x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Papanicolau, un test garantat 100%

Papanicolau, un test garantat 100%

09 Aug 2005   •   00:00
DIAGNOSTIC
De-a lungul vietii femeii, actiunea hormonala peste care se suprapune agresiunea microbiana si virala a substantelor din sperma poate cauza aparitia cancerului de col uterin. Un test simplu, numit Papanicolau, este capabil sa identifice din timp modificarile celulelor care pot evolua spre cancer, la nivelul colului uterin (intrarea in uter). Pentru realizarea investigatiei, medicul ginecolog ia cateva celule din colul uterin, cu ajutorul unei spatule. Celulele sunt puse pe o lamela si trimise pentru analize la un laborator. Rezultatele pot sa indice stadii intermediare ale cancerului, precum infectii sau afectiuni anterioare leziunii canceroase. In acest mod, primele semne ale cancerului pot fi tratate din timp cu medicamente sau prin interventie chirurgicala (cu bisturiul sau prin cauterizare). "Papanicolau este cel mai simplu test de depistare a cancerului de col uterin. Testul este minim ca amploare, simplu ca recoltare, ieftin si nedureros, cu o eficienta de aproape 100%, iar utilitatea este de necontestat", este de parere prof. dr. Decebal Hudita, seful clinicii de obstetrica-ginecologie a Spitalului Clinic "Dr. Ioan Cantacuzino".

Medicii recomanda efectuarea testului o data la sase luni sau macar la un an. Limita de varsta nu exista pentru efectuarea acestei investigatii. Toate femeile care au viata sexuala, nasteri, intreruperi de sarcini sau carora li s-a depistat o mica leziune de col necesita supraveghere. Papanicolau se recomanda in general peste varsta de 35 de ani, insa pentru depistarea din timp a cancerului de col, orice femeie trebuie sa faca acest test, indiferent de varsta si de antecedentele medicale. Cu o simpla trimitere de la medicul de familie, testul Papanicolau este gratuit.

INITIATORI. Testul a fost imaginat in anii ’40 de un roman pe nume Aurel Babes si ulterior perfectionat si introdus in practica medicala de catre medicul grec Papanicolau, care ii da si numele. Medicii romani folosesc pentru acest test denumirea de "Babes-Papanicolau", in vreme ce strainii ii spun Papanicolau.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul papanicolau