvârlit la o parte trecutul revoluţionar (cu excepţia celui întruchipat de Che Guevara) şi au scos la lumină, pentru a ademeni cu el străinii posesori de valută, trecutul Cubei dinainte de Revoluţie.

Acel trecut în care personalităţile lumii veneau în Cuba ca să se destrăbăleze şi nu ca să taie trestie de zahăr. Autorităţile au avut noroc. Despre trecut se vorbea în toate manualele. În culori negre, pentru a dovedi noilor generaţii că Revoluţia a redat cubanezilor demnitatea de a nu mai servi în bordelul Americii. Tot în manuale, autorităţile au găsit pagini întregi despre cei 200 de ani de sclavie a negrilor în Cuba. O perioadă descrisă drept una de întuneric beznă, marcată ici-colo de flăcările luptei de eliberare. E o perioadă pe care autorii o deplâng. Dacă s-ar gândi bine însă, şi ei, şi mai marii turismului şi Fidel Castro, ar trebui s-o ridice în slăvi. şi să aducă mulţumiri celor care i-au exploatat pe negri atât de crâncen. Dacă n-ar fi fost acei latifundiari cruzi, împotriva cărora negrii se ridicau din când în când pentru a le da foc la conace şi a le tăia gâtul cu maceta, Cuba n-ar mai scoate azi bani buni din rămăşiţele fostelor haciende de cafea cum sunt cele din complexul Las Terrazas, situat la 70 de kilometri de Havana. Contra unei părţi însemnate din cei 60 de dolari, cât costă voiajul de o jumătate de zi, vezi la faţa locului cavernele de piatră, în care locuiau sclavii, moara, la care împingeau din greu negrii pentru a zdrobi boabele de cafea, casa seniorului, altfel spus, Casa stăpânului, platforma pe care se usca total cafeaua, devenind din verde, neagră. Un ghid local, luând locul ghidului de la Havana, care, între timp, s-a dat la o turistă cu complexe, ne explică pe larg, didactic, cum creşte, cum se recoltează, cum se prepară, într-un cuvânt, cum ajunge cafeaua de pe ogoarele Cubei în ceştile de pe măsuţa barului din Paris.

Afacerea e profitabilă sută la sută. Albilor grupului nostru li se oferă şansa de a avea remuşcări, pentru că strămoşii lor s-au purtat aşa de urât cu bieţii negri. Negrii grupului au fericitul prilej de a măsura saltul lor fantastic de la truda de pe hacienda, sub soarele crunt, mânaţi de biciul pedepsitor, la călătoria până aici, la locul sclavilor de ieri, în microbuz cu aer condiţionat şi curtaţi de ghidul alb.

PLEAşCA NUMITĂ HEMINGWAY. În 2003, a apărut la Workman Publishing din New York, un cărţoi intitulat: "1000 de locuri de văzut înainte de a muri". După cum spune titlul, autoarea, Patricia Schultz, ne pune la dispoziţie o listă de 1.000 de obiective turistice de pe glob pe care, dacă nu le-ai văzut nu-ţi poţi da duhul liniştit. Printre acestea se numără şi "Havana – Locul unde Hemingway şi-a pierdut timpul". Havana şi, prin asta, Cuba trebuie vizitate, aşadar, pentru că e legată de numele lui Ernest Hemingway. Marele scriitor american se stabileşte în insulă în 1940, după 11 ani de stat în Florida. Azi, dacă ar trăi, Hemingway ar face operaţiunea inversă. S-ar stabili în Florida după ce a stat 11 ani în Cuba. Ca orice american serios, el îşi cumpără o fermă: La Vigia, o suprafaţă de 9 hectare pe o colină în San Miguel del Padron, la est de Havana. A dat pe ea 15.000 de dolari. Cât a stat aici, între 1940 şi 1960, a primit şi numeroşi amici, precum Garry Cooper, Esther Williams, Ingrid Bergman, toreadorii Dominguin şi Ordanez.

