x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul RETETE : Preparate din carne, peste, legume si preparate dulci

RETETE : Preparate din carne, peste, legume si preparate dulci

07 Iun 2005   •   00:00


  • 8 iunie 2005
  • PREPARATE DIN CARNE

    MANCARE DE CAISE CU PUI
    INGREDIENTE:
    un pui , 50 g susan , 500 g caise , 50 g zahar , 100 ml ulei , doua oua , doua linguri cu faina

    MOD DE PREPARARE
    Se spala caisele, li se scot samburii si se lasa la scurs. Intr-o cratita se caramelizeaza zaharul cu o cana cu apa. In acest sos se adauga caisele si se fierb pana cand fructele se inmoaie, iar sosul a scazut.

    Puiul se curata, se taie bucati, se spala si se tavaleste printr-un amestec din oua, faina si susan. Astfel pregatit se prajeste in ulei incins. Dupa ce s-a rumenit pe ambele parti, se serveste alaturi de sosul de caise.
    SFAT
    Puiul se poate servi si alaturi de mancare de prune.

    BAUTURA:
    Sauvignon Blanc
    CARNATI CU TORTELLINI
    INGREDIENTE:
    400 g tortellini , 500 g carnati , 100 ml ulei , o legatura de ceapa verde , sare , o varza mica

    MOD DE PREPARARE
    Tortellini se fierb in apa cu sare. Dupa ce au fiert, se scot si se lasa la scurs. Ceapa taiata rondele si carnatii se prajesc in ulei incins. Dupa ce s-au rumenit se asaza pe farfurie, alaturi de tortellini.
    SFAT
    Se servesc cu salata de varza.

    BAUTURA:
    Cabernet
    CARNE DE VITA CU CIUPERCI
    INGREDIENTE:
    800 g carne de vita , 300 g ciuperci , doua cepe , doua lingurite cu faina , 50 ml ulei , 50 ml bulion , un paharel cu vin alb , o cana cu zeama de carne , o legatura de patrunjel , sare

    MOD DE PREPARARE
    Se curata carnea de pielite, se spala si se portioneaza. Bucatile de carne se pun intr-o cratita, pe foc, impreuna cu uleiul. Se amesteca din cand in cand, ca sa nu se lipeasca. Se adauga apa si se continua fierberea. Cand carnea este aproape fiarta, se pun si ciupercile, taiate subtire.

    Separat, se caleste usor ceapa tocata marunt in putin ulei. Se adauga faina si se stinge cu o cana de zeama de carne. Se adauga sarea si bulionul si se fierbe pana cand ceapa se topeste. Se trece acest sos prin sita si se toarna peste carnea pregatita mai sus. Se lasa sa fiarba la foc potrivit. Cand este aproape gata, se adauga vinul si se lasa sa mai fiarba. Dupa ce sosul a scazut suficient, se ia de pe foc si se orneaza cu patrunjel verde tocat.
    SFAT
    Se serveste fierbinte.

    BAUTURA:
    Cabernet Sauvignon
    SUPA DE MANZAT
    INGREDIENTE:
    800 g rasol de manzat , un morcov , doi cartofi , o ceapa , o telina , o radacina de patrunjel , o legatura de patrunjel verde , 50 g taitei , sare , piper boabe

    MOD DE PREPARARE
    Se curata rasolul de manzat de pielite, se spala si se pune la fiert in apa cu sare. Se ia spuma si se continua fierberea. Cand carnea este aproape fiarta se adauga legumele, apoi radacinoasele. Dupa ce au fiert se strecoara supa. Zeama obtinuta se potriveste de sare, se adauga si cateva boabe de piper si taiteii. Dupa ce si taiteii au fiert, se ia de pe foc si se presara patrunjel verde tocat.
    SFAT
    Carnea si legumele se pot consuma cu mujdei sau zeama de lamaie.

