x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Piata muncii - Romanii, victimele greselilor din trecut

Piata muncii - Romanii, victimele greselilor din trecut

de Irina Cristea    |    28 Aug 2006   •   00:00
Piata muncii - Romanii, victimele greselilor din trecut

Problemele economice, precum si gestionarea defectuoasa a fluxurilor anterioare de imigranti sunt motivele pentru care mai multe state membre ale Uniunii Europene ii privesc ca pe niste sperietori pe muncitorii romani si bulgari.

Cifre contradictorii, critici dinspre Opozitie inspre Putere, lipsa de vigilenta la frontiere. Acestea sunt, in linii mari, principalele "ingrediente" ale scandalurilor care au loc in mai multe tari ale Uniunii Europene si care au drept tema imigrantii. Alimentate de iminenta aderare a Romaniei si Bulgariei, discutiile privind mana de lucru tin prima pagina in Marea Britanie, Irlanda, Spania, Italia, Franta si chiar Ungaria. Muncitorii din Romania si Bulgaria risca sa fie sanctionati pentru greselile pe care multe guverne nationale le-au facut in trecut cu privire la alte valuri de imigranti. Greseli care au inclus amnistieri, prezentarea de date incomplete cu privire la numarul strainilor si accesul in numar extrem de mare al cetatenilor provenind din Africa sau Orient.

SI IRLANDA. In timp ce Marea Britanie fierbe, divizata intre tabara care cere restrictii pe piata muncii pentru romani si bulgari si tabara care sustine ca tara are nevoie de acestia, dezbaterii i s-a alaturat si Irlanda. Aflat, alaturi de Londra si Stockholm, pe lista capitalelor care au permis accesul liber al lucratorilor din statele care au aderat la UE in 2004, Dublinul a anuntat ca intentioneaza sa introduca permise de munca speciale pentru cetatenii celor doua tari. "Standardul de viata in Bulgaria si Romania este atat de mult inferior celui din alte tari, incat vom fi inundati de muncitori care cauta de lucru aici", a declarat una din sursele citate de Irish Independent.

ALEGERE. Majoritatea strainilor din Marea Britanie prefera sectorul constructiilor

Cunoscute drept destinatii preferate de romani cand e vorba sa manance o paine mai alba, Spania si Italia ar fi "invadate" de imigranti, scria si cotidianul francez Liberation, in editia de sambata. Potrivit datelor citate de acest ziar, peste 60.000 de romani si bulgari au intrat clandestin numai in primele patru luni din 2006. Cei de dreapta le reproseaza celor de stanga inca din 2004 ca au deschis granitele, primind 570.000 de persoane fara acte in 2005. In Italia, doar in acest an se estimeaza sosirea a peste 500.000 de muncitori clandestini.

COMPARATIE
"Cand ma duc la magazin sa cumpar una-alta, sunt respectat. Cand ma duc la banca, sunt respectat. Nu conteaza daca sunt sarac sau bogat. In Romania munceam la fel de mult, dar recompensa nu era nici pe departe la fel de consistenta. Iubesc aceasta tara. Putem munci cat de mult dorim si suntem platiti pentru asta"
Paul Chira
muncitor roman stabilit in Marea Britanie

RECLAMA POZITIVA
Muncitorii imigranti sunt bineveniti in Marea Britanie, iar multe companii ar avea probleme in absenta lor, spun reprezentanti ai mediului de afaceri, citati de Sunday Telegraph. De altfel, dupa o saptamana de isterie, tot mai multe publicatii din Regat analizeaza castigurile pe care le-ar obtine de pe urma imigrantilor est-europeni, caracterizati drept "entuziasti, punctuali si mai bine pregatiti". Prestigiosul Sunday Times relateaza o zi din viata romanului Paul Chira, un muncitor in varsta de 30 de ani, originar din Cluj, care lucreaza in sectorul de constructii. "Romanul se trezeste la ora 5:00 dimineata si munceste pana cade lat", scrie Sunday Times. El este descris drept un tanar cu o engleza perfecta, care, in afara de zidarie, se pricepe la sapat santuri, instalatii si la orice i s-ar putea solicita de catre angajator. Romanul reuseste sa puna deoparte cel putin 300 de euro pe saptamana, se mai arata in amplul articol dedicat vietii de imigrant a tanarului.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul Marea Britanie