x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meteo - Vipia a topit Litoralul

Meteo - Vipia a topit Litoralul

de Dana Purgaru    |    23 Aug 2006   •   00:00
Meteo - Vipia a topit Litoralul

Sirul zilelor caniculare s-a incheiat duminica in cea mai mare parte a tarii. Totusi, in aceeasi zi, la Constanta s-au depasit 36 de grade Celsius, cu mult peste norma climatologica a acestei perioade, iar termometrele de pe plaja din Mamaia aratau la pranz 50 de grade Celsius. De asemenea, apa marii inregistra in unele locuri 27 de grade.

RECORD. Apoi, desi in majoritatea regiunilor vremea s-a inrautatit si s-a racit brusc, cu aproximativ zece grade, luni, in jumatatea de sud a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei si in Dobrogea a mai persistat aerul cald si temperatura a mai crescut, la fel si indicele de confort termic, temperatura-umezeala, care pana la orele pranzului a depasit valoarea de 84 de unitati. "In ziua de luni, la Bucuresti au fost 36 de grade, iar cel mai cald a fost la Giurgiu, Fetesti, Constanta si Mangalia, unde s-au inregistrat 38 de grade", ne-a declarat meteorologul de serviciu Dinu Marasoiu.

Recordul de temperatura maxima pentru aceasta luna ramane inca cel din 10 august 1951, cand in localitatea Ion Sion din judetul Braila s-au atins 44,5 grade. La Bucuresti, cel mai cald a fost in anul 1945, cand s-au inregistrat 41,1 grade.

CE VA FI. Zilele ce vor urma vor fi mult mai racoroase in comparatie cu perioada foarte calda prin care am trecut si vom scapa si de ploile torentiale sau de vijelii. Pe Litoral vremea va fi frumoasa, cu o temperatura maxima de 27 de grade, iar apa marii va avea in jur de 23 de grade.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul grade