O maimuţă şi atăta tot

Soarele cădea dincolo de muchea de jos a ferestrei, şi Pandele vru să se imbrace in pijama şi să se bage in plapumă. După ce căută pijamaua peste tot, Pandele strigă după nevastă-sa.

Soarele cădea dincolo de muchea de jos a ferestrei, şi Pandele vru să se imbrace in pijama şi să se bage in plapumă. După ce căută pijamaua peste tot, Pandele strigă după nevastă-sa. "Gico, auzi, Gico? Unde mi-e pijamaua, Gico?" Uitănd de urangutan, Pandele intră brusc in camera acestuia. Nu era nimeni inăuntru.

Unde dracului e Take? Strigă tare in casă: "Gico! Gico! Take! Take!". Nu-i răspunse nimeni. Dădu toate uşile de pereţi, dar zadarnic. "Ia stai, domne. Parcă aveam şi eu o fată. Felicia! Felicia!" Aceeaşi tăcere. "N-or fi acasă", incheie socotelile Pandele. "Să ştii că nu sunt acasă! Uite, fii atent la mine, ăştia nu sunt acasă. Pun pariu că nu sunt acasă", incepu Pandele să-şi frece măinile şi să sară intr-un picior prin odaia de zi. Intră in dormitor, tărăş-răzănd, se apucă vărtos cu măinile de capul patului şi sări in pat, dintr-un efort. Las’ că mă bag eu sub plapumă. Vai de capul meu, ce-am să mă mai bag sub plapumă! Nici nu-ţi dai tu seama ce-am să mă mai bag eu, personal, sub plapumă. Păn’ la găt şi chiar păn’ la nas, eu, personal, am să mă bag sub plapumă", şi răse de căteva ori zdravăn. In timp ce se uita in sus şi căuta orbeşte cu măinile dărdăind plapuma, să şi-o tragă peste trup, işi dădu seama că n-are cearşaf pe pat, că n-are pernă şi că nici plapuma nu e.

Nici pijamaua, nici plapumă, nici căpătăi? Cum dracului? Şi deodată işi aduse aminte.

Da. Da. "Fiara mi-a furat pijamaua. Păi, nu ţi-am spus eu? Ai băgat pe dracu’ in casă. Pandele!" Străbătu intr-un suflet odăile, deschise uşa idăii urangutanului, aprinse lumina şi se repezi la pernă. O trase in lături şi pijamaua lui i se arătă intreagă.

Aha! Aici erai? Aici stăteai? Şi eu te căutam prin toată casa! O luă in braţe, făcu paşi de dans cu ea prin odaie, o desfăcu şi o purtă la piept, ca pe o femeie slabă, dar simpatică. Deodată se opri. Deschise ochii mari, ca şi cănd ar fi inţeles că totul se va prăbuşi.

Uite şi plapuma, uite şi perna! Mi-a luat plapuma, mi-a luat perna! Incepu să rădă tare, tare de tot. Mă, hoţomanule, mă! Cum mi-ai ştiut tu obiectele, unul căte unul? Cum? Da’ acum te-am prins!

Vru să-şi incarce braţele cu toate, să le aibă in dormitor, dar se simţi foarte obosit. Dar de ce să nu mă culc aici? De ce? Să se culce dumnealui dincolo? Să-l vedem. Dar unde e? Că eu sunt stăpăn, nu el. Ia să-l vedem cum doarme şi dincolo. Na! Să-l vedem. Dar unde e? Unde eşti, mă, Take, unde dracului umbli? Unde eşti, mă, băiatule, unde eşti tu la ora asta? Derbedeule! Adormi covărşit, imbrăcat neglijent, cu nasturii incheiaţi alandala. Surădea fericit in somn. Căndva voi să se sucească şi găsi nişte păr in pat. asta mai şi năpărleşte, găndi el, şi trase de păr să-l arunce jos. "Au! Care mă ciupeşti, mă?" - plescăi Pandele din buze in somn.

Se trezi aproape de prănz, incă nesătul de somn. Auzi muzică dincolo. Deschise ochii, dar ii fu imposibil să stabilească unde dormise. Era buimac. Se sculă in picioare, dar, ca intr-o oboseală necunoscută pănă atunci, căzu in măini.

"Ei, drăcia dracului!", incercă Pandele să se ridice in picioare. Ajunse in brănci la uşă, se sprijini de clanţă şi apăsă. Degeaba. Uşa era inchisă. Mai incercă o dată. Acelaşi rezultat.

Atunci bătu incetişor. Bătu de căteva ori. Incepu să ţipe ascuţit: "Hiiii!

Hiiiii! Hi-hii!" Linişte şi, undeva, o muzică de alămuri. Pandele se tări pănă la pat şi adormi cu capul pe pat şi cu trupul pe podea. Ţipă de căteva ori in somn. Cănd se trezi din nou, se avăntă inainte şi se lovi de ceva tare. Pipăi incet-incet şi, cănd ridică privirile in sus, văzu gratiile unei cuşti inconjurăndu-l stabil, definitiv, rece. Nu putu evalua exact situaţia, aşa că vru să calculeze căteva detalii. Ceva se intămpla in minea lui şi nu putu deloc să işi aducă aminte altceva decăt frănturi.

Parcă era funcţionar la un circ şi circul luase foc, iar directorul ii dăduse să ţină la el acasă, păn’ la refacere, o maimuţă şi un şarpe. Nu-i venea uşor. Dar, cănd se găndea că alţii au de intreţinut girafe, se considera fericit.

Cel mai mult (ha-ha-ha!) ne-a distrat pe toţi, domnule judecător, felul cum a urcat colegul Topoloveanu elefantul Ţiţi la etajul XVI din blocul turn. Dar totul se rezolvase. In urma unei subvenţii primite din partea statului, circul fiind refăcut, grajdurile şi crescătoriile se umplură din nou cu animale. (continuarea in numărul viitor)

(din volumul "Măştile insăngerate - Proze scurte din perioada 1969-2001", Fundaţia Iubirea, Fundaţia Constantin, Editura Păunescu - 2001)