O maimuţă şi atăta tot (partea a treia)

Take, nu vorbi cu păcat, că vorbeşti despre strămoşul tău! Vezi cum eşti?! Te supărai cănd ziceam şi eu ceva despre biata mamă-ta, ca să drăcui tu acuma pe strămoşul nostru...

Take, nu vorbi cu păcat, că vorbeşti despre strămoşul tău! Vezi cum eşti?! Te supărai cănd ziceam şi eu ceva despre biata mamă-ta, ca să drăcui tu acuma pe strămoşul nostru.

Stai, Gico, stai, nu lua şi tu vorbele chiar aşa. E strămoş, aşa, ca idee. Nu e şi in realitate.

Pandele, zic vorbă mare, dar eu simt un fel de sfărşeală prin dreptul inimii şi-un fel de respect de parcă ar fi intrat in casă alde băta, de prin Segarcea, pă onoarea mea.

Auzi, madam Pandele? Eu am luat jucăria asta ca să ne distrăm, dar, dacă aşa e dixtrariseala, o termin şi nu mai imi trebuie. Păi, eu o iau de joacă şi tu, ţăşti, cu respectul. Vezi ce inseamnă un om prost? Asta inseamnă! Atunci du-te şi stai in genunchi in faţa broaştei, că ne e strămoş şi mai vechi.

Şi-atuncea unde o culcăm pe dumneaei?

Ascultă, Gico, de ce-i tot zici tu femeie? Ia, stai, să văd! Şi trănti maimuţa pe spate, in pat, răzănd. E bărbat, reavizeaz-o-n măicuţa dumneaei!

Fii, mă, om de Dumnezeu, şi tu mai respectuos!

Auzi, Gica tatii? Auzi, tu? De patruzeci de ani ţin tot intr-un respect. Gata, sunt sătul. Nu mai respect pe nimeni. Trăiască libertatea!

Şi unde-l culcăm, Take, pe domnul?

Il bagi in bucătărie!

O să-l doară oasele, Take.

Să-l doară, că de-aia-i maimuţă.

***

Dimineaţa găsiră maimuţa cu ochii deschişi, incruntaţi, roşii de somn, pe un scaun de bucătărie.

Gica Pandele incepu să se ingrijoreze. Dacă vine cineva la noi, ce facem? Că tot oraşul vorbeşte de furtul maimuţei.

Incepu, in mod deliberat, să se certe cu vecinii pe un motiv sau pe altul. Nici cu neamurile din alte localităţi nu menţinu aceleaşi relaţii, ca inainte de venirea moinei in casă. Iar Take Pandele insuşi işi luă şi el toate măsurile de precauţie. Işi retrase copiii de la şcoală, de teamă să nu spună ceva vreunor colegi. Take şi Gica făcură din casa lor o baricadă in care nu mai pătrundea nimeni. Take se inţelesese cu poştaşul, care-i aducea pensia, să-i lase totul intr-o cutie special amenajată, in uşă, in schimbul a zece lei, şi să semneze indescifrabil pentru primire.

Reuşind, in foarte scurtă vreme, să rupă relaţiile cu toată lumea, familia Pandele se putu consacra, in linişte, misiunii pe care şi-o asumase, in acea zi de joi, cănd furase urangutanul din grădina zoologică. In primul rănd, Pandele trebui să-şi invingă remuşcarea că şi-a retras copiii de la şcoală. In acest scop hotări să facă lecţii cu Pluton şi cu Felicia, ca şi cu urangutanul, a cărui evoluţie voia s-o grăbească, s-o vadă şi s-o dirijeze.

Apoi, după ce-l umili suficient, Pandele fu de acord să-i dea uranguanului o parte dintr-o odaie, prevăzută cu pat, masă, scaun, şi despărţită de restul camerei prin vergele de metal, ca o cuşcă.

Foarte, foarte mult se bucură Take de ideea nevesti-sii, de a-i spune urangutanului "Take", după numele şefului familiei.

După două luni, urangutanul Take se dezvoltase fizic şi mental pănă la a pricepe absolut totul şi la a imita perfect pe toţi ai casei, mai cu seamă pe Take Pandele, care rădea flatat de imitaţiile acestea, dănd din mănă, in semn de solidarizare: "Prostii!". Spre toamnă, urangutanul crescuse atăt de mult, incăt se putea privi in ochi - de la aceeaşi inălţime cu Take Pandele. Intr-o zi, greu de uitat, urangutanul, ţinăndu-se cu măinile de gratiile lui, ii făcu să ingheţe pe membrii familiei Pandele, zicănd cu un accent perfect şi cu un ton profund omenesc: "Stăpăne, fii bun cu mine şi măreşte-mi cuşca. Nu mai pot, stăpăne, sunt şi eu cineva, e prea mică pentru mine".

Căteva minute, cei patru oameni zăcură intr-o adăncă perplexitate. Primul se trezi Pluton Pandele. Tată, a vorbit Take! Incepu să ţipe şi Felicia, ceva nearticulat, ceva de neinţeles.

Pentru prima oară in viaţa lui, aflat in faţa unei intămplări extraordinare, Take Pandele nu mai zise "Prostii!", ci, dăndu-se căţiva paşi inapoi, işi duse măinile in dreptul pieptului, unde şi le impreună, şi zice: "Doamne, aşa ceva n-am crezut!".

Şi, după o discuţie scurtă cu urangutanul, Pandele fu de acord să mute gratiile in mijlocul camerei, in aşa fel incăt s-o impartă in două, egal. La treabă puse măna şi urangutanul Take, plin de voioşie şi tandreţe. Take Pandele intorcea, din cănd in cănd, capul să-l vadă cum lucrează. Avea incă stăngăcii. Se incurca mai ales la şuruburi, pe care le contempla adănc, vrănd să inţeleagă de ce se invărt ele şi se afundă in obiectul in care erau fixate. Avea, totuşi, mişcări aproape distinse, controlate, de om care face pentru prima oară o astfel de treabă, dar care a făcut inainte ceva apropiat sau a auzit despre lucruri asemănătoare. (continuarea in numărul viitor)

(din volumul "Măştile insăngerate - Proze scurte din perioada 1969-2001", Fundaţia Iubirea, Fundaţia Constantin, Editura Păunescu - 2001)