Că şi-a cumpărat o casă şi a locuit în ea până la moarte, în iulie 1961, n-ar fi însemnat cine ştie ce pentru turismul cubanez de azi, pus, ca orice turism capitalist, pe scos bani din piatră seacă. Ernest Hemingway a fost însă un om de lume. A bântuit prin baruri, unde a creat cocktailuri faimoase, a mers la pescuit cu vasul, a băut cot la cot cu numeroşi cetăţeni. Stilul său de viaţă zurliu a adus turismului cubanez de azi o bogăţie inestimabilă: numeroase locuri pe unde a trecut şi numeroşi inşi care se pot lăuda că l-au cunoscut pe Hemingway. Aşa se face că unul dintre ghidurile oficiale "La Habana. Le ofrece..." dedică o întreagă pagină hotelurilor, crâşmelor şi oamenilor care au avut o legătură mai mică sau mai mare cu Hemingway. Nu numai din ghid, dar şi din realitate, afli că există un circuit turistic intitulat "Pe urmele lui Hemingway". Pentru a ajunge şi eu pe faimoasele urme, am dat 50 de dolari.

FERMA LA VIGIA. Marţi, 11 aprilie 2001, ora 9, microbuzul care transportă, condus de ghid, grupul nostru, intră pe porţile Fermei La Vigia, azi Muzeul "Ernest Hemingway", inaugurat la 21 iulie 1962. Casa propriu-zisă se găseşte în mijlocul unui parc. Dacă ai 5 dolari, cât costă intrarea, poţi vedea pe ferestrele larg deschise, din cauza căldurii, încăperile unde a mâncat, a creat şi a scris marele romancier. În calea curiozităţii tale vizuale pentru căminul lui Hemingway stau însă mai multe de femei în uniformă, care te privesc cum priveşti pe ferestrele larg deschise, acoperind însă cu trupurile lor obiectele din muzeu. Cu un oarecare efort, pe parcursul căruia regreţi întâia oară că femeile au trup, descoperi până la urmă ceea ce-ţi va servi de minune în toate conversaţiile elevate despre locul şi rolul literaturii americane a secolului al XX-lea în istoria literaturii universale: o tufă de sticle goale de whisky şi de Havana Club. Sunt elementele care-l fixează pe Hemingway ca autor nu numai de romane celebre, dar şi de cocktailuri trăsnitoare. Cărţile marelui scriitor cer un anume efort intelectual pentru a te putea făli că le-ai citit. Băuturile sale nu pretind nici timp, nici talent, nici efort intelectual. Dai pe gât păhărelul (sau, mă rog, păhărelele) şi, cât ai clipi, te-ai şi pricopsit cu un subiect de taifas intelectual: geniul lui Hemingway în materie de cocktailuri.

În preţul intrării şi, evident, al excursiei intră şi cunoaşterea directă a băii lui Hemingway, a vasului Pilar, a piscinei (goale) şi a mormintelor în care-şi dorm somnul de veci cei patru câini ai romancierului: Linda, Black, Negrita şi Neron. La mormintele patrupedelor, stăm cel mai mult din vizita la Finca Vigia. Partea feminină a grupului îl asediază pe ghid cu o furtună de întrebări. Se dovedeşte astfel, încă o dată, cât de inspirat a fost Hemingway preocupându-se nu numai să scrie romane, dar şi să îngrijească câini. Puţine femei de pe glob ar fi aflat altfel că a existat un scriitor cu acest nume care, culmea! mai e şi celebru. Cât timp tovarăşele de grup îşi îmbogăţesc cultura generală, mă întorc la ferestrele larg deschise ale vilei. O jună custodiţă iese din sufrageria lui Hemingway cu două pahare de plastic pline cu cafea. Nu sunt din patrimoniul scriitorului, a cărui masă, cu faimosul al treilea scaun, o văd de dincoace de şnur. Pentru că e pe gratis, urc şi cobor de mai multe ori din turnul despre care se spune că-l folosea Hemingway ca să-şi mai clătească ochii după atâta scris. Într-un soi de acoladă a scării, se expune fără rost o expoziţie de desene ale pionierilor cubanezi, inspirate din viaţa şi opera lui Hemingway.

Înainte de a ne urca în microbuz, dau o raită şi prin aşa-zisul complex comercial, de lângă intrare. O aşezare mai mult decât normală în toate muzeele lumii, ridicată din credinţa că la finele vizitei turistul simte nevoia să mănânce şi să bea ceva. Efortul intelectual intens, din câte se ştie, trebuie răsplătit cu ceva. Aici, la Muzeul "Ernest Hemingway", complexul comercial poartă amprenta vârstei de început a turismului cubanez. Lângă micul magazin de cărţi şi suveniruri, răsare o cafenea. Dai banii şi primeşti cafeaua printr-o spărtură în beton, asemenea unei ferestruici de închisoare.
Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   hemingway,   havana,   Cuba,   fidel castro

Serviciul de email marketing furnizat de