    BAUTURA:
    Palinca

    PREPARATE DIN PESTE

    CIORBA DE PESTE
    INGREDIENTE:
    600 g peste mic , 3 linguri cu orez , un morcov , o radacina de patrunjel , 2-3 cepe , 3 rosii , un litru de bors , sare , ulei , leustean

    MOD DE PREPARARE
    Se toaca marunt morcovul, patrunjelul si ceapa si se pun la fiert in apa cu sare si putin ulei. Se adauga orezul ales si spalat si rosiile curate de coaja si taiate cubulete. Pestele se curata de intestine, se spala fara sa se tina mult in apa, iar cand zarzavatul este aproape fiert, se pune in oala. Se lasa sa fiarba la foc potrivit, se spumeaza si se mai adauga sare, daca este nevoie.

    Cand este aproape gata, se toarna borsul fiert separat si se mai lasa sa dea intr-un clocot. Se adauga leusteanul.
    SFAT
    Ciorba se poate servi rece sau calda.

    BAUTURA:
    Feteasca Regala
    SPROT PE VARZA
    INGREDIENTE:
    o varza medie , 600 g peste proaspat , 4 rosii , o ceapa , un pahar cu vin alb , doua foi de dafin , piper , sare , ulei

    MOD DE PREPARARE
    Se curata pestele, se spala si se sareaza. Varza si ceapa se toaca marunt si se inabusa in ulei. Se tin pana se inmoaie, dar fara sa se rumeneasca, dupa care se asaza in cratita in care se va pregati pestele. Se toarna un pahar cu vin alb, se adauga sare si piper si foile de dafin. Rosiile se toaca marunt si se asaza deasupra. Se pune si pestele si se da la cuptor. Se tine la foc mediu pana cand pestele se rumeneste, iar varza este scazuta.
    SFAT
    Se serveste calda.

    BAUTURA:
    Muscat Ottonel
    PASTRAV IN SOS DE VIN
    INGREDIENTE:
    4 pastravi , 200 g ciuperci , 300 ml vin rosu , 3 cepe , 20 g faina , 100 g unt , piper , sare , o legatura de patrunjel , o rosie

    MOD DE PREPARARE
    Se curata pastravii, se spala si se pun la fiert impreuna cu vinul, sarea, piperul si putin unt, pentru cel mult 20 de minute. Ciupercile se curata, se spala si se taie feliute. Ceapa se curata, se taie solzisori si se inabusa in unt impreuna cu ciupercile. Apoi se presara faina si se stinge cu zeama in care a fiert pestele.

    Amestecul se lasa sa fiarba la foc domol cam 20-25 de minute. Cand sosul este gata, se toarna peste pastravii fierti si asezati pe un platou.
    SFAT
    Se orneaza cu patrunjel verde si felii de rosii.

    BAUTURA:
    Chardonnay
    SCRUMBIE LA TIGAIE
    INGREDIENTE:
    1,5 kg scrumbii sarate , o lingurita cu ulei , 4 cartofi , doua lamai , o legatura de patrunjel , sare , vegeta , piper

    MOD DE PREPARARE
    Se curata scrumbiile si se desareaza, apoi se usuca intr-un servet curat si se prajesc in tigaia cu putin ulei incins, rumenindu-se pe ambele parti. Dupa ce s-au prajit, se asaza pe un platou, se stropesc cu zeama de lamaie, iar deasupra si langa ele se pun felii de lamaie.

    Cartofii se curata, se taie cubulete si se fierb in apa cu vegeta. Cand sunt gata se strecoara si se asaza cartofii langa peste. Se adauga sare si piper, dupa gust.
    SFAT
    Se servesc calde, cu patrunjel verde.

    BAUTURA:
    Traminer

    PREPARATE DIN LEGUME

    SALATA MONOCROMA
    INGREDIENTE:
    4 rosii , o varza rosie mica , un ardei rosu , o ceapa rosie , o salata rosie creata , 100 g sfecla rosie , 4-5 ridichi , sare , piper , otet de mere , ulei de masline

    MOD DE PREPARARE
    Rosiile se taie felii subtiri, ardeiul si ridichile se taie rondele, salata si sfecla se taie taitei, iar varza se toaca marunt. Se asaza legumele intr-o salatiera, se potrivesc de sare si de piper, se adauga, dupa gust, otet de mere si ulei de masline. Se amesteca usor si se lasa la rece.
    SFAT
    Se poate adauga o lingura cu maioneza.

    BAUTURA:
    Gin
    SUPA DE BROCCOLI
    INGREDIENTE:
    500 g broccoli , 3 cartofi , 100 g fasole boabe , doi morcovi , o ceapa , piper , sare , 100 g smantana

    MOD DE PREPARARE
    Se toarna intr-un vas 3 litri de apa rece. Se lasa sa se incalzeasca putin apa, iar intre timp se pregatesc buchetelele de broccoli. Cand apa e calduta se pun in oala brocolii, se lasa cateva minute, dupa care se adauga morcovii curatati, cartofii taiati pe jumatate, fasolea si ceapa intreaga. Se reduce focul, se acopera oala cu un capac si se lasa sa fiarba incet, timp de doua ore.

    Se pastreaza deoparte fasolea si cateva bucatele de broccoli. Restul legumelor se pun intr-un vas si se paseaza bine cu mixerul, adaugandu-se sare si piper. Pasta se adauga in supa si se mai lasa 5 minute pe foc. La sfarsit, se adauga fasolea si bucatile de broccoli.
    SFAT
    Se serveste cu smantana.

    BAUTURA:
    Tuica
    VARZA DE BRUXELLES CU SOS
    INGREDIENTE:
    400 g varza de Bruxelles , o ceapa rosie , o ceapa alba , 50 ml ulei , 100 g branza feta , 50 g smantana , o jumatate de lamaie , sare , piper , boia iute

    MOD DE PREPARARE
    Se spala bine varza de Bruxelles si se asaza intr-un castron. Ceapa se curata si se taie rondele. Se adauga in castron peste varza, se picura putin ulei si se presara putina sare si piper.

    Separat, se face un sos dintr-o bucata de branza feta sfaramata bine, care se freaca cu ulei si cu putina smantana. Se adauga cateva picaturi de zeama de lamaie si se lasa la rece. Dupa cateva minute, se toarna peste salata de varza de Bruxelles si se lasa iar cateva minute la frigider.
    SFAT
    Se serveste cu boia iute.

    BAUTURA:
    Pinot Gris
    GHIVECI DE PRIMAVARA
    INGREDIENTE:
    doi dovlecei , 200 g cartofi , cateva buchetele de conopida , 300 g fasole verde , 200 g mazare , un morcov , 3 rosii , o mana de varza de Bruxelles , o ceapa , 100 ml ulei , sare , o legatura de patrunjel

    MOD DE PREPARARE
    Se curata cartofii de coaja si se taie in bucati potrivite. Dovleceii si morcovul se curata si se taie rondele. Fasolea se curata, iar ceapa se taie solzisori. Toate aceste legume se presara cu sare si se asaza intr-o cratita, amestecandu-se si cu mazarea. Rosiile se curata de coaja si se taie felioare, dupa care se asaza peste celelalte legume, la fel ca si conopida si varza de Bruxelles. Se adauga uleiul si apa si se da la cuptor. Dupa ce apa a scazut si legumele s-au rumenit, ghiveciul poate fi servit.
    SFAT
    Se orneaza cu patrunjel.

    BAUTURA:
    Vin alb de buturuga

    PREPARATE DULCI

    BISCUITI CU ALUNE
    INGREDIENTE:
    200 g alune , 200 g faina , 200 g zahar , doua oua , doua albusuri , doua linguri cu apa de flori , unt

    MOD DE PREPARARE
    Se pun alunele intr-o tava la cuptor si se tin pana incep sa se rumeneasca. Dupa ce s-au racit, se toaca marunt sau se zdrobesc. Separat, se cerne faina intr-un castron si se amesteca cu zaharul si cu alunele. Se adauga pe rand, amestecand mereu, ouale, albusurile nebatute si apa de flori. Se amesteca pana se face o pasta omogena. Se unge o tava cu unt si se tapeteaza cu faina. Se ia cate o lingurita din compozitie si se asaza pe tava, presandu-se usor cu lingurita pana cand se intind si capata o forma rotunda. Se repeta operatiunea pana ce se termina compozitia, lasandu-se un mic spatiu intre gramajoare pentru a nu se lipi unele de altele. Se da tava la cuptor, la foc potrivit. Cand incep sa se rumeneasca, se desprind usor cu un cutit si se lasa pe o farfurie la racit.
    SFAT
    Se pot glazura cu ciocolata.

    BAUTURA:
    Ciocolata calda
    RULADA CU MAC
    INGREDIENTE:
    6 oua , 150 g zahar , 150 g faina , 150 g faina , 25 g unt
    UMPLUTURA 250 ml lapte , 150 g mac , 3 linguri cu zahar , 4 linguri cu pesmet , un varf de cutit cu cafea macinata , un albus

    MOD DE PREPARARE
    Se freaca galbenusurile cu zaharul. Se adauga faina si albusurile batute spuma. Se unge o tava cu unt si se tapeteaza cu faina, se toarna in ea compozitia obtinuta, intr-un strat cat mai subtire si se coace la cuptor, la foc potrivit, fara sa se rumeneasca.

    Intre timp se pregateste umplutura. Se pune laptele la fiert si se amesteca in el macul, zaharul, cafeaua macinata si pesmetul. Se freaca bine pana se face o crema mai legata. Cand s-a copt aluatul, se desprinde foaia de pe tava si se unge cu crema de mac. Se ruleaza apoi repede, cat este inca fierbinte, iar dupa rulare se unge cu spuma de albus si se lasa cateva minute la cuptor.
    SFAT
    Se presara cu mac si se taie dupa ce se raceste.

    BAUTURA:
    Busuioaca de Bohotin
    NUGA CU FRUCTE
    INGREDIENTE:
    7 albusuri , 500 g zahar , 500 g glucoza , 250 g miere , un pachet zahar vanilinat , 400 g fructe , coloranti alimentari

    MOD DE PREPARARE
    Se pune zaharul intr-o craticioara, cu atata apa cat sa-l acopere. Se tine pe foc foarte mic, amestecand mereu pana cand zaharul s-a topit complet. Se adauga apoi glucoza si mierea si se lasa la foc potrivit pana se face un sirop destul de legat. Intre timp, se bat albusurile spuma, iar deasupra lor se toarna putin cate putin siropul obtinut, amestecand mereu, astfel incat sa nu se formeze cocoloase. Se adauga si zaharul vanilinat, apoi se pune vasul in care este compozitia intr-un alt vas cu apa fierbinte aflat pe foc. Se lasa cateva minute, amestecand continuu, pana se leaga. Cand compozitia e suficient de legata, se amesteca fructele taiate marunt si diversi coloranti, dupa preferinta. Se mai lasa putin pe foc, apoi se ia si se asaza pe o tava sau o forma mai mare, din care se taie apoi cuburi, dupa ce s-a racit.
    SFAT
    Pentru a deveni mai consistenta, se lasa o ora la frigider, inainte de a fi servita.

    BAUTURA:
    Cafea
    INGHETATA DE CAISE
    INGREDIENTE:
    3 oua , 6 linguri cu zahar , 3 linguri cu apa , doua linguri cu sirop de caise , 250 g smantana

    MOD DE PREPARARE
    Se separa albusurile de galbenusuri. Cele trei galbenusuri se amesteca cu 3 linguri cu zahar, apa si siropul de caise. Se fierbe totul pe foc mic, pana cand crema devine de consistenta unei smantani. Se ia de pe foc si se lasa la racit. Dupa ce s-a racit, se omogenizeaza cu smantana si cu cele trei albusuri batute spuma, amestecate cu restul de zahar. Se asaza in cupe si se lasa la frigider.
    SFAT
    Se serveste in jumatati de pepene galben, asortata cu alte feluri de inghetata.

    BAUTURA:
    Apa minerala
    ×