x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Programul de reabilitare termica

Programul de reabilitare termica

29 Mar 2007   •   00:00
LA BLOC, DAR ALTFEL
Revenim asupra programului de reabilitare termica a cladirilor cu informatii concrete de natura tehnica si organizatorica solicitate telefonic sau in scris de cititori

Din brosura de popularizare a programului, distribuita la initiativa MTCT, rezulta ca pentru demararea formalitatilor de inscriere in acest program primul si cel mai important pas trebuie facut de Adunarea generala a Asociatiei de Proprietari care trebuie sa decida, cu majoritate de voturi, acceptul intregii colectivitati. Un argument ce poate fi hotarator in luarea unei astfel de decizii este statistica oficiala care confirma ca, din consumul anual de energie al unei cladiri, energia termica pentru incalzire si prepararea apei calde este de aproximativ 75%.

ANVELOPA CLADIRII

Un cuvant la fel de important il va avea si auditorul energetic, adica acela care realizeaza expertiza energetica a cladirii, emite certificatul de performanta energetica, propune masurile de rebilitare termica ce trebuie luate, estimeaza economia de energie asociata cu fiecare masura propusa, precum si costurile aferente implementarii. In esenta, pentru a economisi energie este necesara izolarea corecta a anvelopei cladirii prin imbunatatirea termoizolarii (pereti exteriori, ferestre, terase si acoperisuri, subsol), cat si mentinerea in stare de perfecta functionare a instalatiilor de incalzire si climatizare. Fiecare element asupra caruia se va interveni trebuie analizat in amanuntime, in functie de situatia existenta si de posibilitatile de remediere. Un exmplu edificator este calitatea si pozitionarea la interior sau la exterior a barierei antivapori, precum si materialul din care aceasta este executata. La fel se procedeaza si cu reabilitarea termica a ferestrelor, cu gradul de deteriorare a straturilor hidroizolante si termoizolante la terase si acoperisuri, cu reabilitarea instalatiilor de transport a agentului termic la interiorul cladirii.

ATITUDINI EUROPENE

Numarul atat de mare al cladirilor colective este un fenomen european, rezultat al dezvoltarilor industriale intensive caracteristica anilor 1950-1970. Astazi au fost create programe specifice pentru mentinerea in exploatare a acestor condomioane, pentru evitarea greselior din trecut. Un exemplu este tendinta de a personaliza cat mai mult spatiul la nivelul comunitatii, mai cu seama prin adoptarea unor solutii particulare la amenajarea fatadelor. Prin aceasta se urmareste identificarea locatarilor cu spatiul pe care il populeaza si responsabilizarea lor fata de intretinerea acestor spatii.

DIRECTIVA EUROPEANA

Directiva 2002/91/CE privind performanta energetica a cladirilor prevede cateva linii de directie a actiunlor promovate. Este obligatorie o metodologie comuna, bazata pe standarde europene, pentru calcularea performantei energetice a unei cladiri, luandu-se in calcul conditiile climatice locale. Cerintele minimale de performanta vor fi aplicate atat cladirilor existente atunci cand ele vor fi supuse unor interventii majore, cat si cladirilor noi. Sistemul de certificare a cladirilor va costientiza proprietarii, chiriasii sau utilizatorii asupra nivelului consumului de energie. Se vor efectua inspectii regulate ale cazanelor si unitatilor de conditionare a aerului cu capacitati semnificative, pentru constatarea eficientei energetice, precum si a emisiilor de gaze de sera asociate.


Cerintele de reabilitare vor tine cont de conditiile generale de climat interior pentru a preveni eventuale efecte negative, cum ar fi ventilarea necorespunzatoare, precum si de conditiile climatice locale, destinatia data de proiect si, desigur, vechimea cladirii. Cerintele vor fi revizuite la intervale regulate, nu mai mari de cinci ani si ori de cate ori va fi necesar pentru a reflecta progresul tehnic in domeniu

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul