x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pentru zile mari

Pentru zile mari

30 Noi 2005   •   00:00
CAIET DE RETETE
Dezlegarea la peste imbogateste in post masa crestinilor

Pestele este poate singurul aliment care impaca cerintele bucatariei moderne: continut scazut de grasimi, foarte multe vitamine si o eleganta a gustului greu de gasit la alte mancaruri. Din peste poti face aproape orice. De la salate la ciorbe, tocanite sau musacale.

Nu intamplator traditia ortodoxa a randuit in timpul posturilor dezlegari la peste. Iar in Postul Craciunului crestinii se bucura din plin de "dulceata" pestelui, care devine mai mult decat un simplu aliment, insusi simbolul Mantuitorului. Cuvantul grecesc "ichthyos" contine initialele sintagmei "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Mantuitorul", ce reprezinta insasi esenta crestinismului.

De-a lungul vietii lui, Hristos a folosit acest simbol in parabole si invataturi si multe dintre minunile sale au avut in centru pestele insusi: pescuirea minunata sau inmultirea painilor si a celor trei pesti...

MUSACA DE TON


  • INGREDIENTE: 3 conserve de ton, 300 g orez, doua cepe, un pachet paste fainoase, doi morcovi, un ardei gras, doua linguri cu bulion, doua rosii, doua oua, amestec de mirodenii pentru spaghete, sare si piper.
  • PREPARARE: Ceapa se taie marunt si se rumeneste in ulei, dupa care se adauga o cana cu apa, bulionul si orezul. Se lasa sa dea cateva clocote. Intr-un castron se pune pestele, peste care se toarna sosul de ceapa si orez. Se amesteca bine, apoi se adauga ardeiul gras taiat fasii si morcovul ras. Se sareaza, pipereaza, se aromatizeaza cu amestecul de mirodenii. Apoi se completeaza compozitia cu ouale batute bine. Pastele fainoase se fierb in apa cu sare, apoi se scurg. Intr-o tava se aranjeaza alternativ pastele si compozitia. Primul si ultimul rand trebuie sa fie din paste. Se orneaza cu felii de rosii si se da musacaua la cuptor pana se rumeneste putin.

    JAMBON DE PESTE


  • INGREDIENTE: un kg file de peste (cod, merlucius), un albus, 4 catei de usturoi, 50 g boia de ardei dulce, un varf cutit coriandru - pisat fin, un varf cutit ienibahar - pisat fin, 100 ml ulei.
  • PREPARARE: Fileul de peste se lasa sa se decongeleze. Se zvanta cu ajutorul unui prosop. Daca dorim sa obtinem un jambon cu o forma paralelipipedica (dreptunghiulara in sectiune) atunci va trebui sa ne procuram cateva scandurele din lemn de fag in care sa aranjam bucatile de peste. Pentru sectiunea circulara, operatiunea este mult mai simpla. Pregatim un bait din usturoi pisat, albus, sare, piper, coriandru si ienibahar. Adaugam uleiul si le amestecam foarte bine. Cu acest amestec ungem fiecare bucata de peste si le asezam pe o folie din aluminiu. Rulam foarte bine apoi legam cu o sfoara. Introducem la cuptor (170ÞC-180ÞC) pentru o ora. Dupa racire, se desprind sforile si folia. Se serveste incepand cu a doua zi, taiat in felii.

    PESTE CU CARTOFI


  • INGREDIENTE: 400 g cartofi rosii, o lingura cu amidon alimentar, 600 g fileuri de peste alb (cod, salau, merlucius), sare, piper, 3 galbenusuri, o lingura cu patrunjel tocat, 4 linguri cu untdelemn.
  • PREPARARE: Se curata cartofii de coaja, se spala, se dau pe razatoarea mare. Se storc usor si se amesteca bine cu amidon. Se spala fileurile de peste, se zvanta si se condimenteaza. Se amesteca galbenusurile cu patrunjelul tocat. Se da pestele mai intai prin ou, apoi se inveleste cu cartofii rasi. Se prajeste sapte minute pe fiecare parte, in uleiul foarte bine incins. Se serveste cu salata de castraveti si rosii.

    BUDINCA DE PESTE


  • INGREDIENTE: doua linguri cu ulei de masline, o ceapa, doi morcovi, un dovlecel, o telina, 250 ml zeama concentrata de legume, sare, piper, un varf de cutit nucsoara, o lingurita cu busuioc uscat, 4 fileuri de peste alb, zeama de lamaie, 100 g ciuperci proaspete, o lingura cu mustar, 250 g branza telemea.
  • PREPARARE: Se incinge uleiul intr-o tigaie mare si se caleste ceapa tocata marunt, pana ce devine sticloasa. Se adauga morcovii, dovlecelul si telina, curatate si taiate rondele, si se calesc si ele putin. Se toarna deasupra zeama de zarzavat, se condimenteaza cu sare, piper, nucsoara, oregano si busuioc si se lasa sa fiarba cinci minute. Fileurile de peste se taie bucatele, se stropesc cu zeama de lamaie, se sareaza, se pipereaza si se incorporeaza - impreuna cu ciupercile curatate - in amestecul de legume. Se adauga si mustarul, se rade deasupra branza si se baga la cuptorul incins. Se lasa sa se patrunda 20-25 de minute.

    CRAP PE VARZA


  • INGREDIENTE: 1.500 g peste, una-doua verze, un pahar ulei, 500 g rosii, doi-trei ardei grasi, piper boabe, putin vin, o foaie de dafin, sare.
  • PREPARARE: Se caleste varza, daca este dulce se adauga rosii si putina apa si cand este aproape gata, se asaza in tava, iar pe deasupra se pune crapul crestat pe spate. Se adauga ulei, vinul si piperul, foaia de dafin. Se da la cuptor, avand grija sa se intoarca crapul pe o parte si pe cealalta.

    MANGA THAI


  • INGREDIENTE: 250 g orez Basmati, sare, 500 g file de somon fara piele, un catel de usturoi, o legatura de ceapa verde, doua linguri cu ulei, 3 linguri cu sos de soia, 200 ml smantana, 4 linguri cu vin sec, o conserva mango, o lingura cu ulei de susan, o lingurita cu coaja de lamaie.
  • PREPARARE: Orezul se fierbe in 500 ml apa cu sare. Se spala pestele, se sterge si se taie cuburi. Se toaca usturoiul si ceapa verde. Se caleste usturoiul in ulei si se adauga pestele. Se prajesc un minut si se intorc. Se adauga ceapa verde si se prajesc putin impreuna. Se scot. Se adauga in tigaie sosul de soia, smantana, vinul si se lasa sa fiarba. Se adauga conserva de mango si se incalzeste. Se adauga apoi pestele, ceapa, uleiul de susan si coaja de lamaie.
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul sare ulei peştele ceapa